Jan TRISTEA

prin piața mare, e viață

astăzi
prin piața mare
lumea se agită printre tarabe

la mijloc
o tarabă
plină cu de toate
din ale toamne roade
și struguri aurii
și struguri roșii
și struguri stacojii
ce freamătă a rozului culori
cu boabe ce amețesc priviri
și poftele stârnesc
mustind în mustul toamnei
ajuns la maturizare
niște fructe cu pericarp cărnos,
cu pieliță subțire și cu miezul zemos
precum sfârcurile  țâțelor fecioare
ce-așteaptă în graba mare
să fie atinse, mângâiate, gustate
și apoi îmbrățișate în, cel puțin, doi săcușori
din piele căptușită cu încrețituri

mai la dreapta de tarabă
într-o zarvă liniștită
un prieten din anii de majorat
veșted la culoare
mă salută
salve! (salutul din liceu)
omule ce bine-arăți
mă mir și eu
și-i accept ironia și întreb
tu ce faci amice
care în adolescență erai un viril
ce te chinuie
ce te veștezește
de ești așa umil

fără zâmbetul de altădată
în replică
îmi arată rândul din față
după cum mă vezi
mereu
la cozile farmaciei stau
și las bani
un pumn

un pumn ale unei labe
cândva voinicească
ce tremură a cerșire
o rețetă
în mână mi-o îndeasă

cercetez țidula
îl extrag din grămada
speranțelor de drogherie
îl conduc ca pe un prieten
în viață vie
la frumoasa vânzătoare de struguri
în taraba de alături
îi arunc rețeta
pe un talger cu fructe zemoase
plătindu-i factura

în piața mare plină cu de toate, și struguri aurii,
și struguri roșii, și struguri stacojii
ce freamătă a rozului culori, precum sfârcurile țâțelor fecioare,
ce-așteaptă grăbite să fie atinse, mângâiate și gustate

în piața mare plină cu de toate, un prieten veșted la culoare
cu rețeta în mână așteptă, la drogherie, speranțe de viață