S-a născut la 9 noiembrie 1943, la Vorniceni, Judeţul Botoşani într-o familie de ţărani, fiind fiul lui Vasile şi al Adelei Maxim. După terminarea cursurilor şcolare elementare, în satul său natal, a urmat cursurile liceale la prestigiosul Liceu-internat „C. Negruzzi” din Iaşi. În 1961 a început studiile universitare la Iaşi, în domeniul istoriei, fiind atras de istoria veche. În 1963 a început specializarea în studii orientale. Mai întâi, a studiat la Facultatea de Studii Orientale din Universitatea Baku (Azerbaidjan) şi apoi la Moscova (1964-1968), specializându-se în osmanistică. În 1968 a absolvit studiile universitare cu MAGNA CUM LAUDAE, cu o teză despre relaţiile româno-otomane din a doua jumătate a secolului al XVI–lea. A lucrat apoi, ca asistent stagiar, la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. În perioada 1969-1972 a făcut cercetări în arhivele şi bibliotecile din Istanbul şi Ankara sub îndrumarea profesorului Halil Inalcik. Şi-a luat doctoratul în 1976. Din 1978 a devenit lector universitar doctor, din 1990 conferenţiar doctor, iar din anul 1993 profesor universitar doctor la aceeaşi Universitate Bucureşti. În 1993 a creat, din iniţiativa sa, Laboratorul de Studii Otomane, numit, la puţin timp, Centru de Studii Turco-Otomane, şi, din 2003, Centru de Studii Turce. Cariera ştiinţifică a profesorului Mihai Maxim s-a axat pe studiul raporturilor româno-otomane, din secolul al XVI-lea, dar şi-a extins cercetările şi asupra secolelor al XIV-lea-XV-lea şi ale perioadelor târzii ale Imperiului Otoman. A realizat sinteze şi lucrări importante, foarte concrete, după cercetări îndelungate ale arhivelor şi bibliotecilor din ţară şi Turcia. Una din teme s-a referit la obligaţiile financiare (a haraciului), economice ale Ţărilor Române (Ţara Românească şi Moldova) faţă de Imperiul Otoman, la structura monetară a plăţii haraciului şi emisiunea monetară a domnilor români, la comerţul cu sare şi confiscarea averii lui Constantin Brâncoveanu. De asemenea, s-a ocupat de limitele autonomiei statelor româneşti şi problema „capitulaţiilor” ale „raialelor” Giurgiu, Turnu şi Brăila cu privire la organizarea lor financiară şi militară, de politica otomană în regiunea Dunării (organizarea flotei pe Dunăre). Vocaţia sa academică s-a concretizat în fondarea unei şcoli moderne de turcologie la nivel internaţional. A pus accent pe fidelitatea faţă de adevărul istoric, bazat pe cercetarea documentelor. Atât ca student, cât şi ca profesor universitar s-a dovedit a fi foarte tenace şi hotărât. „În munca ştiinţifică, spunea el, niciodată nu poţi şti ce vei descoperi mâine sau ce vei publica poimâine” … „Studenţilor mei le spun că, în primul rând, trebuie să îţi placă meseria, iar după aceea să pretindem drepturi europene. Dacă nu eşti meseriaş, nicăieri în lume, nimeni nu te va primi”. Generos cu studenţii săi, le-a oferit o culegere de texte otomane (1974), un curs practic de limbă turco-osmană (1984, 1993, 2004) şi a predat ca „profesor oaspete” la marile universităţi din Columbia (1990-1991) Istanbul (1995-2001), Veneţia (2001-2003). A participat la numeroase congrese internaţionale de studii sud-est europene, la cele de turcologie şi la Congresul Internaţional de Studii Istorice de la Bucureşti sau a condus sesiuni de comunicări ştiinţifice, la care a chemat şi pe tinerii osmanişti. Excelent specialist în studii turce a devenit membru al Comitetului Executiv al Asociaţiei Internaţionale pentru Istoria Economică şi Socială a Imperiului Otoman şi a Turciei şi preşedinte fondator al Comitetului Asociaţiei Internaţionale pentru Studiul Civilizaţiei Islamice în Balcani (2006). Potrivit crezului său profesional „Sunt un om care vrea să lucreze, care vrea să îşi facă meseria. Eu ofer cinste şi corectitudine, aştept la fel şi din partea celorlalţi…”. La împlinirea celor 60 de ani de viaţă i s-a consacrat un volum cu o serie de contribuţii ale unor colegi şi discipoli din România, Turcia, Italia şi Japonia. La loc de cinste este mesajul marelui profesor Halil Inalcik, decanul studiilor turcologice mondiale, conducătorul de doctorat şi mentorul profesorului Mihai Maxim care scria despre el că „este un om de ştiinţă binecunoscut” atât în Turcia, cât şi pe plan internaţional, iar şcoala creată de domnia sa se bucură de un binemeritat renume internaţional. Ca durată a şederii sale în Turcia, urmează lui Dimitrie Cantemir şi Aurel Decei. Din 2005, profesorul Mihai Maxim este şeful misiunii culturale române la Istanbul cu rangul de diplomaţie de Ministru Consilier (adică ambasador cultural gradul III). Este cel mai mare rang pe care l-a obţinut vreodată un fiu al Vornicenilor. Aici a obţinut dreptul să promoveze cultura română în Turcia (inclusiv personalitatea şi marea operă a lui Dimitrie Cantemir, căruia i s-a deschis un muzeu la Istanbul, inclus în ghidul turistic, opera lui Panait Istrati; Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu; Nicolae Iorga; Gala Galaction, Mihai Eminescu şi alţii). Este căsătorit şi are un copil. Recunoştinţa vornicenenilor s-a materializat prin acordarea, în 2003, Titlului ,,Cetăţean de Onoare al Comunei Vorniceni”. (Extras din monografia ”Vorniceni – însemnată vatră strămoşească”, autor prof. Gheorghe Gherman, Editura Agata, 2007)