Părinte Miron, veniți din Pădurenii de Jariștea, un sat izolat în care se aude glasul muntelui. În această oază de liniște și spiritualitate ați descifrat primele slove, îndrumat de dascăli devotați învățăturii de carte. Vorbiți-ne ,vă rugăm , despre începuturile învățăturii și aventura în Galaxia Gutemberg.
Inceputurile invataturii si aventura in Galexia Gutemberg sunt legate de varsta de 6 ani, cand pentru prima data am pasit in Scoala de la Padureni cu emotii, dar si cu mare bucurie. Am avut parte de o pleiada de invatatori si profesori de exceptie. De altfel, in Scoala de la Padureni am petrecut atat ciclul primar cat si cel gimnazial. Imi aduc aminte cu dragoste de doamna invatatoare Bratu Valeria si de domnul invatator Său Marinel, care ne-au indrumat pasii cu mare dragoste si atentie. Perioada gimnaziala a fost una de exceptie cu profesori de exceptie. Imi amintesc cu drag de domnul diriginte Paraschiv Nicolae, profesor de romana, care ne-a invatat cum se spune in termeni noi, “sa socializam”. Ne insotea permanent atunci cand era ziua de nastere a unui elev. Ne-a invatat sa cantam, sa dansam si sa ne bucuram de colegii dragi. Imi amintesc cu drag de domnii profesori Cîrjan Ion, profersor de biologie, de doamna Clănțău Viorica, profesoara de matematica, de doamna Pulpă Mariana si in mod special de doamna profesoara de istorie Lefter Elizia. Daca sunt ceea ce sunt acum, se datoreaza in mod special domniei sale, care m-a facut sa ma indragostesc atat de materie cat si de profesor.
Cred ca ingerul cel bun m-a insotit inca din momentul primirii Tainei Sf. Botez. De la varsta de 3 ani, pasii mei au fost calauziti catre biserica din sat, unde participam alaturi de parintii mei la Sf Liturghie. Am fost fascinat atat de biserica cat si de slujitorul ei, care la vremea aceea era parintele Diaconu Toader, pe care il asemanam cu Mos Craciun, datorita varstei si blandetii sale. Pot marturisi ca mama a fost pentru mine “ingerul pazitor si bun” pentru ca mi-a indrumat pasii spre caile duhovnicesti si pentru ca si-a dorit ca unicul ei fiu sa ajunga sa slujeasca la Altaru strabun.
Se spune ca nimic nu este intamplator, ci totul este mantuitor. Pot spune ca a fost un miracol, dar si un dar primit de la Dumnezeu, unirea destinului meu cu al domnisoarei Cazacu Mariana, actualmente doamna doctor Miron Mariana. Ne-am cunoscut de revelionul anului 1991 in casa parintelui Bolovan Ticu si as putea spune ca a fost dragoste la prima vedere. In toamna anului 1991, mai precis pe data de 1 septembrie, ne-am cununat religios in frumoasa biserica din Jaristea „Adormirea Maicii Domnului”, nasii fiind familia Bivolaru Gheorghe si Magda. Cred ca asa a vrut pronia divina: sotia sa fie doctor de trup si eu sa fiu doctor de suflet. Ce poate fi mai frumos de atat!
4.Vorbiți-ne despre familia dumneavoastră și despre protecția divină care vă apără căminul conjugal.
Pot spune pe buna dreptate ca inca de la Taina Cununiei, familia intemeiata la vremea aceea a fost pusa sub protectia divina. Cand ne-am casatorit, eu eram in anul 3 la facultatea de Teologie din Bucuresti, iar sotia era studenta in primul an la facultatea de Medicina din Iasi. Nu ne-a fost usor, dar avand incredere unul in celalalt am reusit sa trecem peste toate problemele inerente vietii de familie. In anul 1994 se naste primul copil al familiei, Ana-Maria, care actualmente este medic rezident pe specialitatea de endocrinologie in anul 4 la Bucuresti. La 11 ani diferenta, se naste cel de-al doilea copil al familiei, Ioan-Alexandru, care actualmente este elev in clasa a 11-a la Colegiul National „Unirea” din Focsani.
5.. Părinte –paroh Ion Miron, slujiți într-un lăcaș de cult prea mic pentru numărul mare de credincioși care vin la slujbă. Aveți și har și dar. Aveți binecuvîntare divină pentru preoție. Aveți glas cu inflexiuni ritualice. Discursul din predici e fluent și mesajul biblic ajunge direct la mintea și inima enoriașilor. La predica din duminica de lăsata-secului , ați cuvîntat mult despre sfârșitul lumii. E o chemare către pocăință?
Intalnirea noastra a coincis cu duminica „Infricosatoarei judecati”. De fiecare data cand Domnul vorbeste despre judecata, in sufletele auditorului isi face loc parca o ciudata tresaririe. Mantuitorul vine sa arate ca sfarsitul lumii va fi acompaniat de judecata. Criteriile judecatii vor fi printe altele faptele bune savarsite de fiecare in aceasta viata. Cand fapta buna devine indeletnicire cotidiana si isi are radacinile intr-o convingere sincera salasluita in strafundul sufletului, nu ti se pare ca faci ceva extraordinar. Precum subliniaza Mantuitorul Insusi, judecata este o intalnire. Pentru unii prima dintr-un sir al fericitelor intrevederi cu Domnul, pentru altii, cea din urma, ce da startul unei eternitati chinuite. Sa fim atenti si sensibili la ce asteapta Domnul. Pe langa chemarea la pocainta, cred ca este o chemare la a savarsi fapte bune. Depinde de noi cum stim ca odata facuta alegerea sa devenim consecventi in fapta si marturisire. Sa meditam impreuna la acest aspect. Si apoi sa trecem la fapta.
Lumea in care traim a suprimat distanta dintre oameni, a sporit considerabil distanta dintre inimi. Renasterea spirituala si morala a neamului nu se va realiza daca nu incalzim relatiile personale dintre membrii societatii prin iubire, iertare si comuniune. Sa vedem mereu in mintea si inima noastra cuvintele Mantuitorului nostru Iisus Hristos care ne spune ca va marturisi inaintea Tatalui din ceruri doar pe cel care L-a marturisit pe El inaintea oamenilor. Mantuirea noastra va fi deplina atunci cand lumina invierii lui Hristos si Hristos insusi va salaslui in noi, ca sa fim sare a pamantului si lumina a lumii. Iisus Hristos este piatra care ne confera puterea si stabilitatea sa infruntam si sa biruim incercarile ceasului de fata, caci acesta este mesajul adresat ucenicilor Sai in ajunul jertfei si invierii Sale: „indrazniti, Eu am biruit lumea”. Nu este usor a apara cu ardoare Legile lui Hristos si poruncile bisericii, dar asta este datoria oricarui slujitor al Altarului. Mărturisirea și apărarea credinței ortodoxe este o poruncă evanghelică pentru orice creștin. Cu atât mai mult, aceasta este una din responsabilitățile fundamentale ale ierarhiei si a preotilor. Însă, aceasta trebuie făcută cu discernământ, dând mărturia bună a credinței Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească. Orice exces de zel, comportă riscuri foarte mari și se poate transforma în atitudini radicale, de răzvrătire, și chiar schismatice.
Avand in vedere ca Scoala Romaneasca s-a nascut in tinda Bisericii, intre Scoala si Biserica exista o legatura intrinseca. Amandoua creeaza caractere pentru viitor. Tocmai de aceea nu pot fi despartite. Din punct de vedere al copilului, prezenta preotului in scoala de la cea mai mica varsta a elevului este necesara, deoarece totdeauna la clasele mici preotul este asociat cu Doamne Doamne. Crescand in varsta, elevul gaseste in preot un sprijin la care poate apela ori de cate ori este nevoie. Programele derulate atat in Scoala cat si in Biserica(Scoala dupa Scoala, excursii, tabere, concursuri, Hristos impartasit copiilor) nu fac altceva decat sa arate ca preotul si Biserica isi vor gasi intotdeauna locul in inimile copiilor. De aceea consider ca religia nu este doar un obiect de studiu la clasa si ca fapta si cuvantul preotului sunt cele care pot modela inima copiilor si ca adevaratul „laborator” de religie nu este doar scoala, ci si Biserica
Plecând de la dezechilibru duhovnicesc între rațiune și simțire, între cunoașterea și împroprierea trăirii Tradiției Bisericii, credinciosul angajat în false experiențe mistice se îndepărtează de reperele unei vieți religioase sănătoase, luându-și libertatea nu numai de a-și crea alte repere (cele proprii îi devin singurele normative) ci și de a și le propaga între credincioșii apropiați lui. Cunoașterea Tradiției ortodoxe autentice, așadar, ferește pe orice credincios ortodox de excese, de exagerări și de erori, uneori chiar fatale, în calea mântuirii personale și comunitare prin Biserică. Ortodoxia pune totdeauna în lumină Adevărul ca Persoană, pe Mântuitorul Iisus Hristos și iubirea Lui de oameni prezentă și între credincioși, în Biserică, în rânduielile ei sfințitoare și mântuitoare. Orice inovație, orice abatere de la Sfânta Scriptură și de la Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe, orice „tradiție” și orice „libertate” care iese din cadrul cumințeniei Ortodoxiei, este limpede străină de Duhul Adevărului și deci nu duce la Adevăr, nu duce la mântuire. Mai mici sau mai mari, mai autohtone sau mai exotice, mai restrânse sau mai răspândite, formele eronate de evlavie, înainte de a se încetățeni ca „tradiții”, trebuie evitate și eliminate fără rezerve.
Nu cred ca recentele cutremure cu mii de morti ar fi inoculat frica de dezastru in randul credinciosilor. Prezenta numeroasa a credinciosilor in biserica se datoreaza credintei si dragostei fata de Dumnezeu. Se spune ca frica de Dumnezeu si aducerea aminte de moarte este inceputul intelepciunii. Spiritual, frica de Dumnezeu este văzută de Biserică mai degrabă ca un început de trezire a omului, chiar dacă asta implică gânduri, emoţii şi trăiri fizice negative. ”Frica de Dumnezeu – ca frică de urmările păcatului – poate fi un semn incipient al credinţei în Creator (,,inceputul înţelepciunii”…), în atotperfecţiunea Sa, în virtutea căreia Dumnezeu este Iubire absolută, dar este şi Dreptate absolută. Există, potrivit Descoperirii lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură, judecata particulară, dupa moartea trupească, dar şi judecata de apoi (numită şi ,,înfricoşătoare”, căci înfricoşătoare sunt de fapt, adesea, urmările păcatelor noastre), la sfârşitul veacurilor. Uităm însă că Marele Judecător este Dumnezeu-Fiul – nu Tatăl sau Duhul Sfânt – Cel care S-a întrupat, şi-a asumat firea omenească, omenitatea, cu toate slăbiciunile, neputinţele, fricile ei (în afară de păcat); în consecinţă, la judecata finală va avea în vedere, ca Dumnezeu adevărat, dar şi om asemenea nouă, toate circumstanţele atenuante ale celor săvârşite de noi pe pământ. Va fi, de fapt, nu doar Judecător, ci şi Marele nostru Apărător.
10.Părinte paroh Ion Miron, poate deveni biserica o alternativă la neputința autoritățlor în caz de calamitate?
In primul rand, sa ne fereasca Dumnezeu de calamitati. Cred ca fiecare in parte isi are responsabilitatile proprii. Autoritatile in primul rand au parghiile necesare pentru a interveni in caz de calamitate. Biserica poate ajuta prin credinciosii pe care ii pastoreste punand la dispozitie celor aflati in nevoi cele necesare: un loc de cazare in casele credinciosilor, o masa calda, un sprijin financiar si moral. De altfel sa nu uitam ca biserica se roaga pentru a fi feriti de molima, de cutremur, de potop, de foc de sabie si de razboiul cel dintre noi. Sa ne fereasca Dumnezeu de cele rele!
Teologia rasariteana, in ansamblul ei, nu s-a aflat niciodata intr-o pozitie de ostilitate fata de stiinta adevarata, mai intai, fiindca nu a confundat scopul ei cu acela al stiintei si nu si-a abandonat idealul. Acest ideal este mantuirea omului sau cunoasterea lui Dumnezeu (Ioan 17,3). Teologia rasariteana a inteles in mod admirabil ca stiinta are menirea de a descoperi legile si ratiunile divine in creatie si ca tocmai prin aceasta contribuie la descoperirea lui Dumnezeu in univers. Preocupata de transfigurarea universului, teologia rasariteana foloseste datele si observatiile stiintei ca sa fundamenteze legatura universului cu Dumnezeu si misiunea omului de a participa la transformarea lumii in imparatie a lui Dumnezeu.
Credincioasa acestor principii, Ortodoxia a evitat atat confuzia dintre stiinta si teologie, cat si conflictul dintre ele. Asa se face ca multi dintre sfintii Bisericii au fost si teologi si au dobandit si cunoasterea stiintifica. Astfel, la praznuirea Sfintei Ecaterina (25 noiembrie), troparul sfintei glasuieste: „Cu intelepciunea ca si cu razele soarelui ai luminat pe filosofii cei pagani si ca o luna prea luminoasa, care stralucea in noaptea necredintei, intunericul l-ai gonit”.
„Credinta este cunoasterea Celui Nezidit, iar stiinta este cunosaterea celui zidit”. Calauzitorul in cele duhovnicesti, invatatul sau asa-numitul „batran” este adevarat om de stiinta, fiindca detine cunoasterea Celui Nezidit. Atat teologul cat si omul de stiinta, pentru a cerceta, fiecare in domeniul sau, au nevoie de credinta, pentru a inainta spre cunoastere pe calea experientei.
Sfintii sunt interpreti autentici ai Revelatiei fiindca prin aplecarea asupra datelor Revelatiei ajung sa experieze continutul acesteia si asttel, inspirati de Dumnezeu, dobandesc aceleasi experiente pe care le-au trait Profetii si Sfintii Apostoli. Credinta ii este indispensabila si omului de stiinta, fiindca numai acceptarea rezultatelor cercetarilor apartinand inaintasilor in domeniu ii poate inlesni omului de stiinta realizarea unui progres si cunoasterea stiintifica temeinica pe calea experientei adecvate domeniului. De aceea Mantuitorul Iisus Hirtos ne indeamna “ Cereti si vi se va da; cautati si veti afla; bateti si vi se va deschide. Ca oricine cere ia, cel care cauta afla, si celui ce bate I se va deschide”(Matei 7:7-8) Mulțumim!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania