Primit pentru publicare: 11 Nov. 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 12 Nov. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

„Termenii de înrudire în limba română”

Studiu lingvistic  inegalat până acum în România

Lucrarea aparţine profesorului dr. în filologie Vasile Scurtu din  comuna Parva, unul dintre foştii elevi ai şcolii năsăudene şi studentul renumitei universităţi clujene. Apărută cu mulţi ani în urmă în Editura Academiei, ea a rămas un punct de referinţă pentru cercetarea lingvistică românească, dar şi europeană.

         Un studiu asemănător, dar mai puţin complex în abordarea termenilor de înrudire, îl încearcă d-na Hossu Iulia-Elena, într-o lucrare de doctorat unde  face mai multe trimiteri  bibliografice, subliniind un adevăr incontestabil: „Termenii de înrudire în limba română” a lui Vasile Scurtu este o lucrare remarcabilă ce nu a mai fost egalată până la această oră în România, în literatura de specialitate pe subiectul rudeniei”.

Această apreciere venită de la un cercetător al lingvisticii contemporane „şterge colbul de pe cronicile bătrâne”, punând în valoare importanţa studiului pe care l-a intreprins ilustrul profesor, coborâtor din lumea mirifică a Parvei.

De acolo, din satul cuibărit la poalele muntelui, a plecat în lume, luându-şi merinde de suflet, graiul în care s-a născut şi pe care îl va pune mai târziu în tiparele lingvisticii româneşti. „Intenţionez să studiez graiul năsăudean pe care-l cunosc din copilărie”, declara el într-un interviu din tinereţe. Cu acest gând porneşte la drum încă de pe vremea când făcea cunoştinţă cu lucrările lui Sextil Puşcariu, Nicolae Drăgan, George Giuglea, Th. Capidan şi mulţi alţii.

Vasile Scurtu intră în lumea lingvisticii româneşti cu „Termenii de înrudire în limba română”, prima lucrare românească de onomasiologie şi printre puţinele în lume. Autorul prezintă în cele peste 400 de pagini un material inedit pe care l-a înregistrat, în general, din zona Năsăudului,  dar face referiri şi alte zone din ţară: Banat, Oltenia, Muntenia, Crişana, Maramureş, Mehedinţi, Ţatra Oaşului, etc.

Foloseşte aproape tot ceea ce s-a scris în acest domeniu, în ţară şi peste hotare. Adună material, texte şi documente vechi, literatură beletristică şi folclorică pe care le supune unor metode complexe de cercetare.

Ideea de bază o constituie termenii ce denumesc legăturile familiale care s-au format de-a lungul anilor în limba română. Autorul evidenţiază caracterul lor latin, dar în acelaşi timp şi importanţa pe care o au în viaţa poporului român.

Cele opt capitole cuprinse în această lucrare se referă la:  rudenia de sânge pe linie colaterală (alianţă), rudenia prin încuscrire, rudenia convenţională, termeni de politeţe şi respect între rude, termeni din atmosfera semantică a nunţii şi termeni care exprimă ideea generală de rudenie. Fiecărui termen analizat i se indică etimologia şi corespondenţa în limbile neolatine, slavă şi maghiară. Foloseşte metoda comparativă pentru a lărgi sfera de cuprindere şi înţelegere a acestor termeni.

        Cartea a apărut în anul 1966 şi este o încununare a efortului depus de-a lungul a peste două decenii. Bine documentată şi întocmită după toate rigorile ştiinţifice, ea se dovedeşte unică în literatura noastră de specialitate, bucurându-se de aprecierile specialiştilor din ţară şi străinătate. Ca dovadă, în anul 1968, Academia Română a onorat-o cu premiul „Timotei Cipariu”.

Imediat după apariţie, Vasile Scurtu a avut plăcerea să citească 12 recenzii în reviste româneşti de specialitate şi alte câteva în limba franceză. A primit numeroase scrisori din partea unor lingvişti din străinătate care îi elogiau lucrarea. Profesorul Carlo Tagliavini de la Universitatea Padova-Italia, subliniază buna informare, nu numai în romanistică, ci şi în filologia slavă şi maghiară, apreciind cartea ca fiind una dintre cele mai bune şi mai bogate în domeniul romanic în general. „D-voastră aveţi cunoştinţe largi de limbi romanice, precum şi o bună informare în domeniul limbii maghiare, ceea ce este necesar pentru o lucrare de onomasiologie românească”.

Dr. Werner Bahner de la Universitatea din Berlin îi scrie: „După părerea mea este un studiu onomasiologic cum se cade. Vă felicit. Voi avea mare nevoie de cartea d-voastră în lunile următoare, fiindcă pregătesc acum un studiu despre elementele lexicale în primă fază a limbii stră-române”. Aprecieri elogioase primeşte din partea profesorului Semcinski din Kiev, de la prof. Alf. Lombard de la Institutul de studii romanice al Universităţii din Lund-Suedia, de la Jean Perrot, prof. la Universitatea din Paris şi mulţi alţii.

Despre viaţa şi opera lui Vasile Scurtu, au scris după trecerea lui în nefiinţă, numeroşi cărturari năsăudeni. Cel mai amplu studiu i-l acordă fostul său coleg şi bun prieten, Octavian Ruleanu, prof.univ.dr.doc. Gavril Istrate, vestitul cărturar, Teodor Tanco, iar Mircea Daroşi îi dedică studiul monografic „Pe urmele lui Vasile Scurtu”. El este şi va rămâne o personalitate care îşi merită cu prisosinţă locul în galeria oamenilor de cultură năsăudeni şi din întreaga ţară.