Publicat de Adelina Pânzaru, ian.2014

Poezie clasică coreeană

De-a lungul timpului, poezia coreeană s-a orientat după două canoane literare: hanshi (poeme compuse după regulile prozodiei chineze, menite a fi citite și contemplate) și poezia autohtonă (hyangga, Goryeo kayo, kasa, shijo– poeme menite  a fi cântate și ascultate). [1]

Shijo este o formă poetică autohtonă scurtă, care poate fi interpretată muzical. În general, tipul standard de sijo cuprinde trei versuri, iar fiecare vers este format din grupuri silabice (având de la trei până la cinci silabe).

Kichung Kim[2], plasează apariţia formei sijo la sfârşit de secol 14,  înaintea creării alfabetului coreean (hangeul- 한글) .Cele mai timpurii poeme erau  transmise pe cale orală sau transcrise în hanmun (한문)[3], până la a doua jumătate a secolului 15, când au inceput să fie redate şi în hangeul[4].  Şi din această cauză, sijo ocupă o poziţie semnificativă în istoria literaturii coreene, întrucât transcrierile acestor poeme s-au păstrat, în cea mai mare parte, în hangeul.

Poezia shijo cuprinde o largă sferă tematică, abordând teme ce variază de la contemplarea naturii, iubire, inexorabilitatea timpului, neputinţa în faţa morţii, solitudine, moralitate,  filosofie şi religie,  la teme cu tentă politică, precum loialitatea necondiţionată faţă de monarh, dezacordul cu privire la deciziile regelui, regretul provocat de instabilitatea politică sau exilul.

De obicei, shijo erau creaţii[5] ce aparţineau nobililor cărturari, începând cu finalul Dinastiei Goryeo[6] şi continuând cu Dinastia Joseon[7]. Un aspect interesant legat de autorii acestor poeme este faptul că aceştia ocupau diverse funcţii, care variau de la magistraţi, înalţi funcţionari de la curte, sau chiar militari. Astfel, loialitatea imuabilă devine una dintre temele centrale ale acestui tip de poezie, după cum se poate observa și în următoarele shijo:

Seong Sam Mun (1418-1456) – acest sijo care evocă uzurparea tronului lui Danjong[8] de către Sejo[9] și devotamentul autorului față de adevăratul rege:
Când acest trup va pieri, ce se va alege de mine?
Pe vârful muntelui Bongnae, mă voi preface într-un pin falnic şi bogat.
Când dalba zăpadă va umple cerurile şi pământul, voi veghea singur- pururea verde.[10]

 Shin Heum (1566-1628)- oficial la curtea Regelui Seonjo[11], își pierde funcția după ce încearcă să îl susțină pe Prințul Yeongchang ca urmaș la tron.
După ce părăsim această lume,
Onoarea și dezonoarea își pierd însemnătatea.
După geomungo [12]și o carte, mă simt împăcat.
Pescărușule alb, noi am uitat de complexitatea lumii…[13]

Yi Gae (1417-1456) –ministru loial al regelui detronat Danjong; acest shijo a fost compus înainte de execuția sa și exprimă zbuciumul său interior, provocat de exilul regelui.
Lumânarea arde în odaie; de cine s-o fi despărţit ?
Vărsând lacrimi pe afară, oare ştie că lăuntrul său e-n flăcări?
Lumânarea asta e ca mine- nu ştie că inima îi este mistuită.[14]

pinul- simbol al loialității

Poezia shijo reflectă etosul coreean, constituind o parte fundamentală a culturii coreene. Acete creații reușesc să surprindă tumultul societății contemporane autorului, cauzat de instabilitatea pe plan politic. Shijo au redat întotdeauna într-o manieră elegantă realitatea vieţii politice, din perioade istorice semnificative. Cu toate acestea, sensibilitatea este mereu prezentă în versurile autorilor acestor poeme. Pentru Kevin O’Rourke, „a citi shijo înseamnă a experimenta istoria şi cultura Coreei, a savura o tradiţie care este încă vie, cu toată graţia ce a caracterizat arta coreeană de-a lungul secolelor. Shijo sunt cântece izvorâte din suflet, lipsite de artificialitatea şi de ornamentele elaborate, care nu reuşesc decât să creeze confuzie, mai degrabă decât să clarifice. Shijo sunt poeme autentice coreene- ele reprezintă Coreea. „