Ionuț ȚENE

Poetul Sorin Grecu scrie povestea lirică despre „omul transformer” de astăzi!

Un volum nou de versuri publicat de clujean Sorin Grecu surprinde cititorul, de obicei poetul este perceput de prieteni şi lectorii fideli ca un adolescent al maturităţii. Poetul debutat la cumpăna anilor Revoluţiei din decembrie 1989, încearcă să fie o trecere lirică sinergică, între generaţia optzeci şi cea milenaristă. În ultimii ani, după vizite şi experienţe fecunde la institutul local de medicină legală a devenit prin expresia lirică personală şi originară un exponent al milenariştilor. Acceptă şi-şi asumă frisoanele lirice care l-au cuprins în aşteparea unei judecăţi de apoi, care nu mai vine şi totuşi este atât de aproape. „Omul Transformer”, recenta plachetă de versuri a poetului este o surpriză în acest climax legat de pandemie. Volumul semnat de Sorin Grecu a apărut la Editura Dota din Cluj-Napoca (2021) şi pare a se dori o mărturie documentată şi documentară a vremurilor de azi. Este o schivnicie a sufletului asaltat de distorsionarea preajmei, un avatar în versuri. Poetul scrie un fel de mărturie, un gen de poveste în versuri, cu metafore disimulate şi ascunse de un bijutier al formelor subînţelese. Sorin Grecu nu doreşte să epateze prin versuri de sticlă spartă sau de o sonoritate impozantă de metafore grandilocvente, ci este aplecat asupra mesajului ascuns, aproape criptat al neînţelegerii lumii apuse, ce se transformă tot mai repede într-o distopie care modifică realitatea printr-o virtualitate fantomatică. Pentru exprimarea acestui codice liric, poetul este ajutat de către fratele său Adrian Grecu cu ilustraţii despre lobotomizarea umanităţii, despre transformarea omului în mecanica electronică a robotului perfect, un fel de androgin cu suflet şi reflexii pavloviene de oaie cu circuite. Realitatea existenţei devine de o virtualitate sectară şi iubirea o expresie de matrix. „Am inventat în sfârşit şi iubirea la distanţă/un fel de perpetuum mobile/merge fără benzină doar cu aburi/precum automobilul lui Nikola Tesla” (Iubirea la distanţă). De data aceasta cadavrele sunt roboţii preformataţi ai irealităţii săţioase. „Te interna tot timpul în spital/în nopţile când era de serviciu/nu puteai adopta altă atitudine decât/să fii ascultător/din poziţia bolnavului/iar ea cu masca permanent pe figură/te făcuse rapid dependent/de toate aceste montări bollywoodiene” (Dependenţe). Robotizarea omoară pasiunea şi lirismul: „măştile astea de pe feţişoarele femeilor/îţi vine să le smulgi imediat voalul/doar-doar o s-o regăseşti pe vechea asistentă”.

În poezia Love Story compară dragostea prezentă ca iubirea în rut a unei maimuţe simbolice: „ajuns la liman/lovit de sindromul Pygmalion/o noapte întreagă a tot încercat să-i sfarme cuşca/s-o elibereze pe aleasă/dimineaţa stăpânul maimuţicii l-a găsit şi distrus plângând cu lacrimi umane” Da, iubirea şi suferinţa te transformă pe sens invers, de la robot la om, aceasta este cheia semantică a volumului de versuri scris de Sorin Grecu. Este despre poezia gratuită într-o lume manelizată şi digitalizată. „Chiar că-i necesară poezia-mi-au spus vecinii din cartier/ce ne-am fi făcut/dacă n-ar fi fost volumul ăla al tău cu nume ciudat/Mizerias parcă-i zice…/cum naiba am fi reuşit noi altfel/să pornim focul în grădina de vară a crâşmei/în vreo trei rânduri/pentru nişte grătare?” (Gratitudine faţă de poezie). Omul este o cifră în societatea digitalizată: „Viaţa ca organ mastificator/mistificator/ce toacă deopotrivă oameni cifre clipe” (Alchimie). Cel ce nu se adaptează minunatei lumi noi, ca să înveţe să facă genuflexiuni gonflate dispare: „doar cei buni merg mai departe/în acest hunger games/tu n-ai nicio şansă eşti vechi găunos/ia-şi adio ce facem noi e un spectacol/vintage într-o nouă turnură/o lume minunată/în care ve-ţi găsi numai copii/şi suflete incipiente/proaspăt începute” (Genuflexiuni, înainte de zbor). La final fragmentele intitulate Apocaliptice sunt frisonante. Poetul pare inspirat din evanghelistul Ioan. Sunt greu de descifrat şi înţelese doar de cunoscători. La medicina legală devi „sclav al unei forţe/care te-a acaparat între timp/aruncându-te fără preaviz/direct în infernul lui Dante”. Este clar că poetul ştie finalul aşteptat: plutind pe această mare de nisipuri mişcătoare/fără apă fără nimic viu fără flori fără păsări/înconjurat doar de oameni-transformeri”. Totuşi, credinţa e singura scăpare a poetului pentru că „Lumina va risipi această ceaţă/le va da într-un final un şah-mat – mortal/cum noaptea portarii de la Medicina legală/reşesc să alunge cu lasere ciorile”. Pentru autor, credinţa este un „baston de orbi”, care ne salvează. Singura cale de a ieşi din era virtuală a omului transformat de absenţa sufletului. Sorin Grecu revine de fapt cu o povestire lirică, fără fasoane metaforice, pentru a ne lăsa un mesaj de speranţă într-un univers acutizat de abrutizarea unei digitalizări prozaice. Poezia devine o proză cu instrumente lirice, o cheie prin care se deschid porţile eliberării din era circuitelor electronice fără vlagă umană. Ce ne spune dex-ul: „un transformator (transformer) este un dispozitiv electric pasiv care transferă energia electrică de la un circuit electric la altul sau circuite multiple”. Să fie acesta avatarul „omul nou”? E o interogaţie curajoasă a poetului clujean.