POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU

DIN UMBRELE CĂDERII

Noi doi, iubito, suntem născuţi din sori şi plângeri
Şi-mbrăţişarea noastră e-nchisă de trei îngeri
În lanţurile sterpe şi-n ghearele durerii
Ce-mi amintesc cu groază de clipele căderii
Când fost-am şi noi îngeri şi legile-am călcat
Strivind în pumni ţărâna, născând primul păcat…

O veşnică mustrare ne sapă azi mormântul
Ce-l pregătim din veci,cu lemnul şi pământul,
Din apă şi lumină, în aripile rupte
Ce ţipă înspre ceruri, spre nori ce vor s-asculte
O scurtă rugăciune rostită-n glas de gheaţă,
De flăcări şi de inimi ce luptă pentru viaţă.

Ne-ascundem încă-n umbre mânjiţi de setea-n care
Se naşte iar speranţa – o oază de iertare-
Şi bem-doar eu cu tine-din cupele iubirii.
Noi vrem doar libertate, lumină, nemurire
Păstrate de un înger în palme, în neştire.

Că-i singurul ce duce în mâini dorinţa noastră.
Tu-mi stai mereu alături şi-mi eşti din nou mireasă
Cum ai mai fost şi-n ceruri, la fel vreau să-mi fii şi-acum
Când suntem doar ţărână, ori apă…poate scrum
Şi ne vom stinge-n noapte ca trista lumânare
Ce-o bate vântul rece, ca simpla întrebare.

Născută-n inocenţă; doar dragostea rămâne
În libertatea noastră…şi nimeni nu va spune
Că noi, scumpete dulce, noi astăzi ne-am iubit,
Că tu eşti fericită, că eu sunt fericit.
Acum suntem doar oameni, dar maine fi-vom încă
O amintire vie săpată într-o stâncă.

În umbrele căderii noi încă strălucim
Şi arătăm spre ceruri că ştim să ne iubim,
Să ne-nchinăm durerii ţâşnite dintr-un dor
Ce arde-n noi, fecioară,… că toate-n jur azi mor
Şi nu rămâne-n veci decât o strălucire-
De-a fi sclavii iubirii-doi morţi în nemurire.

Nu-mi pasă că nu-s înger, nu-mi pasă de păcat,
De dorul meu din tine, oricât de vinovat!
Eu azi sunt doar un om, un simplu om ce moare
De dorul lui fierbinte-subtilă îmbătare
Ce dă viaţă-n suflet;…şi chiar de ne muncim
Să nu mă laşi, iubito, căci încă strălucim
În ghearele căderii-
ne naştem şi iubim!