M.D. GAFTONEANU
Quo vadis, alter ego?

Quo vadis, alter ego? (I)

„Marea taină a existenţei nu constă în a trăi, ci în a şti pentru ce trăieşti.” (F. Dostoievski)

 …Est modus in rebus, există măsura în toate-
în fața Supremei Instanțe, pro domo pledez vinovat
că nu am știut că nimic nu-i mai greu
decât, pas cu pas, să prevezi Viitorul –
quod scripsi, scripsi, am scris ce am scris,
îmi spun consternat, umil pelerin rătăcind visător
la margini de lumi, între astre informe,
ciclopi-galaxii ce plutesc spre zenit sau nadir,
cohorte de globuri din sticlă urcând sau căzând în abis,
supuse vestale în zbor cu destin sideral,
perenă chemare la nosce te ipsum –
nici eu nu cunosc cine sunt, călător din legende
cu aripi de Phoenix prelungi,
fărâme uitate din vechi paradisuri,
imagini-istorii-destine în șir,
steril apocrif decantat care poartă spre cer
un vid redundant pe note de marșuri funebre,
un Retro Tablou Enigmatic frânturi,
boom puzzle entropic ce curge
cu mistic modus vivendi sub lespezi de piatră,
himere-coloane-statui-năluciri
cu brațe întinse de monștri-coșmaruri
lăsând peste timp o amprentă-portret,
pecete-simbol unui Rege Etern,
mag pictor magister cu dreptul de veto suprem.

Quo vadis, alter ego? (II)

…Non decet, aceasta e totuși prea mult,
ilustre sol doctus cum libro, cupidă tobă de carte,
secund Magellan spre Limanul-Cel-Bun,
grăunte eclectic din Spiritul Unic,
Sublim-Necreatul din Punctul-De-Start,
Izvorul-A-Toți-Și-A-Toate,
Mai-Mult-Ca-Perfectul-Mirific,
gândesc resemnat cu umor,
mărunt, anonim, apatrid fir de praf,
un pumn de argilă spoită cu suflu de viață,
damnat pentru sperjur pe veci-
flagrante delicto de jure et facto-
la ziduri de plângeri cu valuri de lacrimi
și stâlpi de oprobrii și chin,
ereticul scrib imatur răzvrătit,
un Midas efeb pământean în exil,
o pânză perfectă de Rubens, zic unii,
iar alții, un lut bântuit de orgolii-
ex nihilo, nihil e lege, nimicul va naște nimicul,
o stană de piatră, dictonul nu face rabaturi,
știi asta prea bine, desigur, dar vrei să pătrunzi fiat lux,
râvnind la Secretul-Cel-Mare, intrarea pe ușa din față,
dar, Doamne, cui bono, cui prodest,
cui mai ajută aceasta când nimeni nu crede pe nimeni,
când nemo propheta in patria sua…

***