Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Puterea dumnezeiască, prin rugăciune la Sfânta Mărie Mică un vasluian, profesorul Dumitru Cotoran a plecat din spital cu soția parcă înviată din morți

Primit pentru publicare: 20 Sept. 2020
Autor: Ion N. OPREA, Iași     
Publicat: 22 Sept.  2020
© Ion N. Oprea, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Puterea dumnezeiască, prin rugăciune la Sfânta Mărie Mică un vasluian, profesorul Dumitru Cotoran a plecat din spital cu soția parcă înviată din morți

Când Covid-19 ne-a pus masca pe față de nu ne cunoaștem în drum om cu om, când toți, de la cel mic la vărstnicii centenari ne ferim ca să nu ne infectăm cu periculosul virus sosit și în România din China, am citit scris în optimista revistă Formula As, septembrie 2020, nr. 1434, cum un profesor, un profesor de filosofie din Vaslui, Dumitru Cotoran, nu prea credincios, se înțelege, avea în el prea multă știință, prin 1940, i-a ajuns soția în spital, la București, mai mult neînsuflețită,încât, cu marii doctori alături, a alergat la Biserică și s-a rugat la Domnul să-i facă jumătatea sănătoasă…

Însuși doctorul, specialistul de caz, îi spusese și-i sugerase ce mai avea de făcut, spune reporterul,Cristian Curte, om care scrie despre spiritualitate, om  și viață, „numai Dumnezeu mai poate face o minune!” îi spusese doctorul la care venise, ca la cel mai bun specialist, pe care de-acasă îl văzuse ca pe Dumnezeu, dumnezeul științei, care acum, după atâta râvnă și interes depus, se spăla pe mâini și-l îndruma către biserică, mereu dătătoare de viață, de viață veșnică…

Așa că, înnebunit de durere, mai mult orbecăind printre cei din forfota străzii, în orașul mai puțin  cunoscut lui, își lăsase soția pe pat de spital, amenințată nu doar cu orbirea ci și cu nemișcarea, anchilozarea, ea care era o mare credincioasă, mereu prezentă la icoana Maicii Domnului,  acum alerga să găsească locul unde să îngenuncheze, să aprindă lumânările salvării ființei scumpe, soția care și lui îi fusese  doctorul în multe…

A găsit o biserică pe strada Traian, spune reporterul care lucrează din amintiri, avea hramul Ioachim și Ana, tatăl și mama Sfintei Măria Mare, 8 septembrie, a intrat și, în lumina blândă a toamnei, cu roade atât de bogate la el în Moldova, a zărit și întâlnit, la iconostas, icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni, i-a șoptit o bătrână care și ea, pentru cine știe ce, se îndrepta către acolo, parcă însoțindu-l…

El, care nu se rugase vreodată, așa fusese format la școală, poate și acasă, ajuns la icoană, a căzut în genunchi și atât a putut striga rugător: „Maica Domnului, dacă  exiști, salvează-mi soția!”

Atăt și s-a întors la spital, tot împleticindu-se și rugându-se în gând și printre buze de credeau cei din jur că omul și-a pierdut drumul, mintea, a intrat în salon, s-a așezat pe pat, avea și dânsul o vârstă, și-a privit și mângâiat Doamna, care era așa de frumoasă în somnul în care era adâncită și se temea, firește, că nu știa dacă se va mai trezi, tot timpul rugându-se, cum îi spusese doctorul, bătrâna la biserică…

Oare, acum, de data aceasta, profesorul de filosofie care spunea ce spunea elevilor lui la lecții, credea sincer în Dumnezeu? Oare inima lui, speranța lui, îi învingea mintea, creierul încărcat de atâtea energii dar și așteptări?

Ca în poveștile biblice, așteptând-așteptând momentul ce va veni, dacă va fi ascultat, deodată, spune  Cristian Curte, s-a simțit mângâiat, apoi șoptit întrebat, „Dumitre, tu ești?!”, era glasul soției care suna stins dar melodios, de parcă venea din lumea de Dincolo, despre care, acasă, citiseră  împreună, când și ea era bine.

Luat prin surprindere, Mitică al ei a răspuns:
-Eu sunt!
-Ajută-mă să mă ridic!

Dumitru a crezut că nu aude bine, soția lui nu mai vorbise de mult, și cum să se ridice, când ea stătea nemișcată de luni de zile, a luat-o ușor în brațe, părea o surcică, ușoară, i-a sprijinit spatele firav și cu interes, mare interes, i-a asculat șoaptele: „Omule, știi una, acum  jumătate de ceas a venit la mine o femeie în haine albe, foarte frumoasă, și mi-a spus, arătându-mi un hău: „Iată, aici în prăpastia asta era să cazi, dar,pentru rugăciunile soțului tău, te scot deasupra!”. Și m-a apucat de mână și m-a urcat la un loc ridicat și luminat! Și, de când a dispărut, am început să mă întremez. Vrei să te plimbi cu mine pe coridor?

Care dintre însoțitorii la spital, în asemenea împrejurări, nu ar aștepta așa propunere?
Când doctorul i-a văzut ieșind din salon de mână, fericiți, parcă atunci îndrăgostiți, le-a strigat: „Ce faci, domnule profesor, ai înnebunit?”.”Nu, domnule doctor, abia acum m-am trezit!”
Este clar, soția cea bolnavă s-a făcut bine și a fost externată. De atunci, ni se spune ce intuim fiecare, urmare minunii –că minune a fost, de Sfânta Mărie Mică – în fiecare duminică, la o biserică din Vaslui, mult timp, credincioșii îl vedeau pe profesorul de filosofie Dumitru Cotoran venind negreșit la fiecare liturghie. Și tot în fiecare sărbătoare, citea din Scriptură. Niciodată fără lacrimi, învățase asta din viață, de la Maica Domnului…

Ion N. Oprea, Iași, 20 septembrie 2020