Pop Stelu – în Universul Iubirii

                                           ești atât de frumoasă!

uneori mă pierd în Universul tău
și  mi- e atât de greu  să te recunosc,
mi-e atât de greu să te culeg din praful stelar,
și dragostea ce-o port în suflet pe inimi de gheață s-o presar,
acum, când  te privesc și te mângâi,
te mângâi cu privirea,
simt acolo unde doar îngerii pot pătrunde o mare de iubire,
o iubire atât de caldă și de frumoasă,
încât… nici soarele, nici cerul plin de stele,
nici marea  și nici pământul nu o pot cuprinde-

pentru că ești atât de frumoasă,

pentru tine aș putea să-adun toate stelele de pe cer,

pentru tine aș clădi altar din lacrimi și suspine,
iubirile trecute le-aș dărui iubirii care vine…
ție, ți-aș dărui zâmbetul pierdut pe clapele pianului uitat în vreme,

pentru că ești atât de frumoasă…

pentru mine,

tu, ești frumusețea clipei trăite-n paradis,

pentru că ești atât de frumoasă,
ești atât de frumoasă…

atât de frumoasă…

Iubire!

Lumea mea de vise…

(dedic aceste versuri acelor care cred în Iubirea și Prietenia Adevărată)

dezbracă-te de gânduri şi tristeţe,
şi vino cu mine să ne plimbăm mână în mână,
prin grădina mea de vise,
prin lumea mea de dor,
fii nud, aşa ca mine, şi priveşte:

– aici,
aici e pădurea, pădurea ce se-mbracă-n verde,
– ei,
ei sunt cireşii cei sălbatici, acum în floare –
adevărate torţe de albă culoare,
– acolo,
acolo e „corola de minuni a lumii”,
mă lasă sa-ţi împodobesc fruntea cu o rază de lumină,
să-ţi pun în mână petală din corola minunilor lumii,
-acesta,
acesta e izvorul uitării şi al iertării,
iar lângă el o floare nepreţuită – iubirea mea-
(iubirea scaldată-n lacrima universului,
iubirea ce-o ud cu roua dimineţii,
şi o sărut cu buzele tristeţii)
– iar aici,
aici e ogorul unde vom semăna ură şi vom culege iubire,
vom arunca tristeţe şi vom aduna zâmbet şi bucurie…

– Hai!
lasă-te purtat de dor,
şi vino-n lumea mea,
în lumea mea de vise-
în lumea mea de dor!

                                                 așa a început totul…

totul a început cu un vis…
apoi primul gând,
primul surâs,

prima atingere,
primul sărut,

prima mângâiere…
răsare, apoi, o floare,
o floare numită Iubire…
…dar când totul se sfârșește cu o lacrimă,
o lacrimă izvorâtă din lacrima  Universului…
mă întreb…
a fost un început?
…sau, totul a început cu un sfârșit?

                                                                                                                            P.S.