Primit pentru publicare: 07 april.2015
Auto: Ion N. OPREA
Publicat: 07 april.2015

Procesul de formare a omului la Bibliotecă se întâmplă

“Biblioteca publică” se intitulează ceea ce scrie la rubrica  Literatură Rivelina Vali Ghiurțu-Huși în Lohanul, Magazin cultural-științific, martie, 2015, p. 116, răspunzând parcă la ancheta cu cititorii,iniţiată în octombrie 2014 sub semnătura mea în revista Luceafărul Botoșani:” Revistele culturale formează oamenii?”
“…Biblioteca poate fi prima și ultima iubire – rodnică, netrădătoare, unică, singura minune a lumii, o lume care a putut fi făcută în șapte zile, o bibliotecă se naște neîncetat, de-a lungul mileniilor, este eternitate salvată de la risipire”…
Și pornind de la cartea “Legile ospitalității” a lui Jacques Derrida în care “Stăpânul casei” se bucură de oaspetele venit, pe care îl așteaptă cu nerăbdare, îl va striga să vină degrabă înăuntru, biblioteca transpunându-se în ipostaza stăpânului casei care se bucură de oaspetele venit, așa îl văd, pe bibliotecar ducîndu-și menirea și mai departe – mulțumind celor care îi donează Bibliotecii publice o carte. În teorie, că cine şi câți, doar cei de la Bibliotecile județene Vaslui și Galați- scriam odată – își mai pierd timpul cu asemenea protocolare la volumul primit? M-am bucurat, totuși, ca cititor și ofertant de carte, când la 5 noiembrie 2014, am primit de la Biblioteca Publică Municipală Bârlad următorul text: “Stimate Domn, Ion N. Oprea, Am primit cu deosebită încântare cărțile dumneavoastră. Suntem convinși că prețuirea Dumneavoastră pentru instituția noastră nu se va opri aici, noi vă vom aștepta și cu celelalte daruri care vor veni și ne vor îmbogăți patrimoniul  nostru cultural deschis – așa cum o bibliotecă trebuie să se deschidă – creatorilor de suflet, de adâncă vibrație melodică, Poeta vates, din rândurile cărora Dumneavoastră cu onoare faceți parte. Cu osebită admirație și aleasă prețuire, Director, Prof. Cristina Vizitiu”.
“…Pentru cititorul  de orice vârstă o bibliotecă este acel spațiu ideal care îl sustrage de la treburile și grijile zilnice” și o spune și mai direct autoarea, accentuând asupra a ceea ce ne interesează:  “…Este parte integrantă a procesului de formare, instruire, educare, răspunzând cerințelor de lectură, recreere, studiu”. “…Argumentul  cel mai puternic în favoarea frecventării unei biblioteci – spune autoarea – este că în depozitul ei găsești mii de cărți care îți oferă tot ce posedă în legătură cu tema care te interesează”…
Și nu doar atât, cartea, cărțile, adaug eu, în bibliotecă se află sala de lectură a periodicelor, a ziarelor și revistelor, din care, documentându-te,  se realizează și cărțile și pentru care, unul ca mine, am suferit atât de mult, amărându-mă, atunci când nu găseam un număr sau altul al periodicelor, uneori cu pagini lipsă sau ciopârțite, opridu-mă din căutări, ca să pot definitiva  istoria presei care, întotdeauna, mi-a dovedit că a contribuit la procesul de formare, instruire și educare a omului.
“Cetim ca să trecem examene, ca să omorâm timpul sau cetim din profesiune”, îl citează doamna Rivelina pe Mircea Eliade ca să ne dovedească rostul lecturii, dar aș fi vrut să aflu de la profesioniști și care este rostul lecturii în documentarea pentru ceea ce numim junalistica, dacă sondajul ICFC-2014  acordă doar 1% șansa de scriitor jurnaliștilor.
Lectura însă, spune autoarea, ceea ce și noi susținem, “este un instrument ce dezvoltă posibilitatea de informare, de comunicare între oameni, de formare și modelare de personalități, de cunoaștere, înțelegere, de realizare a propriilor aptitudini” – de a fi jurnalist, de exemplu, de a deveni scriitor, cum se întâmplă de regulă, chiar fără atestat.
“…Biblioteca – şi toate ale ei – bine spune doamna Rivelina  Vali  Ghiurțu – este locul unde regăsim tradiția,  dialogul, respectul, toleranța, valorile morale ale unui popor”. Ea fiind “punctul de unde a început dezvoltarea” cu tot ce “înseamnă  continuarea”, mă întreb și acuz- ca cel care știu că fiecare comună avea bibioteca sa, iar satele filiale, în afară de multele  biblioteci personale nu numai în casa intelectualilor, ci și ale  multor țărani, – cum s-a ajuns -după 1989- la faptul ca în multe locuri să nu mai existe asemenea instituții, iar sondajele ICFC, total neprofesioniste, să spună că “românii sunt neînsemnați consumatori de cultură”?. Când realitatea este cu totul alta. “…Se scrie și se publică mult, ceea ce dă speranțe că omul mai are nevoi spirituale puternice”, spunea prof, Theodor Codreanu într-o discuție cu Raia Rogac în Lohanul nr. 33, martie 2015, p.140. Și eu adaug – se și citește….nu citesc cei care organizează concursurile literare și decid premiile literare.! La o asemenea competiție, organizată de USR- un timp în urmă-   am expediat postal cu confirmare de primire mai multe volume și titluri dar… nu s-a spus un cuvânt despre ele. Unde ești Geo Dumitrescu, care până și cu novicii avea timp să dialogheze și la rubricile literare, unde este G. Călinescu pe care Th. Codreanu îl cataloghează drept “arhitect cultural de anvergură și complexitate”, “demitizați”, ca și Mihai Eminescu și Nicolae Iorga,  nu doar de cârcotași ci de invidioșii și descalificații momentului?!.