Primit pentru publicare: 20 mart.2015
Autor: Lucia OLARU NENATI
Publicat: 21 mart.2015

   Poetul de ziua Poeziei

Mă bucur ca în haosul vieţii noastre actuale, în care lumea este preocupată de orice altceva decât de zonele creative, s-a găsit loc pentru o Zi a Poeziei prin care se aduce un omagiu înaltei arte atât de preţuite odinioară când oamenii şi, mai ales, tinerii recitau cu încântare poeme alese subţiindu-şi fluidul spiritual şi rafinându-şi receptivitatea pentru deliciile sublime ale acestei arte. Fiind la Botoşani, îmi amintesc, de pildă, de mărturisirea lui Iorga despre reacţia sa la întâlnirea cu poezia lui Eminescu. Rememorând drumul parcurs în tinereţea sa către apropierea de Eminescu, Iorga îşi aminteşte cum, fiind elev la Liceul Laurian din Botoşani (deci iată care este toposul-matrix al amândurora!) prin 1886, a aflat de la un coleg mai mare, “mai bărbat”, deci mai apt de percepe mesajul eminescian, că a apărut “o nouă evanghelie pentru tineret”. Curios, citeşte în vacanţă Almanahul România jună de la Viena unde apăruse Luceafărul. Impactul acestei întâlniri este descris în amintirile sale cu mare sinceritate: “întîi n-am înţeles mare lucru, pe urmă am fost sedus de muzică, de la muzică am trecut la fond”, fapt comparat de marele istoric, geamăn poetului prin anvergura personalităţii sale proteice, cu “o coborâre a Duhului Sfânt, care nu alege pe acei asupra cărora se coboară”. Ceea ce a făcut ca întâlnirea cu spiritul eminescian, revelat mai întâi pe cale muzicală, să fie una decisivă, fundamentală, formatoare pentru toată viaţa sa: “când am intrat în Universitate eram eminescian”.

Ehei, ou sont les neiges d’antan?

Dar pentru că această zi se petrece azi, în vremurile noastre, aşa cum sunt ele, îmi amintesc şi eu de anii când, mai tânără fiind, recitam poeme, mereu la umbra Lui. Şi ca să contribui şi eu la prăznuirea acestei zile – căci şi poeţii pot fi implicaţi în această sărbătoare, nu ? – cât şi prin adecvarea tematică, am ales dintre poemele din cărţile mele, câteva dedicate chiar Poeziei.

POETUL

Cel ce rostuie hotarul
Fiindului de nefiind,
Cel ce ştie turna-n trupuri
Ploaia – sufletul de-argint
Până nu se mai înseamnă
Fiindul de nefiind…
Cel ce văzul azi îl umple
Dară vine de nicicând,
Iar când lutul i se surpă
Se-mprăştie peste lume
Ca o ploaie de argint…

Solzul frunzei viu în lună
De-al său suflet strălucind.

        IDEAL AR FI

Ideal ar fi ca tot ce atingem
Cu sufletul vorbelor
Să se facă poem;
Ca din smalţul tuturor lucrurilor
Să se deseneze scheletul de lumină
Din care au fost mai întâi întrupate;

Ideal ar fi să nu se uite nimic,
Să se rostuie tot ce se petrece
Într-un fagure savant
Unde viul din lucruri să-şi afle loc
Fiecare după ighemoniconul său;

Ideal ar fi ca toate cele frumos trăite
Să se întoarcă într-o fiinţă de muzică
O dumnezeiţă a sunetelor, mai pură ca un ideal.

POEZIA

Regăsirea Cuvântului
Prin care Dumnezeu a descris
Cum vedea el că va fi lumea,
De aceea uşor de recunoscut
Niciodată de numit.

Cum să cuprinzi tu,
Cu ochiul tău
Cel o clipă trecător
Peste nemarginea firii
Întregul cel de Marele Sine văzut
Înainte de-a-l naşte
Spre-a-l da drept merinde
Iubirii?

POET  –  OM  CU  MISTER

Poet – om cu mister
(Apud madame Candrea
Cea care mult iubitu-i-a pre poeţi
De zei i-a făcut să se creadă,
Învăluindu-i în fum de Olymp
Pe când stăteau la mesele din crâşma ei
Cea de din afară de timp).

Poet – om cu mister;
Om pentru care lumea,
Cu toate cele lumeşti
Nu-i decât un pretext
Pentru stări sufleteşti.

STAI  ŞI  SCRIE!

Stai aşa!  Nu mişca,
Nu mânca, nu te spăla,
Nu-ţi fă analizele
Nu-ţi descifra surprizele
Nu te grăbi la slujbă, corvoada să-ţi duci
Nu-ţi mai căta rostul în lume
Şi nu-ncerca să-l descurci !
Stai aşa, nu mişca,
Stai şi scrie
De dimineaţă până seara, Poezie !
Că acesta ţi-e rostul, se ştie,
Mai ales de dimineaţă
Când abia mijeşti către lume
Din dublu-i ascuns în mister,
Când visele mai stau moi peste tine
Ca o rouă căzută din cer,
Ca o plasă, a Lui sau a Ei
(Cine ştie sexul îngerilor ?
Al îngerului care m-a lovit cu aripa) *

Aşadar, n-aş mai avea altceva de făcut
Decât să contemplu
În zbor de pasăre-liră
Peste lumea de lut
Hrănindu-mă cu roua din ceruri
Şi respirând pacea lumii
Înveşmântată-n pene de-mprumut…

Oare n-am ispăşit de ajuns în robie
Zi de zi, ceas de ceas, truda vieţii de-osândă ?
Oare n-am cucerit dreptul să contemplu
Şi să însemn, doar, cu-n creion de azur
Tot misterul din jur,
Eventual să închid ce-am aflat
Pe-un papirus, în templu ?

Stai aşa, nu mânca, nu vorbi, stai şi scrie
Cu un creion de văzduh
Mai ales dimineţa, Poezie !
Scrieţi, băieţi, numai scrieţi !
(Dar fetele oare, ele n-or fi fost rupte din soare?)
Nu mişca, nu uita, vine Ea
Şi eşti în năvod
Moale şi pur
Ca spuma de-azur
Şi de ce scrii, începi să te trezeşti
Şi nu mai ştii dacă încă mai eşti
În năvoadele cereşti
Ori tu singur îţi creşti
Vorbe şi umbre, păcate lumeşti.
__________________________________________
*Apud  Mihai Ursachi de pe când nu se mai credea pelican.