PORUNCA LUI NEPTUN

Noua carte a profesorului şi editorului Dumitru Ivan scoate din „depozitul imaginilor  pe care privirile noastre le-au cules în clipe intens trăite în faţa unor opere de artă, în locuri marcate de istorie sau în momente la care am fost martori ai unor evenimente ce ne-au cucerit…”, cum afirmă chiar el în deschiderea volumului, apărut în 2013, la Editura „Quadrat”, informaţii, descrieri, date, trăiri şi emoţii. Evantaiul lecturii propuse este încărcat de amintiri, începând cu „Porunca lui Neptun”, continuând cu deplasări „Spre vest, prin sud-vest”, apoi cu „Cortul din portbagaj”, suportând tracasările vămilor şi intrând în „Plaiuri polone”, în „Una dintre Germanii”, „Traversând Cehoslovacia” şi prin Viena şi Pustă, intră în „Europa cealaltă”, prin spaţiul mediteranean, ajungând în „Ţara Turnului Eiffel”, iar mai târziu, după evenimentele din 1989, cunoscând şi partea vestică a Germaniei reunite.

L-am cunoscut pe ziaristul Dumitru Ivan în 1969, când, în repetate ocazii scria despre şcoală, despre elevi, profesori şi părinţi (eram inspector general şcolar). De exemplu, în ziarul „Copotul” din 12 februarie 1969, sub titlul „Semnificaţia ultimei etape”, el a prezentat conţinutul dezbaterilor la o masă rotundă, la care au participat elevi şi profesori de la liceele „Mihai Eminescu” şi „A. T. Laurian”. De la Liceul „Mihai Eminescu” au participat profesorii Ecaterina Rădăuceanu, Panainte Forţu şi Amalia Pascal, tema discutată fiind orientarea profesională, după obţinerea bacalureatului.

Mai târziu am cunoscut-o pe Elena-Draga, profesoară şi director de liceu, soţia sa.

Având o profundă pregătire intelectuală şi un larg orizont spiritual, intrând în contact, cum cerea profesia, cu persoane, personalităţi şi trăind, pe viu, evenimente legate de istoria tradiţiile şi obiceiurile româneşti, a ştiut să observe, să discearnă şi să interpreteze corect fenomene culturale, politice şi sociale din ţările vizitate, fie trimis în delegaţie oficială, fie ca turist.

Veleităţile de ziarist şi scriitor apar de timpuriu, el înţelege, în situaţii grele, îndemnul lui Neptun „Fii tare!”, ca elev al Liceului Militar de Marină din Galaţi şi ca reporter al gazetei militare „Flota Patriei”, scriind despre aplicaţiile desfăşurate, despre oamenii mării şi apărătorii litoralului românesc. Şi-a însuşit, ca elev, terminologia marinărească, specifică, precum: miciman, arboradă, parâme, vele, teugă, cabestan, sextant, boţmanul navei, timonă, tangaj, babord-tribord etc., călătoria pe Bricul „Mircea”, din septembrie 1953, fiind evocată cu emoţie şi mândrie, reînviind vibraţiile vârstei adolescente. Este redată cu talent furtuna dramatic trăită, ce a inspirat, fericit, frumoase versuri rostite chiar în timpul tangajului puternic al navei:

Născutu-m-am să te-ntîlnesc pe mare,
Iubite domn al marilor adîncuri,
Şi iată-mă-s, Neptun, că sînt destul de tare,
Spre-a ţine piept furtunii furioase,
Ploii-n torent şi vajnicelor vînturi,
Ce s-asmuţesc asupră-mi nemiloase!

 Întâlnirea sărbătorească a absolvenţilor, la 50 de ani (în 2003) de la furtuna din Marea Neagră, a fost rememorată de Dumitru Ivan în „Câteva clipe dintr-o viaţă de om”. Absolventul a 10 clase de liceu, cum era structura învăţământului de atunci, susţine examenul de maturitate ce a contat şi ca admitere în şcoala superioară, actuala Academie Navală „Mircea cel Bătrân”, din Constanţa.

După urcările în arboradă, tensiunea elevului Ivan indică valori ridicate, ceea ce determină pe medici să-l sfătuiască să facă stagiul militar (pe care l-a şi făcut), ca desenator tehnic în compartimentul de cercetare al Apărării Litoralului, o puternică unitate de artilerie de coastă, dar şi de reporter al gazetei de armă „Flota Patriei”.

Cartea „Porunca lui Neptun” ne prezintă mai multe călătorii din anii tinereţii, pe motocicletă, mai întâi în grup, mai multe familii descopereau frumuseţile munţilor, ale staţiunilor de odihnă, ale oraşelor şi satelor româneşi, apoi ucrainene, mai târziu mergând „Spre vest, prin sud-vest”. Cu interesante amănunte şi detalii sunt prezentate schimburile internaţionale de ziarişti, patronate de Uniunea Ziariştilor din România, cotidianul „Clopotul” din Botoşani alegându-şi ca partener Redacţia în limba română a postului de Radio Novi Sad – Voivodina, provincie a Iugoslaviei din anii 1970. În aceşti ani, apăruse şi revista „Tribuna tineretului”, care se adresa românilor din noile generaţii, cetăţeni ai Iugoslaviei, redactor şef fiind Todor Munteanu, redactor cultural la radio.

Ziaristul şi scriitorul Dumitru Ivan, trimis de redacţie la Novi Sad, avea să vadă cu acest prilej Belgradul şi, însoţit de ziaristul Ioan Damian-Zaza, se întâlneşte cu preşedintele Uniunii Ziariştilor din Voivodina, participă la o conferinţă de presă în care au putut fi auzite şi vorbe laudative, dar şi acide, cu ridicări de ton, glume şi ameninţări la adresa celor care conduceau agricultura ţării vecine, lucru neîntâlnit în realităţile româneşti ale vremii (cel puţin în presa scrisă şi radio).

S-a vizitat Banatul Sârbesc, au fost realizate întâlniri cu valoroşi oameni de cultură, precum dr. Radu Flora, poetul Ioan Balan, pictoriţa naivă Maria Balan, şi s-a petrecut „ca în familie”, într-un restaurant ascuns în vegetaţia Dunării, cu „tării stimulative”, fripturi şi vinuri asortate, aici participând întregul colectiv de realizatori ai emisiunilor în limba română. S-a mers apoi în Bosnia, pe Coasta Dalmaţiei-la Dubrovnik, la Mostar şi Sarajevo. Peste tot, relatează scriitorul, aerul occidental era prezent în realitatea cotidiană, în fapte şi locuri istorice puse în valoare pentru turişti, vizitatori, care inundă, în perioadele estivale oraşele şi locurile. Drumurile sunt bine echipate şi confortabil parcurse, ceea ce ajută şi mai mult turismul şi călătoria.

În perioada 1975-1983, a făcut de mai multe ori aşa-zisul „tur al ţărilor socialiste” (Ucraina, Polonia, R. D. Germană, Cehoslovacia, Ungaria şi, ca excepţie, Austria). Sunt povestite, cu ironie, tracasările suportate la trecerea vămilor, cu staţionări şi ore de „carantină” abuzivă, cu timp pierdut, cu sentimente de ură şi compasiune faţă de urmele lăsate de crimele naziştilor în Polonia, la Auschwitz, unde „fiinţa umană s-a aflat la discreţia unei demente forţe instituite în mod exemplar pentru distrugerea a milioane de vieţi şi pentru a demonstra superioritatea rasei ariene, promovată ca fiind superioară”.

La Gdańsk, a aflat detalii cu privire la înfiinţarea şi activitatea sindicatului muncitoresc „Solidaritatea”, condus de Lech Walesa şi a văzut cu ochii sărăcia oamenilor care-şi vindeau pe stradă lucrurile din casă, pentru a avea ceva bani, cu ce să supravieţuiască. Chiar în zilele vizitei românilor,  se desfăşurau mişcări sociale, greve de durată. Acest lucru l-a şocat şi determinat să gândească asupra racilelor societăţii socialiste, model sovietic. La Szczecin, a avut ocazia să vadă manifestări religioase, dedicate memoriei papei decedat atunci, Paul I.

A admirat, sincer, solidaritatea în luptă a polonezilor şi a reţinut faptul că presa era mult mai liberă ca în România, ziarele centrale şi locale ce apăreau publicau informaţii amănunţite despre evenimente, oglindeau prin fotografii efectele demonstraţiilor şi grevelor. La noi în ţară, consolidându-se dictatura, presa era obligată să o susţină – reflecta autorul, aflat pe pământ polonez.

Trecerea prin Germania Răsăriteană, prin Berlin, oferă ziaristului şi publicistului ocazia de a admira superbe edificii culturale, de învăţământ, fântâni arteziene, mari magazine, „Carul Victoriei”, condus de Zeiţa Păcii, tras de patru cai, Poarta de Brandenburg, construită începând cu anul 1793. Această poartă se continua, la data vizitei autorului, cu Zidul Berlinului, construcţie de tristă amintire…

Foarte multe informaţii şi date sunt consemnate, ele având darul să provoace cititorului, dorinţa şi hotărârea de a vizita Germania, cea care, după Emil Cioran, este pe locul al treilea în lume, în ce priveşte marea cultură ce influenţează gândirea – după Franţa şi Rusia.

Interesante observaţii sunt făcute în Cehoslovacia, Pusta Ungară, Italia şi în Ţara Turnului Eiffel, iar după 1989 – în alte deplasări făcute în ţară, precum şi în drumul spre Germania, străbătând Ungaria, Cehia şi Austria.

Două săptămâni în inima fostei Germanii de Vest prilejuiesc cunoaşterea unor realităţi interesante din zona Köln, Düsseldorf, Wuppertal, Solingen, Remscheid, Wermelkirchen, Leverkusen.

Cartea se încheie cu un capitol de „Note”, reprezentând comentarii făcute de specialişti şi publicate în „Viaţa Botoşanilor”, „Jurnalul de dimineaţă”, „Salonul literar” din Focşani, „Bucovina literară” – Suceava, „Ateneu” – Bacău, „Gazeta podgorenilor” – Focşani, „Revista română” – Iaşi, „Luceafărul” – Botoşani, „Marea noastră” – Constanţa.

Iată câteva aprecieri selectate de noi:

Prof. Ana-Maria Loghin afirmă că „Dumitru Ivan poate fi considerat un autor care se integrează unui nou tip de literatură, format din amestecul registrului confesiv, aparent autentic, cu tiparul structurii fragmentare şi cu plasarea în prim plan a unui personaj care stârneşte interesul”.

Prof. univ. dr. Ilie Dan, referindu-se la romanul „Mărturia”, conchide că „Prin calităţile de structură epică, de limbă şi stil, ca şi prin ineditul procedeului folosit, probează o conştiinţă civică trează, vocaţia unui gazetar foarte bun şi virtuţile scriitoriceşti ale unui talent autentic”.

Poetul Dumitru Ignat, în revista „Ateneu”, referindu-se la „Cuvinte şi… cuvinte”, un nou şi util (mic) dicţionar de sinonime, apreciază că „Dicţionarul de sinonime se adaugă contribuţiilor autorului în teritoriul literaturii (proze scurte, un roman) şi unei notabile activităţi ca editor. Împreună, toate acestea sunt tuşele portretului unui scriitor ale cărui merite neîndoioase sunt, deopotrivă, înzestrarea şi râvna”.

Prof. Maria Baciu, cunoscută poetă, referindu-se la „Popas în Valea Miletinului”, de Dumitru Ivan, în „Viaţa Botoşanilor”, afirmă că „Meritul scriitorului este acela  de a ctitori literar un alt spaţiu, numit Flămânzi, care dobândeşte valoare de simbol într-o antologie populară. O dovadă că aceasta nu e o localitate oarecare o constituie şi citarea ştirilor din ziare vechi, fragmente de cântece şi poezii populare, vorbe de duh, zicători şi proverbe care vin din depărtate timpuri şi pe care locuitorii le-au reţinut ca fiind reprezentative pentru ilustrarea unor momente din existenţa lor. Recurgând la toponimie, autorul leagă de ele o întreagă istorie şi civilizaţie locală”.

Făcând referiri la activitatea de editor şi cea de critic literar a lui Dumitru Ivan, prof. univ. dr. Ilie Dan se pronunţă: „Cinste lui pentru asta (este vorba de volumul „Gânduri despre cărţi”) şi pentru altele, toate hărăzite scriitorilor şi cărţilor acestora! S-a apropiat de acest spaţiu în mod comprehensiv, cu spirit analitic şi pătrundere în interiorul cărţilor pe care le prezintă pentru cititori”.

Autorul acestor rânduri a realizat, în timp, la Editura Quadrat, cu sprijinul prof. Dumitru Ivan, directorul acestei renumite instituţii, şase cărţi, toate bine primite de cititori. Ele s-au bucurat de o apariţie atent urmărită, din punctul de vedere al tehnoredactării – la cele mai înalte cote, editura manifestând o exigenţă deosebită în ceea ce priveşte alegerea hârtiei folosite în tipografie, buna colaborare cu tipografii reflectându-se în calitatea fotografiilor şi reproducerilor, structurarea unor texte în sensul adecvării lor la mesajul pe care autorul şi l-a propus. În America, Franţa, Australia, peste tot unde au ajuns cărţile mele şi de unde mi-au parvenit ecouri, m-am bucurat să aflu aprecieri pozitive la ţinuta tipăriturilor, eu socotind că la cuantificarea pozitivă şi laudele primite îl pot face părtaş şi pe editor, căruia îi doresc, şi în viitor, succese pentru afirmarea unităţii ce o conduce, iar în plan personal – apariţii editoriale proprii care să bucure cititorii.

Profesor Mihai Matei