Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
PUNCTE CARDINALE ȘI LIRICĂ
Poeta Maria Cernătescu vine cu două volume de creații în versuri și culoare, EU SUNT APA CU TUMULTURI, Editura Letras-București, 2021 și STAU ÎN TIMP ȘI ÎN FURTUNĂ, Editura Agata-Botoșani, 2022, în care se destăinuie liric, cititorului. Ea reușește să redea emoția, folosindu-se de reperele cunoașterii.
Unul dintre repere este timpul, care, ca dimensiune a evoluției, primește constanța anotimpurilor și poate fi asimilat punctelor cardinale din creația sa. Următorul reper din lirica poetei este relația minte-inimă, care este și ecuație supremă a preocupărilor sale ontologice.Este stăpână pe mijloacele artistice, descoperind poezia sub sceptrul îndoielii, cu emoție nedisimulată.
Anotimpurile sunt spații temporale pe care le parcurge cu revoltă ce precede tumulturile în lupta cu sine. Este sinceră, nu se ascunde după cuvinte.
În poezia „Lava”, ne spune: Sunt lavă de gânduri, prăpăd sufletesc/ Mă pierd printre valuri de dor omenesc/ Sunt lavă fierbinte de iad sau de rai/ M-agăț de cuvinte, ‘necatul pe pai!
Anotimpurile sunt pentru poetă, dovada uceniciei cu timpul, ca-n poezia, „Sunt!”: Sunt sclava anotimpului târziu/ Și o vâltoare fără margini,/ Sunt o întrebare și un răspuns/ În focuri ce-ard pe dinăuntru.// Sunt gândul zvârcolind înfrânt/ De limitata minte dată,/ Sunt dorul ce-mi despoaie-n frig/ Și timp, și inimă deodată.
Dualitatea ontologică minte-inimă se regăsește în multe poeme. Autoarea crede, că mintea ne separă de inimă, ne obturează înțelegerea divină.
În poezia sa, mintea este vinovată, ne închide în noi iar ignoranța ne îndepărtează de iubire și de sacru, precum în poemul, „Îndoieli”: Ne claustrăm bezmetici în minți,/ De frică, uităm de toate și sfinți,/ Ne mână din spate spre timpuri sinistre/ Ciudată și nouă, o boală din liste.// Pe drumuri pustii, nu-i umbră, nici om,/ O cioară se uită spre zări dintr-un pom,/ Doar câinii sălbatici aleargă nebuni/ Și vântul ne țese cărări spre genuni!
Măreția cuvintelor folosite deschide drum imaginilor puternice ale spectacolului poetic, autoarea folosind adresarea directă pentru a fraterniza cu cititorii săi. Conștientizarea devenirii este parcursă în timpul critic după puncte cardinale, în succesiuni de sentimente.
Primul punct cardinal este al primăverii. Despre „Primavară”, aflăm din pastelul dedicat acestui anotimp, unde armonia vegetală, predomină:
Bate vânt de primăvară,/ Cântă cucul sus, în nuc,/ Inima-mi bate-ntr-o doară/ Iară gândul mi-e năuc.
Este o atmosferă propice iubirii dar și uimirii. Ulterior, revine asupra acestui punct cardinal din creația sa, în poemul „Dor de primăvara”: Ce dor cu lacrimi se-arată-n ora netrăită,/ Când laurii mă-nțeapă în tâmpla chibzuită/ Și-n prunduri ostenite în zori, și miruite,/ Zac partituri de ode în slove necitite…!
Este oare, vara, timpul eliberării de condiționări în virtutea puterii creatoare?Răspunsul îl găsim în poezia, „Mărturii de vară”, unde întâlnim și expresia sincerității autoarei: Mi-am tot stropit uimirile cu rouă/ Și m-am legat de-altarul cu tăceri,/ În care lacrimile stau să plouă,/ Poeme scrise-n asfințite veri. Sunt versuri de atitudine sufletească în vara transformărilor utile:
În vara ce-a trecut ca-n alte dăți,/ M-am sfărâmat ca-ntotdeauna/ Și mi-am pierdut norocul prins în colți/ De veșnicia-n vremi, ce-i una!
Tot vara, are plenitudinea forței creatoare, precum în poemul, „Drum de maci”: Mă ‘nalță în lumină/ Din când în când și peste an/ Un dor nebun și nu-i în van/ Un zbor peste colină.// Cu ceruri, rouă, flori de câmp,/ Sunam a drumului chemare,/ Spre arderi prinse în chenare,/ Simbolul jertfei prin cuvânt.// Și-arzând în vară, în neștire,/ Fac macii drumuri din iubire!
Parcursul evolutiv se îndreaptă spre maturitatea deplină a timpului personal din toamnă. Maturitatea devine în poezia sa, timpul conștientizării: Timpul nostru micșorează/ Veri și toamne de dorințe,/ Parcă-am fi niște căințe/ Dintr-o lume veșnic trează.
Pentru cuprinderea ultimului punct cardinal, iată versuri din „Rugă în iarnă”: Mă rog în tăcerea uimirii din iarna ce-n șuier se leagă,/ De inima prinsă în lupta pierdută de huma pribeagă,/ Mă rog necuprinsă de iarna tristeții în visuri deșarte,/ Și urc cu uimire-n iluzii pierdute, tăceri netrădate.// Mă rog și-i zadar, căci iarna mă șuieră-n coaste, devreme!
Creatoarea acestor două volume, EU SUNT APA CU TUMULTURI și STAU ÎN TIMP ȘI ÎN FURTUNĂ, scrie viguros, se întrece cu timpul, iar perspectiva lirică se îndreaptă spre iarna, din prispa sa, cu tristețea epopeii proprii.
Cristian Ovidiu Dinică
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania