PROZĂ PENTRU COPII de… VALERIU  BISTRICEANU

 HOŢUL DE STELE

    Dragii mei copilaşi, a fost odată, că dacă n-ar fi fost nu s-ar fi povestit, a fost o ţară îndepărtată în care trăia, ascuns într-o peşteră, Zmeul Zmeilor cel hain care, din când în când, se avânta în înaltul cerului şi fura câte o stea, pe care o ducea în peştera sa întunecoasă.

Într-una din zile, dimineaţa, când s-au sculat prietenii noştri, cei trei frăţiori iepuraşi, au constatat că lipseşte Soarele de pe cer şi s-au întrebat ce s-o fi întâmplat !? Şi cum pe cer era o Lună plină, şi-au văzut cum au putut de treburi, la lumina dată de aceasta.

Când şi a doua zi au constatat că Soarele lipseşte de pe cer, iepuraşii au hotărât să meargă la pustnicul cel înţelept care trăia în mijlocul codrului, să-l întrebe ce se întâmplă. Pătrunseră cu mult curaj în întunecimea codrului şi merseră cu băgare de seamă, până ajunseră la pustnicul ce sălăşluia în scorbura unui stejar secular.

Bătrânul înţelept, cu barbă albă şi sprâncene stufoase, îi întâmpină cu un zâmbet larg pe buze şi le spuse că îi aştepta, căci trebuie să salveze Soarele, care a fost răpit de Zmeul Zmeilor şi dus în peştera sa de sub pământ.

Iepuraşii fură surprinşi şi rămaseră muţi de uimire, când aflară de la pustnic care avea har Dumnezeiesc, că Zmeul Zmeilor fură stelele de pe cer şi odată cu fiecare stea fură  şi câte un suflet.

Frăţiorii îl întrebară pe înţelept cum să facă să elibereze Soarele şi să scape lumea de Zmeul cel rău. Bătrânul înţelept le spuse că nu este lucru uşor şi că numai Voinicul Greuceanu ar putea să-l ucidă pe Zmeu, dar şi el are nevoie de ajutor, aşa că le dădu o ploscă cu apă vie de la Izvorul tămăduirii şi îi sfătui ca atunci când Voinicul va obosi în luptă, să-i dea să bea din ploscă, să prindă puteri, căci numai aşa vor reuşi să scape lumea de pacoste.

Înarmaţi cu plosca dăruită de pustnic iepuraşii porniră cu paşi grăbiţi către palatul Greuceanului, ce se înălţa semeţ pe un vârf de stâncă.

Voinicul se bucură să afle că frăţiorii iepuraşi vor să elibereze Soarele şi să scape lumea de Zmeul cel rău şi, fără nici o ezitare, li se alătură.

Greuceanu îmbrăcă cămaşa de zale binecuvântată de Sfinţii părinţi de la Muntele Athos, Muntele sfânt, care l-a ocrotit în toate luptele, îşi luă paloşul din oţel de Damasc pe care trebuiau doi oameni ca să-l ridice de greu ce era, dar care în mâinile voinicului era precum un fulg, ceru să-i fie adus Fulger, armăsarul său neînfricat, care-l purtase în multe bătălii, îşi puse coiful de luptă, luă scutul şi se sui în şa,  după care porniră spre peştera Zmeului.

Noroc că era Lună plină  care lumina cât de cât calea, merseră ce merseră până ajunseră în  “valea oaselor”, unde se găseau osemintele celor cărora Zmeul Zmeilor le răpise sufletele.

Greuceanu voinicul  le spuse să aibă grijă, căci se apropie de Peştera Zmeului, care poate apare dintr-o clipă în alta. Şi într-adevăr, nu trecu mult şi apăru Zmeul îmbrăcat  în solzi, cu o falcă în cer şi una în pământ, furios nevoie mare că cineva îndrăzneşte să-i tulbure liniştea.

Voinicul îi spuse : “Până aici ţi-a fost, să eliberezi soarele şi sufletele răpite!”

Zmeul se burzului şi aproape răcnind spuse: “ Nu numai că nu o să le eliberez, dar o să-ţi iau şi ţie viaţa, Greucene!” Şi se năpusti asupra voinicului. Se porni o luptă pe viaţă şi pe moarte, până când celor doi le scăzură puterile, atunci Iepurică fără frică se apropie tiptil de Greuceanu şi îi dădu să bea apă tămăduitoare din plosca dăruită de bătrânul pustnic. Greuceanu prinse puteri şi se repezi asupra Zmeului care se împotrivi din răsputeri, dar paloşul vonicului fu necruţător şi îi reteză capul. Un sânge negru, urât mirositor, se scurse din trupul Zmeului, şi din peşteră ieşi mai întâi Soarele, care se înălţă pe cer trezind la viaţă cu lumina sa toată natura, iar mai apoi ieşiră şi stelele sclipind de bucurie.

Greuceanu îi îmbrăţişă pe cei trei iepuraşi şi porniră spre casă. Când au trecut prin “ valea oaselor ” nici urmă de oseminte, o mulţime de lume trezită la viaţă îi ovaţiona şi le mulţumi eroilor noştri că i-au readus la viaţă.

Şi eu încălecai pe-o şa şi vă spusei povestea mea .