Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

POEZIA LUI VASILE FETESCU – ARIPĂ A VISĂRII ŞI A DEPĂRTĂRII

POEZIA LUI VASILE FETESCU – ARIPĂ A VISĂRII ŞI A DEPĂRTĂRII

Autori:Constantin Mănuţă, Magdalena Mănuţă

Un alt volum de versuri TESTAMENT(POEME) semnat de ilustrul pedagog şi scriitor Vasile Fetescu, cel de-al patrulea după: Trompeta cu surdină, Cântecul lebedei şi Poeme pentru veşnicie, reprezintă indiscutabil, un salt calitativ în peisajul liricii ieşene contemporane.
Volumul de versuri TESTAMENT cuprinde şase cicluri poetice: Poezia vieţii, Izvor de amintiri, Cuib de fum, Timp trecător, Cântec de anotimp şi Universul în poezie.
Titlul volumului aminteşte de poezia Testament, arta poetică a întregii poezii argheziene, care face trimitere la imensa moştenire spirituală a lumii.
Nu se poate vorbi, nu se poate scrie, mai precis despre poezia lui Vasile Fetescu, fară a aminti, măcar în treacăt, despre opera didactică şi pedagogică, afirmând mai răspicat că Vasile Fetescu nu poate despărţi poezia de pedagogie – ştiinţă şi pasiune, care i-a marcat toată viaţa.
Aşa cum am afirmat în prefaţa la volumul de poezii Cântecul lebedei, Cronica, Iaşi, 2009 şi în recenzia Poezia harului incendiar despre volumul de poezii Poeme pentru veşnicie, apărut în revista Academia Bârlădeană, 2(39)2010, Vasile Fetescu scrie cu o surprinzătoare forţă juvenilă, având o arie complexă de teme şi motive poetice din domeniile pedagogiei, filosofiei şi poeziei. Este poetul cu un univers artistic bine articulat, surprinzătoare fiind activitatea sa literară între anii 2002-2010, publicând proză, poezie, aforisme, eseuri, etc.
Dacă celelalte volume de versuri beneficiau de anumite prefeţe semnate de critici literari, poeţi, filosofi,etc. De data aceasta volumul de poezii TESTAMENT al lui Vasile Fetescu debutează la pagina 5 cu un scurt exordium Fără prefaţă, în care răzvrătit poetul ,ca şi ilustrul său înaintaş Tudor Arghezi „În seara răzvrătită care vine…”ia în răspăr, oarecum, lumea literară, afirmând că întrebarea care şi-a pus-o este aceea, de ce altcineva trebuie să-i prezinte cartea, printr-o prefaţă, însăilată în unele cazuri din generalităţi şi din trimiteri savante la operele monştrilor sacri ai poeziei şi prozei universale, pentru a-şi etala erudiţia filosofică şi literară,( Marinică Popescu!) când ea, cartea, se autorecomandă prin valoarea ei intrinsecă? Şi celor care scriu cu peniţa înveninată după cum afirmă poetul le dedică următorul catren: „În viaţă mi-am făcut un crez/ Pe care neabătut îl urmez:/ Nu mă sperie picăturile de ploaie/ Şi lătrăturile de potaie.”- amintind parcă de fabulele lui Grigore Alexandrescu, unde Răutatea îi transformă pe oameni în animale. Am făcut o astfel de mică digresiune, deoarece cele spuse şi scrise de Vasile Fetescu, un om aflat la vârsta olimpiană a senectuţii, reprezintă o serioasă luare de atitudine literară.
Poetul se vrea un fel de „uomo universale”-fiu al universului/ fiinţial/ printre astre terestre/ aruncat” (Sunt), sintagma astre terestre şi nu cosmice dă consistenţă şi strălucire valorică vieţii.
Parafrazându-l pe R.Frost şi Vasile Fetescu este dispus să creadă că „Poezia este un mod a lua viaţa de gât”, deschizând uşa prin care ne vedem, uneori, sufletul, dacă admitem Soma sema în care corpul reprezintă temniţa sufletului, justificând din plin noţiunea de testament al volumului ca o eliberare interioară de acel catharsis purificator despre care mereu se vorbeşte în poezie.
În cadrul universului poetic există un timp interior al trăirilor momentane cu ample reverberaţii în trecut în versurile poetului Vasile Fetescu, timp ipostaziat între barierele trecerii vieţii aşa cum remarca scriitorul şi filosoful Nicolae Busuioc în articolul De la timpul dramatic la căderea în extaz, în revista Cronica, Nr.2, februarie, 2010, la rubrica Fascinaţia lecturii „Timpul interior al omului se zbate furtunos între cercul luminos al existenţei şi ceaţa compactă a amurgului ce va să vină” „Cât timp sufletul este în trup, doarme un somn adânc”(Platon).
Locuid în pitorescul Copou al Iaşului, poetul visează permanent sub privirea oblăduitoare a florii de tei, argintate de razele lunii care pătrund printre ramuri noaptea cu neasemuitele vibraţii ale vrajei eminesciene.
Poezia gnomică, aforistică, uneori surprinde prin simple sintagme, definiţii, anumite segmente de viaţă: „Viaţa omului/ este doar/ o fărâmă/ de eternitate/ consumată/ între naştere/ şi moarte.” (Definiţie)
Aceeaşi preocupare de definire axiologică a „vieţii pasagere” o întâlnim în „Viaţa în definiţie”: „O iluzie este viaţa” cu bucuriile şi nostalgiile ei, în poezia Trepte unde se prezintă duritatea vieţii: „Mi-am clădit viaţa/ În trepte de stâncă/ Pe care le-am urcat,/ Anevoie,*/ Şi le mai urc./ Încă.”
Poetul optimist din fire caută viaţa dintr-o „strămătură de cuget/ şi dogoare de suflet”, cu toate ipostazele ei: copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea şi senectutea.
Culcat într-un lan superb de flori, imagine de sorginte blagiană, a trăit ori trăieşte adevărate clipe de fericire, în paradisul naturii, spunând în poezia Nu uit că evocarea casei părinteşti, a mamei, a şcolii în care a învăţat, a dragostei dintâi, ca şi I.Creangă, altădată, dar în versuri, reprezintă lucruri esenţiale, care perpetuează memoria…Lirismul, uneori împovărat de vremea amintirilor dobândeşte câteodată accente dramatice, poetul fiind în dizarmonie cu vremurile pe care le supravieţuim: „Nu sunt născut/ pentru aceste vremuri/ năuce” iar în poezia Descoperire stabileşte: „că arşiţa devastatoare/ a iubirii/ stă alături/ adeseori/ cu otrava/ urii.”, pornind bineînţeles de la păcatul biblic al Evei din poezia (Femeie…), poezie pe care o redăm în întregimepentru adevărul mitic incontestabil: „câţi bărbaţi aşezaţi/ ai sedus/ câte căsnicii fericite/ ai distrus/ câţi copii fără taţi/ ai lăsat/ de pripas/ câţi feciori neîmpliniţi/ ai bărbăţit,/ inocenţele le-ai răpit/ şi-n iadul desfrâului/ i-ai zvârlit/ câte Eve au uitat/ menirea sfântă ce li s-a dat/ copii sănătoşi să nască/ şi-n cuibul familiei/ să crească…”
Pedagog vestit şi poet remarcabil care a adunat optzeci de luceferi încununa vieţii sale, Vasile Fetescu se plimbă cu graţie prin multe domenii ale artei şi ştiinţei, neocolind metaforele, lirismul profund, plin de rezonanţă al reverberaţiilor sufleteşti. În poezia Zbor soarele este prezentat ca Împărat al luminii având ca satelit pe floarea-soarelui.
Schimbând registrul ideilor, nota sarcastică persistă şi în poezia Procesiune unde poetul îşi imaginează că: ”Pe un dric cernit/ cu flori de moarte/ Împodobit/ Zac fără suflare” toate valorile autentice „Ale spiritualităţii româneşti: Cinstea,/ Dreptatea,/ Omenia,/ Demnitatea,/ Cultul muncii dăruite/ Şi rodnice,/ Cultul pământului,/ al familiei,” iar „Prohodul este cântat/ De demnitarii/ Ce s-au succedat/ În fruntea ţării.”
Nu lipseşte timpul din acest volum de versuri, dictonul Fugit irreparabile tempus, fiind mereu prezent în poeziile:Timpul, Măria – Sa, Timp trecător, Jaf, Timpul meu.
Încercând o definiţie a poeziei, această „fiică a uimirii” cum o numeau anticii poetul afirmă în poezia Dacă… fără şi-ul eminescian: „Dacă poezia/ nu s-ar fi/ născut/ viaţa ar fi fost/ orfană…”
„Un poem îşi mai merită numele doar în măsura în care emoţionează”, afirma E.A.Poe în Principiul poetic şi noi credem că toată opera lui Vasile Fetescu emoţionează din plin, fie ea didactică sau poetică.
Pentru a argumenta demersul de mai sus redăm în întregime poemul Prea târziu :
„ E prea târziu/ Să mai uzi florile/ După ce s-au uscat./ E prea târziu/ Să reînvii iubirea/ După ce s-a stins./ E prea târziu/ Să admiri argintul lunii/ După ce a apus./ E prea târziu/ Să te bucuri de viaţă/ Abia atunci când/ A mai rămas/ Doar o fărâmă/ Din ea./ E prea târziu……”



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 27 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5