Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Provocările culturale şi literare ale postmodernismului. Interviu cu poeta Silvana Andrada Tcacenco

    Provocările culturale şi literare ale postmodernismului. Interviu cu poeta Silvana Andrada Tcacenco
    realizat de Tudor Petcu


    1.) Condiția literară românească a reprezentat dintotdeauna, cel puțin din punctul meu de vedere, una din cele mai importante caracteristici ale fondului nostru literar. De fapt, aș spune una din trăsăturile definitorii ale fondului cultural romanesc, care, potrivit teoriei moderniste a lui Eugen Lovinescu, a trebuit sa împrumute câteva elemente din culturile occidentale pentru a-și dobândi propriul specific. Într-adevăr, în literatura română, mai ales în poezie, găsim o serie de motive literare din romantismul german, din opera lui Baudelaire sau din neliniștile creatoare ale lui Rimbaud. Pornind de la aceste realități cultural-istorice menționate, cum ați caracteriza specificul literar romanesc prin raportarea la stilurile literare occidentale?
    Aș începe prin ceea ce mediul, în care am crescut și am evoluat, mi-a așezat oarecum în celălalt taler al ființei, un fel de realism faptic în contraponderea unui idealism spiritual. Formația mea germană m-a construit cu oarecare înclinații reale spre un soi de analiză sintetică a lumii, o lume pe care cu nesaț și uimire o sorb clipă de clipă, ca pe un deplin dar.
    Astfel am ajuns la convingerea că fiecare destin artistic, fie el literar, plastic, muzical, nu își poate reprima vocația, indiferent de constrângerile existenței proprii sau cele ale societății în care trăiește.
    Totodată, ar fi de preferat ca această realitate să continue la nivel individual, printr-o alegere conștientă bazată pe educație, empatie, bună credință, a publicului țintă, a cititorul dezirabil, care pot crește și evolua, odată cu autorul.
    Revenind la pasiunea mea statistică, constat de ani buni, că avem marea șansă,  ca din istoria creației să putem analiza 2000 de ani de cultură și pornind de la presupunerea că natura umană nu este schimbătoare, să extrapolăm pentru viitor, asumarea prezentului. Deținem astăzi pe deplin informația legată de ceea ce umanitatea a ales sa prezerve, având și un acces extrem de facil la toate aceste frumuseți.
    Pe de alta parte, ales conștient sau nu, cititorul avizat și cel neavizat trebuie să aibă drepturi egale si așa cum universurile sociale nu pot fi cu folos amestecate, ar fi de preferat să nu fie nici cele culturale.
    Astfel revenind la poezie este evident faptul ca romantismul românesc a reușit să ajungă și să se mențină, prin creatori, în sufletul multor generații și greu putem evalua dacă promovarea, valoarea ori frumusețea pură a acestuia au contribuit la reputatul succes.
    Faptul că a apărut mai târziu la noi nu l-aș pune pe seama lipsei de pregătire culturală a poporului sau a creatorului cât mai mult aș învinui un decalaj, flagrant și astăzi, în speța raportării noastre la valorile mondiale.
    Avangardiști am fost și nu doar în știință, am fost în sculptură, muzică, în arta populară, suntem și încă mai putem deveni. Problema este a instituțiilor care responsabile fiind cu decelarea binelui de rău, a frumosului de urât a artei perisabile de cea deplină, întârzie să-și îndeplinească menirea.
    2.) Postmodernismul s-a impus în peisajul cultural românesc și ca un fel de obligație culturală pentru ca acesta din urmă să fie conectat la noile exigențe ale gândirii occidentale. Cel puțin literatura română a fost din nou nevoită să preia anumite elemente cheie străine, consecința fiind fasonarea pe un soi de postmodernism puternic înrădăcinat totuși în valorile pitorești, chiar ancestrale. Întrebarea ar fi: credeți că postmodernismul din literatura română trebuie perceput un exercițiu ratat sau o desăvârșire identitar-culturală? Și nu în ultimul rând, cum înțelegeți dvs postmodernismul românesc?
    Trebuie să recunosc faptul că încă de la suprarealism consider că s-a produs marea schismă în cultura universală, sub influența exponenților curentelor anterioare și mă refer aici în mod special la dadaism, căruia totuși i-aș găsi circumstanțe atenuante, în factorii psihologici induși de prima conflagrație mondială. Însă oricât aș încerca să fiu de obiectivă, natura mea nu îmi permite să rezonez mai mult de nivelul informativ cu multe din curentele ulterioare.
    Cred sincer că orice cultură este o diagramă a unei realități și evoluează în direcția evoluției sau involuției sociale. Nu putem sub nicio forma nega realitatea dar ce ne vom face în clipa în care aceasta devine atât de lugubră, încât ne-am dori întoarcerea la vibrația vieții și nu vom mai găsi calea?
    În ceea ce privește exponenții postmodernismului românesc au fost și aici spirite înalte, din care unele ne sunt contemporane. Aș alege totuși întotdeauna să citesc Magda Isanoș în defavoarea suprarealismului deșănțat dar potențat al momentului.
    Nu aș judeca nici în acest caz creatorul, tentația de asociere, dorința de a epata sunt în natura umană, iar în natura noastră autohtonă mai exista din nefericire și aceasta tentație xenocentristă de idealizare a exteriorului spațiului românesc. Însă de fiecare dată, mă surprinde faptul că nu se conștientizează realitatea rămânerii în constiinta națională doar a acelora care și-au iubit țara chiar și dezamăgiți fiind de aceasta.
    Cel mai fidel critic rămâne a fi însă timpul și în scurta perioada deja trecută, mulți s-au pierdut din conștiința națională, deci consider ca nu a fost un experiment reușit măcar și doar la nivel de reprezentativitate.
    Dacă ar fi sa definesc eu postmodernismului, ar trebui sa tratez geometric realitatea și dorința mea, ca pe niște planuri total separate, în care fără spațiu se proiectează niște triunghiuri uneori obtuze între instituții, creator și cititor și care din nefericire simt că rămân uneori doar niște înstrăinate puncte.
    3.) Literatura românească contemporană necesita un studiu aparte mai ales prin prisma soluțiilor stilistice la care recurge. Eu personal tind sa cred ca intr-un fel se poate face o anumită paralela intre dadaismul lui Tristan Tzara și condiția literară română contemporană, datorită melanjului stilistic la care apelează. Prin urmare, care este perspectiva dvs ca poeta asupra stilisticii romanești contemporane si la ce scriitori v-ați raporta pentru a va susține perspectiva?
    Trebuie să definim încă de la început ce înțelegem prin literatură românească contemporană. Aici exista două dimensiuni care trăiesc în timpuri și lumi complet rupte unele de altele. Așa zisa literatura consacrata elitistă, vehiculată la nivel informativ în cercurile culturale românești și cultura paralelă desfășurată deseori doar la nivel local dar care culmea este mult mai deplin reprezentată. Nu este viciată de cutume ori dogme este caracterizată de  libertăți și entuziasm,  în lipsa unei mize, așa cum îi șade bine creației.
    Există foarte mulți oameni de cultură, complet ignorați de instituțiile care se ocupă cu promovarea culturii și care ar avea multe de spus viitorului. Sunt oameni cu viziune, cu spirit, înzestrați cu talent și dar de dăruire.
    Constat totodata că această literatură paralelă este caracterizată și de o libertate totală în ceea ce privește soluțiile stilistice și nu sunt eu în măsura să o judec cât timp, la rândul meu îmi permit libertăți metrice și stilistice. Majoritatea însă sunt scriitori care îmbina clasicismul romantic cu simbolismul și poate vă va surprinde dar mai există atâți îndrăgostiți de glossă, pantum, rondel în timpurile noastre. Găsesc că este atât de interesant să urmărești, în ritmul altor timpuri, trăirile modernității. Este si motivul pentru care în ciuda faptului că iubesc versul liber mă regăsesc mult mai des în melodia rimei. Realitatea este că frumusețea cultivată cu bună credință poate fi regăsită în toate stilurile din curentele timpului. Cel mai desăvârșit exemplu îl reprezintă muzica și evoluția stilurilor muzicale. Pare-se însă că și aici din păcate însă, s-a ajuns deja la apogeu.
    Vorbeați de Tzara, poate toți avem sădit un sâmbure de negare a normelor din viața artistică sau personală, important este în ce înmugurire sfârșim.
    Mă tem că lista scriitorilor contemporani este atât de lunga încât aș neîndreptăți mulți dintre colegii mei de cuvânt dacă aș alege doar câțiva. Vă pot asigura însă că sunt voci atât lirice cât și epice demne de luat în seamă și despre care chiar dacă prezentul nu vorbește, viitorul nu le va ignora.
    4.) In trecut, mai ales in prima jumătate a secolului XX, aspectul mistic si religios juca un rol aparte in literatura romana. Sa ne gândim de exemplu la scriitori precum Vasile Voiculescu sau Gala Galaction pentru care trăirile si pasiunile mistice constituiau temelia creațiilor literare pe care le-au lăsat moștenire. Considerați că literatura română contemporană ar trebui să se reîntoarcă la valorile creștine în sensul estetizării și al spiritului de ingeniozitate stilistică? Ar putea contribui acest lucru la o evoluție a condiției literare contemporane din Romania?
    Arta a apărut în primul și în primul rând cu scopul de a slăvi măreția creatorului. Poezia însăși a fost inițial o odă a recunoștintei. Ruperea culturii de divin nu va aduce niciun gen de beneficiu umanității chiar dacă între timp au fost proslăviți și muritorii, fie ei genii sau doar nefericiții purtători ale unor patogenii. Recentele vremuri, în care uneori și eu mă simt o străină, sunt violent schimbătoare. Nu cred sincer că vom putea concret face ceva în sensul schimbării realității, în schimb, în sensul lipsei renunțării, rămâne să decidă fiecare individuală conștiință.
    Credința pură a clădit întotdeauna un om diferit față de cel ateu, în plan personal eu nu-mi înțeleg menirea în afara lui Dumnezeu dar cum spuneam mai înainte, timpul clădește, demolează și rezidește  oameni, ar trebui doar să îl lăsăm să fie.
    În ceea ce privește îmbunătățirea condiției literare, nicio impunere, de orice natura ar fi aceasta nu poate aduce beneficii. Rămâne ca fiecare sa-i scrie mai departe lui Dumnezeu sau omului și să sperăm că se vor rezuma la a rămâne calfele Creatorului, respectiv constructorii propriei muritoare muze,  omul contemporan.
    5.) V-as ruga sa îmi spuneți care este statutul pe care condiția literara contemporana din Romania îl ocupă în context internațional din punctul dvs de vedere și daca ea ar putea să stea la masa marilor culturi occidentale contemporane. A se lua in considerare de exemplu opera poetului francez Gabriel Arnou-Laujeac sau opera lui Michel Houellebeq. Credeți că asemenea scriitori occidentali contemporani au echivalent în literatura română din prezent?
    Cred cu sinceritate și fără falsă modestie națională, că noi avem deja exponenți cu opere cel puțin la fel de reprezentative ca a celor doi autori menționați de Dvs. Diferența de vizibilitate constă doar în faptul că la noi, lumea literară consacrată nu se preocupă încă cu identificarea reală a valorilor literare rezumându-și căutările la cercurile cunoscuților sau influenților cu o oarecare suficientă superioară inutila și atât de puțin înaltă ca trăire. Mă întreb deseori uimită, care poate fi scopul promovării unui curent suprarealist radical vecin cu anormalitatea, in medii vizibile si reprezentative măcar si doar la nivel administrativ
    Spre a defini însă normalitatea ar trebui sa ne întoarcem la discuția anterioară privind moralitatea valorilor și valorile moralității. Sunt aici în asentimentul lui Michel Houllebeq că asistăm la o stringentă necesitate a schimbării omului, nu neaparat a omului genetic ci a celui reprezentativ.
    Am avut șansa de a participa la evenimente culturale ale elitei culturale italiene contemporane, prilej cu care am întâlnit oameni dedicați destinului de prezervare al frumosului. Am spus-o și mă repet, nu cred că suntem aici pentru a schimba lumea dar avem datoria de a o face mai frumoasă și dacă avem posibilitatea nu avem nicio scuză atunci când nu reușim. În plus, tot frumosul lumii noastre trebuie sa-l apărăm purtat în suflet până la plecarea din această lume, când următorii îl vor duce mai departe. Cred și trăiesc sub vraja acestei torțe, a ștafetei în acest maraton al sublimului ființei.


    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5