Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POETUL ION GHEORGHE LA 80 DE ANI

Primit pentru publicare: 21 iun.2015
Autor: Gheorghe POSTELNICU
Publicat.21 iun.2015

Gh IonPOETUL ION GHEORGHE LA 80 DE ANI

Volumul care ilustrează cel mai bine programul estetic al lui Ion Gheorghe este „Megalitice” (1972), o carte a genezei, întărind temele din „Mai mult ca plânsul” (1970) şi „Cavalerul trac” (1969) prin 26 de alegorii şi descântece. Fiecare poem se leagă ontologic printr-o reţea de tuburi vegetale, precum firele de grâu de trupul incert al bobului germinat. O fecunditate primară generoasă la nivelul galaxiei, o nuntire colosală, o plămadă primordială din care s-a zămislit şi Cuvântul, separat apoi în sute şi sute de limbaje. Aventura creaţiei începe cu Marea Mumă (Muma Zeiţă, Maria Mamă, Maica Mamă, Maica Zână, Maica Boabă, Muma ţărancă Maria) care a născut pe Cutăriţă Cutare (Cutăriţă cel Cutare) în Marea Mărilor, însurat cu Cutăriţa lui Adineaure. Sunt comparaţii cu elemente ale regnului marin: alge, moluscă, morun. Fiinţe reale: taurul, vaca, albina, mierla, bour, boură, bivol. Fiinţe fabuloase: gigantul, plotunul. Chiar şi căluşarii sunt ca nişte berbeci „isterici şi aproape nebuni”. Muma Zână, la conjunctura favorabilă a astrelor, ia coşul „cu arbagicul ca nisipul” şi îl seamănă ţărăneşte, împingând sămânţa „cu sfântul bot de peşte a celor trei degete din care-şi face rugăciunile” (pag. 55). Până şi sorii „îşi rup emulsiile unii din alţii”. Fermentaţie, sexul reginei, înmulţire, spermatozoidul văzului, matcă, sexul erupţiei, clorofilă, loc prăsitor. O vrajă pentru destin „aprinde şi farmecă inima lui Cutare – /să-i umble sângele şi albinele-n roi,/împlinindu-şi obşteasca-i lucrare” (pag. 87). Zeiţa hotărăşte ce îi e scris bărbatului şi femeii. Mirosul are un rol important în apropierea sexelor. Există un gonitor mascul şi un praf femelă, fete litere şi băieţi numeri, o formidabilă onomastică a perechilor. Materia se dezlănţuie în toate ipostazele sale şi zeii telurici pot întoarce lumea la obârşii. Iată o scenă a naşterii în care sunt aduşi în ajutor căluşarii: „Deodată-i sperie dezumfletul,/ca fâlfâitul de aripi al prădalnicei aceri -/şi fug acoperindu-şi vederea; să-şi apere sufletul/de vina desfacerii celei îndeobşte faceri” (pag. 76). În descântecul „La scalda grâului” o ţărancă îşi pune „cămaşa de făcut farmece” ca să cerceteze zodiile culturii şi să o apere de muşiţă, gărgăriţe, de boli femeieşti şi bărbăteşti. O pasăre albă duce o probă de grâu zeiţei-mame ca să-l pună în rânduială şi să-l ferească de „bolile care dau rugină la floare/şi viermi la rădăcină-ncuibaţi”. Şapte poeme sunt descântece pentru rodnicie şi îmbelşugare. „Mutul”, ultima piesă a volumului, porneşte de la personajul simbolic al străvechiului dans popular şi ajunge la Marele Mut, „fiară cu pielea întoarsă”, „zeu arlechin”, „pocitanie”, „preot al unui oracol”, „idol mergând pe catalige”, „zeu deghizat”, „preot hilar”, „zeu animal”, „vedenie”, „zburător căzut”, „heruvim”, „nemuritor savant”, „luceafăr zăcând de boala sfintelor fantasme”, „părintele poeţilor profeţi”. El râde de lumea care l-a pângărit. Celorlalţi poeţi, Mutul „le-nchide cu sărutul muţeniei floarea gurii,/precum în ceruri aşa şi pe pământ -/măsură a lucrurilor, sfântă şi tristă – a celor ce sunt, dacă sunt/şi-a celor ce nu există, – dacă ele nu există”. Se observă şi aici suveica poetului care ţese în 208 versuri nu mai puţin de 10 elemente minore în jurul nucleului. Mutul, acest idol în ipostaza lui Zalmoxis, Dumnezeul dunărean, ziditorul, fondatorul mag, este şi titlul unei cărţi din 2008 care consemnează convorbirea mai veche (mai 1987) a scriitorului cu publicistul Aurelian Titu Dumitrescu, operă importantă pentru înţelegerea metafizicii sale. Manuscris pierdut şi regăsit, despre a cărui aventură vor scrie negreşit biografii, este „cea mai fascinantă mitologie românească apărută vreodată” (Ciprian Chirvasiu). Mutul căluşarilor concentrează „toate combustiile identitare” ale românilor, incluzând simbolistica tezaurului folcloric. În ceata căluşarilor el este masca tăcută, zeul protector al cailor şi al primăverii, prototipul zeului de odinioară. Ciudat şi misterios, este îmbrăcat în haine peticite. Poartă la brâu un phalus cioplit în lemn, barbă de ţap, o mască de piele de capră, dacă nu se mânjeşte pe faţă. Are o armă primitivă: topor, băţ, arc sau paloş de lemn. În traistă duce ciocul căluşului, „totem al divinităţii cioplite în lemn” (Ion Ghinoiu) care ia naştere la Legatul Căluşului şi piere simbolic la dezlegatul lui, ca şi numeroase plante medicinale. Mutul reprezintă cel mai important element al căluşului, invocând lumea păgână, „o frângere a fricii faţă de forţele erosului, care se descătuşează odată cu regenerarea firii şi a naturii (D. Velea). Poate fi conceput ca o formă de comunicare între lumea pământeană şi cea de dincolo, ilustrată de iele. Comunicarea o face ceata impară de dansatori investiţi cu puteri supranaturale de forţele mistice feminine şi au misiunea de a-i vindeca pe cei luaţi de căluş, adică îmbolnăviţi, ca sancţiune că au muncit în zile interzise. Se respectă o seamă de reguli şi interdicţii asumate prin jurământ, printre care castitatea şi spiritul gregar, în caz contrar putând fi loviţi de iele (vântoase, şoimane, măiestre, milostive), întruchipări ale demonilor naturali pe care Mircea Eliade îi deriva din cultul Dianei, iar H. Daicoviciu din cel al zeiţei geto-dacice Bendis (conf. Cristina Cocea). Bărbatul care joacă rolul Mutului se impune în ceată prin calităţi înnăscute sau dobândite de dansator, acrobat, artist desăvârşit. În perioada Rusaliilor el devine autoritatea recunoscută în sat, atrăgând atenţia întregii comunităţi prin felul în care îşi interpretează rolul, cum escaladează obstacole şi cum execută acrobaţii. Este respectat şi temut pentru spiritul divin pe care îl întruchipează, fiindu-i interzis un singur lucru, să vorbească în zilele în care se joacă dansul Căluşului. Încălcarea acestei reguli se putea pedepsi chiar cu moartea. Mutul Căluşului este un personaj atestat în toate variantele acestui dans păgân. Începând cu volumul „Megalitice”, Ion Gheorghe îşi instalează propriul mit urcat ulterior la înălţimi uriaşe. Este un măreţ spectacol al fecundităţi extravagante, un superb joc lingvistic obţinut prin scormonirea textelor străvechi şi cu incursiuni nete în masa vocabularului: năvârlie, gârghiţă, planeţi, steblă, zgomită, natră, vârv, hulpi, vergură, biber, ispovidească, herburi, desemn. Chiar titlul cărţii sugerează ideea de gigantism şi străvechi. Poetul lucrează pe schele înalte cu uneltele celor care au ridicat minunile lumii. El îşi pune rareori întrebări (numai de 5 ori). Afirmă, mistifică, se implică în măreţul spectacol al fecundităţii şi al istoriei. Cum să nu-i fi plăcut lui Eugen Barbu?

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Horga Mihai spune:

    Am bănuit că sunteți acel poet căruia i-am citit cu încântare, în tinerețe, cartea „Vine iarba”…poezia Dv. mi-a mers la inimă.
    Parafrazând… Să trăiți bine…spun : Bine că mai trăiți!(că ne trebuiți!)
    Cu stimă,
    Mihai Horga horgamihai41@yahoo.com
    Roman, la 22 iunie a. c.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5