Pop Stelu…adunând rod mănos din spuza Toamnei…

Toamna se numără…cucuruzii

S-au gălbejit tăți cucuruzii,
în holda dealului din sat,
de-au năpustit din crâșma chiar și zuzii,
s-adune rod de ciucălăi, de an mănos, din an bogat.
Cocoșii satului dau tonul
și cheamă tăt norodu’n vatra satului, la sfat,
înșiruiți, în zori, pornesc în cete,
bărbați, muieri, bătrâni, copii și fete,
spre holda ciucalăilor din sat.
Cu voie bună, spor și-orânduială,
ajung în margine de hat,
bătrânii înțelepți împart cu chibzuială,
rând după rând, ușor de numărat.
– ,,Amu, pă ei…feciori și fete,
pă tăți să-i dați supuși,
nu vă lăsați, până să’nsară, dă osteneală răpuși,
să nu rămână nici bob, nici ciucalete,
pă vreun cocean ne adunat
…cu Domul înainte…cu voie bună,
cânt și spor…
porniți la-aaatac!”
Un fluierat e semnul de’nceput,
în holda cucuruzilor din hat,
s-aude strigătul de voie bună
a vașnicilor luptători din sat…
foșnesc în rând pănuși după pănuși,
mai șușotesc, râzând, feciori și fete,
când iau în mâini câteun știulete,
mai câteo babă rămâne’n urmă, să ofteze,
iar moșu nu ezită s-o parafrazeze,
copiii, mai pe bune, mai în joacă,
adună’n coșuri rod de cucuruz,
se prăpădesc, pe jos, de râs,
când dau pesteun harbuz,
bărbați vânjoși aruncă în căruțe coș dup coș…
până ce holda-i gata,
ascunși după cocenii dezgoliți,
feciorii mai țucă o dată fata.
Târziu , pe înserat, înșiruiți, se-ntorc în sat
mândrii războinici, cum nu s-a mai aflat,
cu voie bună, veselie…
cu mulțumiri dumezeiești
de rod mănos, de An bogat.
Până se lasă noaptea peste curți,
aburcă’n falnice pătule
mulțimi de ciucalăi…
știuleți…
de cucuruzi…

P.S.

Toamna ce-mi picură din buze

 aici mi-am regăsit sălășluirea
 într-un binecuvântat cuvânt
 scrijelit în colțuroasa piatră-mormânt
 aici zac eu
 în teama nedefinită ce mă țintuiește-n umbre
 povestindu-mi iubirile trecute ce le-am uitat pe buze
 atârn voința de-a trăi în mormanul de necuvinte

 și rând pe rând  plâng
 plâng din mine tăcutele frunze –
 iubirile trecute ce le-am uitat pe buze

 aici zac eu
 impetuos portret cu aură de suflet dezgolit
 de patimi desfrunzit 
  lipesc din noianul de frunze câte-o toamnă

o toamnă  ce-o  simt cum picură din buze.

P.S.

din spuza toamnei

când chipul își pune masca de hilar
reavănul mormânt caută culcuș
în chemarea lutului primar

stau tolănit pe margine de univers
rezemat dezinvolt într-o undă de vers
adun din toamna căzutelor frunze
(ce stau mărturie trecerii mele
prin vremi nedefinite
de spațiu și  timp)
rod și culoare
sub formă de nimb

în contul zilelor ce vin și vin și vin
adulmec miresme de ninsoare
cu iz de vin

din  multitudinea de zilele trăznite pline de eres
transform iarna în cânt și vers
în cânt pe ritm de blues jazz și rock
când trupul încearcă un ultim troc
(minune cu iz efemer ce mă face să sper)
cu destinul înrădăcinat în nenoroc
pun hazul în necaz și invers  și iar…invers
și caut în spuza toamnei
o unduire de iernatec vers.

 P.S.