POEZIE  DE  IONUŢ  MIORCĂNEANU

DORINȚĂ DE ÎNGER

Aş dori să mor în tină sau să-mi torn în cap ţărână,
Să mă-ngrop de viu în ceruri, să-mi pun inima stăpână
Pentru ca, trecând prin moarte, să mă nasc în altă viaţă,
Să trăiesc în flăcări calde, să înving frica de moarte,
Să culeg lacrimi amare care curg din sfinţi ce dorm
În uitarea veche-a pleoapei, în dumnezeiescul somn…
Şi-apoi adevărul vieţii s-amintească rana largă
Ce-a deschis-o-n inimi crude foamea ei ce vrea să soarbă
Locul crucii-lume mică, absolut în renunţare…
Aş fi omul-sfânt din lume care calcă-n urme-amare.
Avalanşa de durere, suferinţă şi tăcere,
Viaţa lui ce-nghite lacom regăsite-n mângâiere
Şi privirea rece-a morţii ce învaţă ca să spere…

Aş dori să fiu un om, să mă nasc în miez de noapte
Să-mi fac ochi din ceară veche, să rostesc cuvinte-n şoapte,
Să trăiesc tortura lui ce şi-o-nghite însetat
După moarte, după viaţă, după primul lui păcat…