La Mizil
De vrei neapărat, să vizitezi Mizilul
Întreabă unde Julieta se ascunde
Și dacă în balcon, nu poți pătrunde
Coboară-n beci și gustă vinul…
Țața Florica
Astăzi, țața Florica ieșită la plimbare
Se uită la un blond cu nasul mare
Îi face scurt cu ochiul și oftează
Hai să te văd !… Nechează !
Zodia Fecioară
Minciuna este apă chioară,
La nuntă, sigur te-am crezut
Știam, că-n zodii ești Fecioară
Dar spune, pe cine ai avut…
La Neptun
La Neptun, văzui o fată goală
Avea ca Eva, o frunză rătăcită
Era cu mine, un coleg de școală
Și-i zise: îmi fac ierbar, să fii iubită !
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania