Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Prof. Vasile Scurtu, scos de la catedră şi trecut în exerciţiul suferinţei

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr. 5 (149), Mai 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Portret din cuvinte, într-un volum omagial dedicat preotului dr. Ionel Popescu

Primit pentru publicare: 17 Mai 2021
Autor: Mircea DAROŞI, Bistrița
Publicat: 18 Mai 2021
© Mircea Daroși, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Prof. Vasile Scurtu, scos de la catedră şi trecut în exerciţiul suferinţei

Ne îndepărtăm  tot mai mult de anii regimului de tristă amintire, dar timpul nu poate să vindece atât de uşor rănile fizice şi sufleteşti provocate celor care s-au opus, într-un fel sau altul, dictaturii comuniste. Acest exerciţiu de suferinţă l-au cunoscut zeci de intelectuali din toate zonele ţării. Se urmărea o spălare a creierelor pentru care s-a înfiinţat o întreagă reţea de închisori cu scopul de a face din ,,omul vechi’’ aşa cum l-a lăsat Dumnezeu, un ,,om nou’’, precum l-a conceput marxism- leninismul. Un asemenea tratament i se aplică şi profesorului de limba română, doctor în filologie, VASILE SCURTU din Parva, de la a cărui naştere s-au împlinit zilele trecute (15 mai ) 115 ani.   După ce în 1930 a absolvit Facultatea de Litere din Cluj, este numit profesor la Liceul ,,Mihai Eminescu’’ din Satu Mare, de unde, în anii odiosului dictat de la Viena este nevoit să se refugieze în oraşul Craiova. În 1943 este promovat în funcţia de inspector şcolar general în minister pentru câteva judeţe din Ardeal, printre care şi Năsăudul, de şcolile căruia  se va ocupa în mod deosebit în toată perioada mandatului său. În 1949 se stabileşte în oraşul Cluj, fiind încadrat profesor la ,,Seminarul Pedagogic Universitar’’. Tot acum îşi susţine teza de doctorat cu titlul ,,Termenii de înrudire în limba română’’, care mai târziu va deveni una dintre lucrările de referinţă a lingvisticii româneşti. Anii care au urmat i-au transformat viaţa într-un coşmar. Privirile vigilente ale regimului s-au îndreptat asupra activităţii lui. El dorea din tot sufletul să ajungă în ierarhia universitară. În acest sens a primit recomandări sincere şi obiective din partea unor personalităţi de înaltă ţinută ştiinţifică, dar dosarele lui au rămas uitate în sertarele serviciului de cadre. În anul 1952 este scos de la clasă şi trimis să muncească într-o colonie de la IAS Mogoşoaia, după care trece prin penitenciarele de la Gherla, Lugoj şi Galaţi. N-a ştiut care a fost motivul arestării şi nici n-a avut ocazia să-l cunoască vreodată, pentru că Vasile Scurtu, ca şi mulţi alţii, n-a fost judecat de vreo instanţă.  După un stagiu de câteva luni de muncă forţată în agricultură, este transferat în penitenciarul din Gherla, o închisoare tot atât de odioasă ca şi cea de la Jilava, Aiud, Piteşti sau de la Canal. Numele de Gherla îi era cunoscut şi ştia şi de expresia ,,a fi băgat la gherlă’’, care provoca silă celor ce o pronunţau, pentru că aici se petreceau toate monstruozităţile posibile. La Gherla, în timpul stăpânirii austro-ungare au fost întemniţaţi mii de români care au luptat pentru unitatea naţională. Acum, erau osândiţi, nu de austro-ungari, ci de noua stăpânire comunistă a ţării. ,,Toată floarea, toată elita învăţământului era strânsă în puşcării, alături de cei mai oneşti şi mai capabili oameni de cultură. Printre ei se afla şi Vasile Scurtu, profesor, cercetător şi lingvist de talie naţională, a cărui vină se rezuma la faptul că era pur şi simplu membru al PNL. Aici face cunoştinţă cu tratamentul închisorii şi cum era şi firesc, trebuia să-l cunoască pe fiorosul comandant Petre Goiciu de teroarea căruia nu scăpa nimeni. Tot acum află că în aceeaşi temniţă era încarcerat filozoful Constantin Noica şi scriitorul Păstorel Teodoreanu, consolându-se cu gândul că prin aceste temniţi au trecut şi alţi oameni de cultură, precum Vasile Voiculescu, Nichifor Crainic,  sau Radu Gyr. În închisoare, Vasile Scurtu află metodele de răspândire a cuvântului scris, în pofida mijloacelor diabolice ale gardienilor care pedepseau în mod drastic pe cel care ascundea chiar şi un vârf de creion. Deţinuţii care simţeau nevoia să-şi exprime gândurile încătuşate, au inventat sticla sau pânza ceruită cu praf DTT, foiţele de ţigară ori  zgârâiatul pe pereţii celulelor şi nu în ultimul rând,  alfabetul morse. Chiar dacă atmosfera era atât de apăsătoare, Vasile Scurtu încerca să se mai gândească la proiectele sale ştiinţifice. De la Gherla este transferat la penitenciarul din Lugoj şi apoi la Galaţi. În vreme ce el se afla după gratii, acasă, familia lui era ţinută sub observaţie. Percheziţiile se ţineau lanţ şi erau însoţite de ameninţări care stârneau teama şi îngrijorarea. Se căutau mărturii prin care să-l poată acuza de acte împotriva regimului. Vasile Scurtu a rezistat celor doi ani de închisoare, dar i-au rămas prea multe sechele în suflet care îl vor marca tot restul vieţii. Sănătatea i-a fost zdruncinată, sfârşindu-se din viaţă în toamna anului 1968. Abia în 1993, soţia lui, Ileana se adresează Ministerului Justiţiei pentru a afla  motivul arestării. I s-a răspuns în câteva cuvinte: ,,ACTIVITATE ÎN CADRUL PNL. CONDAMNARE ADMINISTRATIVĂ’’. Alte detalii n-a aflat niciodată. Vasile Scurtu a rămas însă în memoria celor care l-au cunoscut ca un luptător pentru dreptate şi un tribun al limbii române.

 

                                                                                                       



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5