Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    POEZII DE AURORA ADAM

     

    Aurora POEZII DE AURORA ADAM

     

     

    Limba Română

    De n-ai fi fost puternică şi dreaptă
    Te-ar fi închis între rostiri străine
    Plângând, gemând, poporul Mioriţei
    S-a apărat salvându-te pe Tine.
    Când graniţe sângerânde a tăiat
    În trupul ţării răni nemeritate
    Tu fosta-i arma cea mai de neînvins
    Care-a unit pe frate cu alt frate.
    Când denumiri absurde şi bizare
    Când legi străine neamului şi gliei
    Fost-au impuse de mai marii vremii
    Tu demnă ai rămas în veşnicie…

    Cerc alb

    Mă reîntorc la mine – templu devastat
    De visări bizare, cu fântâni secate…
    Aş aprinde-o faclă pentr-un drum uitat,
    Dar Marele Preot spune: „Nu se poate!”
    Îmi aduc drept jertfă o floare de cais.
    Stranii semne-n taine înspăimântă urne.
    Îngenunche gândul: „Oare ce au zis?”
    Dar Marele Preot strigă: „Nu se spune!”
    Strigătul tresare-n templul devastat.
    Gând-cenuşă pură în fântâni uitate.
    Simţi îngenunchierea dar te mai străbat
    Dorul către stele, visuri spre departe…
    Dar Marele preot spune: „Nu se poate!”

    Muntele Alb

    Sunt neştiutor, hoinar în propria-mi inimă” –Tagore
    La mine-n somn, zâmbindu-mi, venise Sakuntala
    Învăluindu-mi fruntea c-o frunză de santal
    Şi pleoapele-obosite mi-mpodobi cu lotuşi
    Spunând în straniu murmur destinu-i ideal:
    “Iată-mă! Sunt Muntele Alb care adună la el
    toate gemetele vântului
    trecute prin ramuri înalte cu umbre de dor;
    sunt ţărmul care aduce la el
    toată chemarea apelor
    şi renunţările adierii de val
    ascunsă în haină de scoică albastră;
    sunt vibrarea ritmată a razei de lună
    trecută prin unde adormite
    şi trezite de clipocirea cernită a luminii;
    şi iarăşi sunt Muntele Alb
    adormit lângă treceri.
    Adun mereu cântecele rămase fără stăpân
    până-n ziua când albul meu,
    trezit de alunecarea izvoarelor mute
    se va pierde în cenuşiu.”
    “Umbra lumii îmi trece peste inimă…”.

    Perenitate

    Mă-ntrebi câte bagaje am luat cu mine la drum
    în marea mea trecere
    de nu obosesc niciodată.
    Mi-am luat bagajele părinţilor mei;
    Şi port veşnic cu mine
    în marea mea trecere
    chipuri din piatra Columnei,
    Şi rugile neuitate din sanctuarele
    Transilvaniei dacice,
    Şi vibraţia clopotelor Putnei
    coborâte în fiecare din noi
    de Măria-Sa Ştefan
    Şi-am mai luat
    şi privirea Marelui Mihai
    când trupul i-a fost despărţit de idee
    ca să nu mai fie unite,
    Şi cuvintele demne şi româneşti
    cu care ne mângâie teii lui Eminescu;
    Iar când mă simt obosită şi cu sete de adevăr
    beau lacrimi din gorunul lui Horia
    ascultând doine din spaţiul mioritic.

     

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    3 comentarii la acestă însemnare

    1. D.M. Gaftoneanu spune:

      …Aprecieri, felicitări pentru ținuta deosebită a compoziției literare!

    2. Vasile Popovici spune:

      „Când graniţe sângerânde a tăiat” – acord greşit între subiect şi predicat.
      Corect este „…graniţe…au tăiat”.
      Atât în „Limba română” cât şi în „Cerc alb” sunt multe ruperi de ritm; după un vers în ritm iambic urmează alt vers în ritm trohaic, ceea ce nu e permis în poezia clasică.
      Poezia „Limba română” este mai mult o polimorfie, decât o poezie care respectă canoanele clasice.
      Poeziile mi-au plăcut; au conţinut, formă şi mesaj, autoarea e pe calea cea bună, pentru care o felicit din toată inima!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5