Raiul e în noi

 
A coborât incognito, pe-un gând-lumin’-un căpcăun,

de unde cercurile nu se circumscriu, se suprapun,

din cerurile-n care s-a urcat prin emergenţă Dante,

călcând, trecând, urcând din galaxii în galaxii, andante

şi ne-a furat pân’ şi puţinul rai pe care-l mai aveam

de trebuinţ’-atunci pe când încă trăiam, nu existam.

Eu cred, nu ştiu, doar cred că raiul pământesc

e mai divin, mai rai decât un rai ceresc;

de-aceea ne e bine de pe când ne ştim

şi tare, tare rău ne pare când murim.

Şi cum să nu ne fure raiul căpcăunul,

când raiu-aici e-n noi, în ceruri, în niciunul?!

vineri, 18 iulie 2014