Versurile lui Jan Tristea din poemul ,,Post festum seceriș” (https://luceafarul.net/post-festum-seceris) sunt pline de imagini poetice și simboluri. ,,Miriști cu maci stropite”: Poetul se vede pe miriști peste care sunt stropi de maci roșii. Astfel de peisaje ne sugerează frumusețea traiului și fragilitatea vieții de pământean. Aici, simbolul macilor poate semnifica amintiri intens trăite asociate cu cei din familie sau eroi ai unei comunități care au căzut în războaie, sacrificiul strămoșilor. Macii sunt flori gingașe, fragile, care apar și se ofilesc neașteptat de repede. Această efemeritate sugerează fragilitatea vieții umane și trecerea timpului; reînnoirea și regenerarea. Macii au fost subiect de meditație și inspirație în diferite creații literare și artistice, dar poetul Jan Tristea are, aici, în poezia sa, o perspectivă unică asupra macilor. În acest context, macii pot simboliza o iubire profundă și pierderea sau neîmplinirea acesteia. Este important să reținem că simbolurile pot varia în funcție de context și de interpretarea fiecărui individ. ,,a mea Catrină”: Cred că este o personificare a inimii sau, poate, a unei iubiri pierdute, care îi este stăpână și ne arătă o încredere, putere de sine dar, în același timp, și o vulnerabilitate neprevăzută. ,,secera plină de iubire și prinsă în brâu”: reprezentă trecerea timpului sau chiar moartea, dar e o tranziție însoțită de intense sentimente, pentru că privind ,,lăncile cu vârfuri tocite”, ne arată că totul a fost o luptă în ,,atacul de pârgă” pentru întărâtările vieții, unde succesul și bogăția ne sunt sugerate prin ,,holde aurite” așezate riguros în clăi, adică e vorba de ordinea și conștiinciozitatea din viață, o viață cu liniște și înțelepciune într-un ambiant mitic, sugestii ce vin din ,,măslinul din Ghizunia”, un loc pe unde poetul, sigur, l-a străbătut și de unde are amintiri frumoase cu cei dragi. Deci, ,,Mă opresc și-mi scot pălăria”, arătând că își va aminti cu ,, Pieptul gol îl voi ridica pentru vecie, voi memora!”.
În concluzie, acest poem explorează dualitatea dintre frumusețe și suferință, trecere și amintire. Este o poezie profundă și plină de semnificații.
Vasile Iati
Prin miriștile cu maci stropite
din al inimii stăpână, a mea Catrină,
spre ea alerg cu gândul ce se-nfrână
în spice așezate în clăi, topite
pe valuri de catrință
în șirag de suferință.
Urc mai sus pe mijlocul din deal
cu secera plină de iubire
și prinsă în brâu, cer dezrobire
din coapsa lațului boreal.
Ajunge ! E multă suferință
din blasfem la credință.
Urc și văd al lăncilor vârfuri tocite
îndreptate în atac de pârgă,
adunate cu mângâiata greblă
în clăi, grămezi de holde aurite
riguros așezate pe crestele
de sub Carul de cinci stele.
Mă opresc și-mi scot pălăria
la cum se scutură în leșinul orgastic,
când treierătorul dans antispastic,
sub măslinul din Ghizunia*,
spicul își împrăștie rod
în sacul mănosului ogor.
Gratia agere palmelor gramineelor
ce cu sârg au așezat, distincție,
rodul în statui al lutului creație !
Din armura-mi, în noaptea muzeelor,
pieptul gol îl voi ridica
pentru vecie, voi memora!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania