Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144),  Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Descoperirea de la Călinești-Cuparencu
Mormântul bunicului patern al Poetului Mihai Eminescu 

Primit pentru publicare: 03 Dec. 2020
Autor: D.M. GAFTONEANU, redactor revista Luceafărul    
Publicat: 03 Dec.  2020
© D.M. Gaftoneanu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Descoperirea de la Călinești-Cuparencu
Mormântul bunicului patern al Poetului Mihai Eminescu
(precizări necesare)

Stimată redacție a revistei de cultură ,,Luceafărul”,

Amplul meu articol ,,O altă (re)descoperire legată de familia Poetului Mihai Eminescu?” publicat pe data de 23/24 septembrie a.c.,  pe site-ul Info-Suceava și cel al Centrului Culturii Tradiționale Bucovina Suceava, cel care a deschis în premieră absolută seria dezvăluirilor despre cercetările de la Călinești-Cuparencu, nu a fost citit atent, de fapt,  de către nimeni (!), nici măcar de către cei cu care am fost conjunctural împreună pe 16 septembrie a.c. și nici de către cei care acum emit judecăți de valoare cu tot felul de ghilimele presărate în text pentru a semăna îndoieli. La cele anterior precizate, adaug (și) acest articol extras din cartea mea, ,,Semne pe piatra timpului”, care arată logic și indubitabil că  apar interpretări din interes de imagine, de partizanat pe diverse criterii,  pur și simplu, din neatenție, sau cine știe ce feste hilare le mai joacă unora memoria  (văd păreri care se bat cap în cap, subliniez, dna bibliotecară, cel puțin, nu a avut absolut nicio treabă,  vă asigur, iar preotul, nici atât!). Cum se face că atâta vreme s-a tăcut mâlc, iar dintr-o dată, ies la iveală amănunte reținute cu acribie din acțiuni derulate acum două luni? Uitați-vă pe text aici, la primul meu articol publicat pe data de 23 septembrie 2020:
https://info-suceava.com/2020/09/23/o-alta-redescoperire-legata-de-familia-poetului-mihai-eminescu-calinesti-cuparencu-satul-bunicului-patern-al-poetului-mihai-eminescu-cantorul-vasile-eminovici/

Apar aceste două citate, de necombătut, pe care le veți găsi ușor:
 …,,Asta merită atenție!”, zic amuzat cu voce tare, și mă duc la un altul (monument funerar, n.a.), tot cu numele de V., la câțiva metri de celălalt…
…
…Un amănunt-cheie legat de rezolvarea enigmei acestei (re)descoperiri a mormântului „cu cruce al unui Eminovici”, detaliu care va fi dezvăluit când va fi cazul, a fost păstrat pentru o analiză cu specialiștii domeniului…

Pentru cine nu a aflat încă, eu am scris primul articol imediat după excursie, în zilele imediat următoare. Cum se face atunci că niciuna dintre persoanele care au fost acolo, nici măcar la două luni după momentul 16 septembrie, nu au știut vreodată acest amănunt, anume că acolo sunt două simboluri inscripționate cu numele de Volcinschi și nu doar unul, lucru pe care eu l-am observat primul și sesizat, de altfel, de la bun început?

La o lună de la publicarea articolului meu despre Călinești-Cuparencu pe data de 23/24 septembrie, au mai venit și alții, pe 20 octombrie, cred,  cu descoperiri istorice, senzaționale și fabuloase pe ceva ce se (cam) știa în zonă. Nu m-aș fi supărat dacă m-ar fi menționat ca autor real al ideii de cercetare, ca partener de dialog, ca ființă (cât de cât) bipedă, măcar,  dar, nu a fost deloc așa, deși cunoșteau foarte bine că eram singurul din grup care mai știa câte ceva. Pe posturi era cam tot atâta adevăr  în prezentarea mediatică pe cât a fost în decretul lui Mihai Grigore Sturza Vodă din 1841, prin care administratorul Gheorghe Eminovici de pe moșia familiei Balș primea rangul de căminar pentru servicii deosebite aduse patriei în vremuri grele.

Oricum, mediatizarea asta excesivă pe cheltuiala nu știu cui, cu mai multe erori monumentale, se va întoarce ca un bumerang  împotriva celor care au declanșat un fel de afacere Dreyfuss  la Botoșani, iar amatorii de ironii vor avea o pâine de mâncat reamintindu-ne cu tâlc celebra anecdotă cu bravul soldat rus care a descoperit pentru prima oară în istorie (!) radioul… bine ascuns (!) sub o pătură la invadarea Berlinului!

Vă rog frumos să atașați și pozele, în spiritul adevărului, pentru ca oricine să poată lua la cunoștință de ceea ce spun și să fie informat corect. Dacă se concluzionează deja că acea cruce e una originală și doar locul mormântului e discutabil, din păcate, dezamăgire, prieteni, există și părerea  cu argumente solide că încă mai suntem în faza în care, ca în ,,Două loturi”  de  Caragiale, și reciproca, adică locul mormântului să fie acolo, iar crucea din piatră, să fie una ridicată mult mai târziu. Iar asupra unor afirmații că am fost ,,mimat”,  sau că aș fi ,,mimat”,   în acest stadiu de studiu, cum nu mă pricep la asemenea chestiuni, personal nu am nimic de comentat, deci,  nu particip la discuții superficiale.

Menționez că detaliul explicat mai sus a fost remarcat și semnalat și de către  unii cititori de la Suceava, dintre cei care au analizat coerent articolul meu, de asta ar fi trebuit lăsate libere postările de la comentarii. D-l director Istrate știe că nu s-a publicat la timpul potrivit articolul meu din motive tehnice de editare asupra cărora nu insist, oricum, îi mulțumesc, asta e situația, voi reveni curând și cu alte lucruri total necunoscute până în prezent. Urări de sănătate tuturor în vremurile astea tulburi, din acest moment, consider că lucrurile sunt mai mult decât clarificate, repet, da, eu am descoperit cele două inscripționări de pe spatele a două cruci din piatră (sper să nu se ajungă într-acolo, ca la Radio Erevan, încât, în lipsa dovezii unei strângeri amicale de mână, să fiu și amendat pentru asta!) și am spus tot timpul adevărul, așa cum am afirmat încă de la primele discuții!
…………………………………………………………………………………………………

P.S.:
D-le jurnalist Ioan Rotundu, am citit foarte atent articolul Dvs., pe care, și eu, și d-l prof. Manolache, cu care m-am consultat astăzi, îl apreciem (ferm) că nu reflectă (întru totul) cele spuse de noi. Eu mi-am publicat articolul documentar la câteva zile după excursie, în 23/24 sept. a. c., pe două site-uri diferite, tot pe atunci v-am și înștiințat la telefon, iar de abia pe 20 octombrie a. c. (la o lună după!) s-a ieșit pe posturi cu pretinsa descoperire fabuloasă, cum îi spuneți cu umor, față de care și noi suntem rezervați, deși are  și aspecte minore spectaculoase. Cum vi se pare faptul că vreme de două luni (!) nu mi-a contestat nimeni articolul, apoi, în emisiunile TV și în primele articole nici nu era pomenit numele nostru, iar, ulterior, la protestul meu, s-a rectificat textul de la ,,Adevărul”? Strict gazetărește, despre ce credibilitate mai vorbim? Care conștiință, a recunoscut cineva public că s-a greșit grav prin subiectivism de la bun început, deși în particular spune altceva? Nici măcar faptul că sunt două înscrisuri pe cruci diferite aparținând aceleiași familii, lucru consemnat de către mine, nu era cunoscut, plus altele. Înscrisurile nu sunt o noutate, a câta oară o repet, problema era cu vizibilitatea literelor scrijelite și nu cu alfabetul chirilic, să fim serioși,  decriptarea era facilă.

Nouă ni s-a spus că microbuzul instituției este în rodaj, nu știam pe atunci ceea ce scrieți Dvs.  acum, iar dacă a mințit cineva, atunci e strict problema doar acelei persoane (nu e dl profesor, în niciun caz, n.a.), discuția amicală avută cu d-na director de pe facebook din zilele de după descoperire este mai mult decât lămuritoare și vă va face să schimbați cu 180 de grade totul. Asupra amănuntului (apare în articolul meu, oricum, e ceva de prea mică importanță, a fost în mare măsură o întâmplare și atât!) că eu am fost cel care am găsit înscrisul după ce am dat vegetația la o parte de pe spatele crucii, vedem cu un gust amar cum (și) acesta este dus de-a binelea în derizoriu, din relatare reiese că s-au mai găsit doi descoperitori (!). Pe când apare și al patrulea?

Majoritatea informațiilor mele referitoare la posibilul mormânt al dascălului Vasile Eminovici din zonă le-am avut din studiul temeinic al lucrărilor anterior publicate, apoi de la dl Tiberiu Iseceanu, om al locului, de la dl Ioan Manole, cel cu casa țărănească de alături din 2005, și de la urmașii preoților Butnaru și Cojocaru, dar, confirm că au mai fost și destule la stadiul de simple zvonuri.

O să vă pun cu mare drag la dispoziție cartea mea ,,Semne pe piatra timpului”, trageți Dvs. orice concluzii doriți, chiar nu dorim să vă influențăm, părerea noastră e că știți mult prea bine că nu suntem vinovați nici de fabulațiile altora și nici de animozitățile preexistente între oamenii de presă. Accentuez, suntem oameni pașnici, pasionați de ceea ce facem, neplătiți de cineva, și, prin urmare, nu dorim să intrăm în speculații ieftine părtinitoare pe dialoguri sterile, fără vreo finalitate constructivă.  În aceste condiții, câtă vreme nu există un dialog civilizat și nu suntem respectați, ne retragem cu decență din orice dezbatere publică, o zi bună, vă dorim sănătate!

D. M. Gaftoneanu, 03.12.2020.