RAPORTUL DE SEARĂ. Memorii

MOMENTE PE CARE LE MAI RETRĂIESC CU ACELEAŞI EMOŢII       

(CONTINUARE)

6. MI-A FOST MENIT SĂ ORGANIZEZ AMPLA MANIFESTARE PRILEJUITĂ DE ÎMPLINIREA A 550 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ A SATULUI VLĂSINEŞTI ŞI 131 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA ŞCOLII 

A.OBELISCUL/MONUMENTUL „VLĂSINEŞTI-550” A FOST O PRIORITATE ÎN PROGRAMUL MANIFESTĂRILOR

Încă în prima sa şedinţă, colectivul de iniţiativă, constituit ad-hoc în vacanţa de iarnă 1995-1996, a adoptat un program inedit al evenimentului. Dar pentru ca sărbătorirea marelui jubileu al satului nostru să fie şi mai fastuoasă, ulterior ne-am gândit să imortalizăm momentul şi printr-un reper care să înfrunte veacurile. Şi am lansat atunci ideea obeliscului, mai întâi, la şcoală, dar şi în afara ei, oferind o temă de interes mai larg în aproape toate instituţiile locale. S-a ajuns la un concurs de proiecte, în final, fiind declarat câştigător al meu;

pe care a urmat să-l înalțe maistrul GH. HULUȚĂdin Hănești asistat de o întreagă echipă:un trunchi de piramidă, măsurând de la talpa fundaţiei 550 de cm, altfel spus, câte 1 cm pentru fiecare din cei 550 de ani de atestare (atunci), solid aşezat în pământul din care s-au plămădit şi în care s-au întors în tăcere atâtea generaţii; pe baza mică – de sus – am postat un semiromboid, prima jumătate dintr-un element al Coloanei infinitului, celebra operă brâncuşiană, semnificând aspiraţia oamenilor spre ÎNALT, spre CUNOAŞTERE, spre LUMINĂ, spre LIBERTATE şi spre mai BINE.

Două momente ale genezei obeliscului au rămas memorabile:

• când stratul de mozaic, abia aplicat pe suprafaţa acestuia, surprins de o ploaie violentă şi de durată, a fost salvat de consăteanul nostru, Constantin Cricleviţ, care a intervenit de urgenţă cu o copertină improvizată din plăci de azbociment şi
• postarea spectaculoasă a monumentului în poziţia proiectată, cu ajutorul unei macarale pusă la dispoziţia noastră în mod gratuit, în gest de apreciere a acestei fapte, de către un Domn inginer de la fostul şantier C.F.R. care îşi avea atunci baza în zona gării Săveni.

Pe prima suprafaţă laterala a monumentului, în partea de sus, am pus Sfânta Cruce, semnul biruinţei credincioşilor; mai jos, plăcuţele cu datele aniversării şi, sub cea de-a doua, Tricolorul, drapelul nostru românesc, iar placa de la baza acestei feţe sintetizează vigoarea celor în viaţă, mereu alimentată de pilda şi mai măreaţă a înaintaşilor, care au fost părinţii, bunicii şi străbunii noştri: „Putem vedea mai mult şi mai departe decât cei vechi, pentru că suntem susţinuţi şi ridicaţi de ei ca de nişte uriaşi.”
În acest stadiu se afla monumentul la data inaugurării şi sfinţirii, în frumoasa zi de 11 august 1996.
În anul următor, ne-a ajutat Dumnezeu, dar şi nişte oameni generoşi care ne-au sprijinit şi în anul anterior, în demersul nostru de cinstire a istoriei satului şi a celor care au făurit-o; aceştia fiind  tot nişte vlăsineşteni: ing. Traian Ariciuc, director al S.C. „Electrocontact” Botoşani, Lică Rusu, director al S.C. „Mecanica” Botoşani, Mitică Şologon, Petrică Damian, maiştri la „Electrocontact”, cadrele didactice din Vlăsineşti şi alţi buni creştini dintre care mai cităm pe Ionel Ţaric, Tuţă Trufin, Nicu Faliboga şi încă alţii care ne-au insuflat gând şi putere să completăm acest edificiu cu PLĂCILE pe care am înscris numele fiilor acestui meleag, jertfiţi în cele două războaie mondiale, pentru ca amintirea lor să reînvie în memoria urmaşilor, să fie cinstită cum se cuvine şi să le fie pildă.

Lor le închinăm, de atunci, de ÎNĂLŢAREA DOMNULUI ISUS HRISTOS şi ZIUA EROILOR, aici, slujbe de pomenire şi cântece de slavă spre-a le fi mai dulce somnul.

După 10 ani de la solemnitatea din 1996, în prezenţa aproape a întregului sat şi a mai multor personalităţi invitate, am comemorat 560 de ani de la prima atestare.

Era în anul 2006.

Au mai trecut 5 ani şi, în 2011, am repetat acelaşi act sacru, de data aceea, integrat într-un program mai amplu, al ZILEI COMUNEI.

Dar, între timp, în anul 2009, cu aportul major al D-lui primar LUCIAN TRUFIN, ansamblul în care este situat monumentul a fost întregit cu un TUN simbolizând războaiele în care şi-au dat jertfa supremă eroii neamului şi cu un drapel tricolor arborat pe un catarg, amintind de jurământul militar depus sub faldurile acestuia, prin care tinerii ostaşi, la încorporare, se obligă să apere ţara chiar cu preţul vieţii, în caz de nevoie.

Şi din iniţiativa aceluiaşi Om de acţiune, Primăria şi-a asumat reabilitarea obeliscului şi renovarea întregului decor aferent. Au fost înlocuite plăcile cu eroii  – care erau din textolit şi într-un oarecare grad ponosite – cu altele, din granit; pe suprafaţa din spate a obeliscului, liberă până atunci, s-a aplicat o plăcuţă cu patru eroi jertfiţi în Războiul de Independenţă (1877-1878), descoperiţi recent, şi o altă plăcuţă cu un înscris care menţionează geneza monumentului şi completările care i s-au adus după inaugurare.

Durat ca Monument Istoric, devenit Monument al Eroilor, obeliscul „Vlăsineşti-550” va împlini în anul ce vine 20 de ani de la inaugurare şi sfinţire, fiind resfinţit în fiecare an, de Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, de Ziua Armatei şi de Ziua Naţională a României, de Ziua Comunei şi de alte sărbători scumpe românilor, când autorităţile locale – Primăria, Consiliul Local şi As. „Cultul Eroilor” – depun frumoase coroane de flori şi, împreună cu prea cucernicul preot-paroh, închină emoţionante evocări şi oficii de pomenire, iar Şcoala prezintă recitaluri de cântece şi versuri dedicate eroilor, manifestări la care participă o mulțime de oameni de toate vârstele și se împart ofrande.

*                                *

*

B.INVITAŢIA

adresată, prin postul local de televiziune SOMAX  Botoşani, tuturor potenţialilor participanţi la manifestările dedicate sărbătoririi a 550 de ani de la prima atestare documentară a satului Vlăsineşti şi 131 de ani de la înfiinţarea şcolii:

Dragi vlăsineşteni de pretutindeni,
Joi, 8 august (1996), începând cu orele 12.00, la Vlăsineşti vor debuta manifestările închinate împlinirii a 550 ani de la prima atestare documentară a localităţii şi 131 de ani de la înfiinţarea şcolii din sat.

Sunt aşteptaţi la şcoală, gazda manifestărilor, toţi fiii satului, localnici şi trăitori în alte numeroase localităţi din toată ţara, unde vor fi întâmpinaţi de autorităţile locale.

În ziua următoare, vineri, oaspeţii vor fi însoţiţi de organizatori într-un pelerinaj prin localitate şi în vizite la cei mai buni gospodari ai satului.

Sâmbătă, cei interesaţi vor putea dialoga cu Primăria, Şcoala, Dispensarul uman, instituţiile de cultură şi societăţile agricole.

Duminică, 11 AUGUST , se va desfăşura cea mai densă parte a programului, consacrată evenimentului propriu-zis:

• Până la orele 10, se va participa la slujba religioasă de la biserică, urmând ca, în continuare, să aibă loc dezvelirea monumentului şi slujba de sfinţire a acestuia. Vor urma comunicări pe tema celor două evenimente şi apoi un spectacol folcloric susţinut de ansamblul artistic „Datina” condus de profesorul Costică Lupu, programul continuând, în curtea şcolii, cu tradiţionala horă sătească, vizitarea unei frumoase şi bogate expoziţii folclorice, o masă prietenească, evocări şi confesiuni.

Vă aşteptăm, cu tot dragul, să fiţi oaspeţii noştri – În numele colectivului de organizare, Prof. Gh. Burac.

*                                 *
*

C.550 DE ANI DE LA PRIMA ATESTARE DOCUMENTARĂ A SATULUI VLĂSINEŞTI

(Discurs prilejuit de manifestarea consacrată acestui eveniment – 11 august 1996)

Dragi participanţi la marea noastră sărbătoare de astăzi,

Este o mare onoare pentru noi că sunt prezenţi aici D-l ing. Mihai Baltă, prefectul judeţului, d-l ec. Ioan Paicu, subprefect, D-l ing. Ioan Aniculăese, preşedintele  Consiliului Judeţean, D-nii prof. C. Manolache şi ec. Gh. Ciobanu, vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean , D-l prof. C. Picealcă, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, reprezentanţi ai instituţiilor de cultură ale judeţului, ai televiziunii, radioului şi presei, invitaţi din importante instituţii ale localităţilor vecine cu noi şi mulţi fii ai satului veniţi din toate colţurile ţării.

Ne bucură, deopotrivă, marea participare a consătenilor noştri şi îi scuzăm, cu înţelegere, pe cei care nu au putut fi cu noi astăzi.

Ca iniţiator şi organizator al manifestărilor închinate celor două evenimente, mai sunt dator să vă declar că amploarea pe care au căpătat-o acestea este rezultatul contribuţiei multor colaboratori, unor generoşi sponsori şi multor alţi participanţi la realizarea monumentului comemorativ în faţa căruia ne aflăm, a publicaţiei monografice “Vlăsineşti-550. Istorie şi contemporaneitate” şi a expoziţiei cu aceeaşi temă. Aceştia sunt: Giorgică şi Mircea Portariuc, Constantin Cricleviţ şi Ioan Ţaric, prof. M. Trufin, ing. Liviu-Florin Lebădă, Lică V. Rusu şi Traian I. Ariciuc, Mitică, Trucă şi Ghiţă Solomonescu – prieteni ai noştri – , Romică Trufin, Marcel Adăscăliţei şi Iluţă Şologon,, fam. Şuba şi Crap, Cicioc Carmen şi Ionuţ, Ligia Stoica, colegii de şcoală, mr. Gheorghe I. Romaşcanu, Angelica Aciubotăriţei, preoţii Gh. Luţuc şi Dumitru Mateciuc, întreprinderile din Botoşani: Izolatari, Peco, Mecanica şi Cauciuc şi i-am simţit alături pe toţi cei care au ajutat, oricât de puţin, la ceea ce s-a făcut, ca şi pe cei care s-au bucurat măcar de faptele noastre…

Să considerăm aceste fapte ca apartinând tuturor locuitorilor satului  de toate vârstele, în semn de respect pentru trecutul, cu bunii şi străbunii, şi pentru prezentul acestui mic univers.

Şi acum, vă cer permisiunea să-l invit pe d-l prof. Ionel Bejenaru, muzeograf principal şi director al Muzeului de Istorie al Judeţului Botoşani, să prezinte monumentul proiectat de mine şi realizat de maistrul Gheorghe Huluţă din Săveni, pe care ne propunem să-l completăm până la sfârşitul acestui an cu plăci care să cuprindă eroii satului nostru, din cele două războaie mondiale şi din Revoluţia din Decembrie 1989.

Aveţi cuvântul, domnule profesor Ionel Bejenaru,
……………………………………………………………………………………….

În continuare, dau cuvântul, d-lui Ştefan Burac, veteran de război
……………………………………………………………………………………….

Şi acum, îi rugăm pe distinşii proţi-parohi: Gh. Luţuc, D-tru Mateciuc şi Ioan Canciuc să oficieze slujba de sfinţire a monumentului.
……………………………………………………………………………………….

Vă mulţumesc !

Partea următoare a programului se va desfăşura în curtea şcolii, urmând să-i ascultăm pe reprezentanţii înaltelor instituţii judeţene, apoi comunicările pe tema evenimentelor sărbătorite, să participăm la un frumos spectacol pe care-l va prezenta grupul folcloric „Datina”… după care ne vom deplasa la Căminul Cultural, unde va avea loc hora satului, urmată de bal…

*                                 *

*

7. LANSAREA MONOGRAFIEI COMUNEI VLĂSINEŞTI (1 apr. 2005)

Geneza lucrării

Ideea alcătuirii unei monografii a comunei noastre ne-a preocupat încă din 1996, când, cei care am organizat manifestările prilejuite de împlinirea a 550 de ani de la prima atestare documentară a satului Vlăsineşti şi 131 de ani de la înfiinţarea şcolii, am publicat şi o culegere de comunicări ştiinţifice pe tema acelui eveniment, intitulată Vlăsineşti – 550 – istorie şi contemporaneitate -, care s-a bucurat atunci de o apreciere favorabilă, ceea ce a făcut să ne sporească încrederea în propriile posibilităţi, dar hotărârea de a aborda o lucrare de asemenea amploare ezitam s-o luăm.

Au trecut câţiva ani şi, în 2000, am mai publicat o cărticică, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Vlăsineşti – selecţiuni monografice –, lansată în cadrul solemnităţii de sfinţire a locaşului nostru de rugăciune, la terminarea lucrărilor de restaurare şi abia după aceea „biruita-a gândul” să punem în lucru cartea de faţă, mai precis, în 2001.

Aveam, aşadar, nişte fragmente monografice şi, mai mult de atât, exista Monografia localităţii Vlăsineşti (de la începuturi până la 1918), lucrare de gradul I în învăţământ, cu care autorul acesteia, profesorul de istorie Maricel Trufin, fiul acestui sat (în prezent, titular la Şcoala nr.8 Botoşani), s-a oferit să participe la noul proiect.

Intenţia devenise de –acum operaţională şi o făcusem publică. Simţeam însă nevoia şi altor parteneri de lucru.

Mi-am asumat rolul de coordonator al lucrării şi am alcătuit, mai întâi, o variantă de „cuprins” al acesteia, pe care am difuzat-o în mediile apropiate. În scurt timp, am primit câteva oferte de colaborare, din partea unor oameni al căror aport la configurarea prezentei cărţi avea să fie deosebit de valoros. Cel dintâi a fost consăteanul şi prietenul nostru, economistul Vasile Lebădă, un pasionat şi perseverent documentarist, angajându-se „să pună şi el umărul” la acel colos de muncă, la care ne angajam. Şi s-a ţinut de cuvânt. Fără documentele şi informaţiile pe care le-a adunat cu migală, punându-ni-le la dispoziţie, această lucrare ar fi fost mai săracă.

Cu promptitudine şi generozitate, ni s-a asociat apoi preotul-profesor Ioan Canciuc, din Dângeni – recunoscut cercetător al trecutului unei mai întinse zone moldave, care ne-a oferit o bogată documentaţie privind aşezările dispărute de pe teritoriul actual al comunei, din partea sa bucurându-ne şi de o atentă asistenţă încă de la începutul lucrării, şi prof. Dumitru Pancu, de la Liceul din Săveni (fiu al satului Sîrbi), care a redactat capitolul „Cadrul Geografic”, parte a acestei monografii.

De asemenea, încă din faza de proiect a lucrării, am beneficiat de o competentăşi sinceră consiliere din partea reputatului prof. de istorie Constantin Cojocariu, de la acelaşi liceu.

La contribuţiile menţionate s-a adăugat o asiduă muncă proprie de completare a informaţiei şi de organizare a întregului material într-un „corpus” cu chipul prezentei cărţi, la capătul a foarte multor zile şi nopţi petrecute la masa de lucru.

Am ţinut să prezint retrospectiv drumul pe care l-a parcurs această monografie, pentru ca cititorul să ştie cine sunt cei din a căror osârdie a putut ea fi încredinţată tiparului şi s-o aprecieze ca atare.

Şi alţi intelectuali din comună – cadre didactice, specialişti din fostele unităţi economice (ingineri, medici şi tehnicieni) –,  foşti conducători ai acestora, persoane din toate mediile ne-au sprijinit în această întreprindere.

Cu aceeaşi bunăvoinţă, ne-au ajutat, pe parcursul celor trei ani de muncă laborioasă, conducerea primăriei, directorii de şcoli, bibliotecara comunală, Lora Cârligeanu, preoţii din comună, învăţătoarele: Minodora Iftimie din Sârbi şi Dorica Lupaşcu din Botoşani (fiică a satului Vlăsineşti), patronatele „Portas”, „Damian”, „Crai Nou”, „Asiban” Botoşani, mulţi oameni din comună, care au cunoscut, au trăit sau au fost martori la multe evenimente şi întâmplări petrecute în acest teritoriu şi, de asemenea, prof. Livia Ciucălău, director coordonator şi Maria Chelariu, secretara Şcolii Vlăsineşti, care au tehnoredactat, în primă formă, întreaga lucrare. Tuturor le suntem recunoscători şi, în numele realizatorilor, le adresăm cele mai vii mulţumiri, şi pe această cale.

Înalta noastră gratitudine, totodată, D-lui prof.dr. acad. Alexandru Zub, care a avut amabilitatea să ne primească cu această carte, când ea se afla încă în lucru, prilej cu care ne-a oferit valoroase îndrumări privind conţinutul, organizarea lui pe capitole, finalizarea şi pregătirea textului pentru tipar şi, în cele din urmă ne-a şi prefaţat-o.

Nu în ultimul rând, suntem recunoscători Muzeului de Istorie, Muzeului de Etnografie şi folclor, Bibliotecii „Mihai Eminescu”, Filialei Judeţene a Arhivelor Naţionale, care ne-au pus la dispoziţie documente şi informaţii şi, cu deosebire, Editurii „Agata” Botoşani, care a îngrijit această apariţie.

Prin lucrarea de faţă, răspundem unui deziderat al celor care s-au născut şi trăiesc pe aceste meleaguri, izbutind, atâta cât a fost posibil, să-i situăm în centrul atenţiei pe oamenii locului, din toate timpurile, cu puterea lor de muncă şi de creaţie, cu faptele şi aspiraţiile lor, cu bucuriile şi îndurările lor din totdeauna.

Am adunat în paginile cărţii mărturii despre evoluţia demografică şi administraţia comunei, despre învăţământ, cultură, biserică şi sănătate, secvenţe din economia locală şi, de asemenea, evocări, amintiri, corespondenţă şi multe profiluri de oameni reprezentativi pentru domeniile în care s-au afirmat, la înalte cote pe scara valorilor.

Cu acest noian de informaţii, sperăm să îmbogăţim, oricât de modest, domeniul istoriei locale, atât de activ în timpul din urmă, şi să oferim cititorilor interesaţi, emoţionante pagini în care pot distinge ecoul glasurilor demult amuţite ale străbunilor, dar să-i recunoască şi pe oamenii de astăzi ai comunei – printre care şi ei se regăsesc, ducând ştafeta preluată de la înaintaşi spre a o transmite apoi mai departe.

Celor de azi şi de mâine, aşadar, le adresăm această carte, izvorâtă dintr-un sentiment de recunoştinţă datorat înaintaşilor, istoriei şi prezentului acestei comune, pentru ca ceea ce am aşternut în paginile ei să nu se piardă în bezna lucrării.

*                                      *

*

8. … ŞI A MONOGRAFIEI ETNOFOLCLORICE.

 ARGUMENT

Rod al colaborării cu câţiva pasionaţi cercetători într-ale istoriografiei locale, la începutul anului trecut (2005), am  publicat MONOGRAFIA  COMUNEI  VLĂSINEŞTI, lucrare elogios apreciată , mai întâi, de eminentul istoric şi om de cultură, acad.ALEXANDRU ZUB,directorul Institutului de Istorie ,,A.D.Xenopol’’ ,din Iaşi, în prefaţa pe care cu amabilitate a semnat-o, pentru ca, după lansare, cartea noastră să fie remarcată în paginile mai multor publicaţii botoşănene( Jurnalul de Botoşani şi Dorohoi, Viaţa Botoşanilor,Atitudinea, Monitorul de Botoşani…) de către condeieri dintre cei mai avizaţi în materie: Gabi Gomboş,Traian Apetrei, Al.D.Funduianu, Ionel Bejenaru , Georgică Manole.

Hotărârea de a pune în operă amintita lucrare am luat-o pentru a răspunde unui mai vechi deziderat al celor  care s-au născut şi trăiesc pe aceste meleaguri – de a aşterne laolaltă noianul de informaţii despre viaţa străbunilor, dar şi a generaţiilor actuale, care duc ştafeta preluată de la înaintaşi spre a o transmite posterităţii. Urmam, astfel, exemplul numeroşilor intelectuali din diferite zone ale ţării, care, în ultimele două decenii,  mai ales , au publicat interesante cărţi despre localităţile lor de baştină. Câteva din acestea , pe care le şi consultasem cu un plus de atenţie, găsindu-le ,în anumite privinţe , coincidente cu intenţia noastră ,sunt : Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi ,Ed.Axa,Botoşani,1999, de Octav Ionescu,prefaţată de prof. dr. acad. Al.Zub; Oraşul Săveni –Monografie ,apărută la aceeaşi editură, în  2001, semnată de prof. C.Cojocariu, cu o prefaţă semnată de prof.univ.dr. Ioan Caproşu; Drăguşeni –un semn al permanenţei, Ed. Glasul Bucovinei,1992, Iaşi –Rădăuţi, semnată de Ortansa şi Aristotel Crâşmaru ; Dorohoiul istoric şi cultural –evocări , Ed.Quadrat, Botoşani, 1999, de Gh. Amarandei; Pârteştii de Jos,2000,coordonator dr. Ioan Ieţcu; Monografia comunei Suliţa, de Ştefan Ciubotaru , şi altele.

Dar mai presus de orice modele, erau propriile noastre resurse, care ne prisoseau chiar. (O întreagă ,,echipă’’ lucra…) Sub titlul ,,Geneza lucrării’’, am explicat, în primele pagini ale monografiei, etapele pe care le-a parcurs demersul nostru ,în cei patru ani de neodihnă,contribuţiile colaboratorilor şi rolul deosebit al îndrumătorului nostru , acad. Al.Zub,care ne-a responsabilizat în cel mai înalt grad, dar ne-a şi girat opţiunile privind selectarea, gruparea şi comentarea informaţiilor , volumul de pagini alocat fiecărei părţi a lucrării ,ponderea ilustraţiilor şi înserarea lor în carte, oferindu-ne , totodată,îndreptări privind conţinutul, precum şi sugestii referitoare la organizarea lui pe capitole , finalizarea şi pregătirea textului pentru tipar.

Astfel s-a croit drumul Monografiei comunei Vlăsineşti spre  forma ei definitivă pentru ca apoi să primească ,,undă verde’’la Editura ,,Agata’’,care avea să-i dea chipul frumos tipărit şi,, permisul de circulaţie’’…O carte de 440 de pagini, format B-5,şi totuşi …incompletă. Editorul ne propusese  s-o împărţim în două volume .Nu am fost de acord , preferând să scoatem din ea o parte din materialul deja încorporat în manuscris.Am rămas însă cu obsesia că am lansat pe ,,piaţă’’o carte în care cititorul poate descoperi lacune.

Şi  pentru  că acestea ne erau bine cunoscute nouă, celor care i-am pus punctul final, trebuia ca cineva dintre noi să-şi asume datoria de a mai  pregăti  un volum în care să se regăsească ceea ce  rămăsese  pe dinafara celui dintâi şi ceva mai mult…Acel cineva  am fost subsemnatul, şi nu singur.Mi s-a alăturat, mai întâi, prof. Petrică Luţuc, fiu al satului Vlăsineşti, şi, printr-o fericită împrejurare , ni s-a raliat apoi distinsul cercetător,prof.univ.dr.Ion H.Ciubotaru, de la Institutul ,,Al.Philippide’’ din Iaşi, care ne-a furnizat un important fond de culegeri folclorice din acest teritoriu şi o bogată şi necesară bibliografie, devenind, astfel, principalul partener la proiectul nostru şi , totodată , mentor al meu, pe toată durata elaborării acestei cărţi.Împreună, am fost de părere ca ,înainte de orice, să adunăm în volumul de faţă , dăinuirile etno-folclorice (sintagmă pe care am preferat-o şi ca titlu al cărţii)  , această bogăţie de tradiţii şi obiceiuri specifice satelor din comună, a căror tratare,,in extenso’’n-a fost posibilă în primul volum.

Ne aştepta o muncă intensă şi simţeam acut nevoia cât mai multor colaboratori, care să culeagă alte şi alte informaţii, să efectueze anchete, să înregistreze, să transcrie, să confrunte, să fotografieze, să… şi i-am găsit.

I-am simţit mereu lângă noi pe: Ionel Oniciuc, primarul comunei, Lora Cârligeanu, bibliotecară comunală,Ecaterina Iftimie, fiică a satului Sârbi, licenţiată în teologie,Cristi Romanescu, Lică Velniciuc,Rica C. Crap,directoarea  Şcolii  coordonatoare şi Maricica Chelariu , bibliotecara  şcolii, pe mulţi informatori din Vlăsineşti, Sârbi şi Miron Costin , pe care i-am citat la locul potrivit, în carte, cadre didactice şi elevi şi, cu deosebire , pe prof. LIVIA CIUCĂLĂU, care avea să-şi asume şi tehnoredactarea computerizată a cărţii ; tuturor le aducem , şi pe această cale, cele mai vii mulţumiri.

Graţie şi acestor minunaţi şi generoşi colaboratori, m-am putut reaşeza la masa de lucru cu aceeaşi plăcere şi cu satisfacţia că pot să continui o lucrare de referinţă , cu o altă bogăţie de mărturii –de această dată, despre cultura materială şi spirituală a generaţiilor trecute , din spaţiul comunei noastre.

Sub genericul ,,Semne ale permanenţei’’, oferim cititorilor ,mai întâi o retrospectivă asupra începuturilor şi evoluţiei gospodăriei ţărăneşti, a îndeletnicirilor tradiţionale şi meşteşugurilor, pentru ca apoi să stăruim asupra obiceiurilor (familiale,calendaristice şi de întrajutorare) şi asupra creaţiei folclorice, (care a atras încă demult atenţia unor prestigioşi culegători).

În chip de ADDENDĂ,în partea din urmă a lucrării,publicăm un grupaj de documente şi informaţii de interes monografic, adiacente unor capitole din primul volum, şi câteva ecouri la acea carte , de la a cărei apariţii a trecut deja un an şi mai bine.

Avem , aşadar, motive să sperăm că şi volumul de faţă va fi la fel de bine primit şi că cititorii vor găsi în el o nouă contribuţie importantă la conservarea şi valorizarea moştenirii spirituale şi materiale pe care ne-au lăsat-o predecesorii.

*                                 *

*

9. A FOST LA VLĂSINESTI ŞI O REVISTĂ

Prin anii ’70 ai veacului trecut, la sugestia scriitorului Dumitru Corbea, originar din Sîrbi,aflat la o întâlnire cu elevii, Școala dinVlăsinești s-a angajat să scoată o revistă. Era un act lăudabil. Profesorii de limba română – erau doi sau chiar trei atunci -, alte cadre didactice și câțiva elevi mai entuziaști s-au apucat de lucru și, în scurtă vreme, au și realizat un grupaj de articole care s-ar fi putut constitui într-un prim număr alrevistei, concepută ca o publicație care urma să reflecte nu numai viața școlii, ci, pe cât se putea, întreaga problematică a tuturor domeniilor vieții comunei noastre.

Se ajunsese la aceasta propunere după ce proaspăta initiativă atrăsese atenția organelor locale, de la care si veniseră niște prețioase „indicații” privind tematica,responsabilitățile și controlul asupra textelor.Ele, însă, au generat chiar de la început, reacții adverse și, după mai multe tergiversări, proiectul a fost abandonat.

Abia la începutul anului 2001, a fost reactivată ideea și tot Școala Vlăsinești a editat, de aceasta dată, revistaLUMINA, publicație trimestrială a elevilor și cadrelor didactice, dar care, în numerele ei de maturitate, își lărgise cadrul de adresabilitate, ajungând să fie și a părinților, a tineretului dinafara școlii și a celorlalte instituții locale, iar prin rubricile de „știri” și „publicitate”, intrase în conexiune cu toată comunitatea. Din nefericire, împrejurările au facut ca, în anul 2005, nr. 9 al acestei reviste să fie și ultimul. Dar absența ei nu a fost atunci atât de simțită, pentru că, în anul următor – 2006 -, Școala Vlăsinești a câștigat un subproiect de finanțare, condus de d-na prof. Livia Ciucălău, în cadrul proiectului pentru Învațamântul Rural, al carui scop a fost înființarea unui ziar la care să participe efectiv elevii.

A fost ziarul „Zorile”, a cărui concepere s-a derulat în cadrul subproiectului „Oameni informați, oameni mai bogați”, beneficiarii lui fiind  oamenii din Vlăsinești, care au avut acces gratuit la informațiile din primele 7 numere (care au fost și singurele).

Aveam, așadar, un precedent publicistic deloc neglijabil. El a contat destul de mult pentru noul proiect, al revistei  VLĂSINEȘTEANUL. El prinde viața grație inițiativei și insistenței d-lui primar Lucian Trufin, unei generoase oferte a d-lui Ion Istrate, directorul Editurii AGATA din Botosani și, în mod deosebit, celor care au răspuns invitației de a-l susține.

Într-o prima etapă a acestui demers, în prezența unui important număr de reprezentanți ai tuturor mediilor din comunitatea locală cu potențial de participare la implementarea proiectului, au fost stabilite: titlul publicației, consiliul director și redactorul șef, colegiul de redacție, titlurile principalelor grupaje/rubrici, tematica orientativă, precum și agenda de lucru a colectivelor și

persoanelor cu atribuții în realizarea fiecărui număr: între 1 și 6 ale lunii, culegerea informațiilor, realizarea ilustrațiilor foto și redactarea articolelor; între 6 și 7,predarea acestora secretarului de redactie, d-na Lora Cîrligeanu; între 7 si 10, selectarea articolelor, corectarea, tehnoredactarea si machetarea revistei de catre subsemnatul si prof. de limba româna, Lidia Macsiniuc; între 10 și 11, trimiterea machetei la Editura AGATA spre tipărire, pentru ca, în jurul datei de 15 a fiecărei luni, sa fie posibilă apariţia acestei tipărituri. Urma ridicarea tirajului de la editură, între 16 şi 17 ale lunii si, ulterior, difuzarea lui în satele comunei. În același cadru, s-au mai stabilit: fotoreporterul publicației, în persoana d-lui Mircea Calancea; sediul redactiei, în localul primariei (deocamdată); tirajul – 300de exemplare / nr. – și s-a menționat că primele două numere vor fi sponsorizate de Editura AGATA, urmând ca, mai departe, costurile de publicare să fie suportate din bugetul local, în baza unui contract care se va încheia între primarie și editură. (În acest sens, Consiliul Local a si aprobat, în şedinţa din 31 ian. a.c. suma necesara). Iată că primul număr VLĂSINEȘTEANUL a și apărut.

Aveam, deci, o noua publicație, deja „pe picioarele ei”, hotarâta sa-si justifice numele.

Reporterii, fotoreporterii si redactorii ei erau oameni de lângă noi – cadre didactice, preoții, medicii, lucrători din instituțiile culturale, primărie, poliție și din alte unități, reprezentând toate cele trei sate ale comunei.

Ei au fost cei care s-au angajat sa semnaleze în paginile acestei publicații aspectele cele mai semnificative din activitatea primăriei, scolilor si gradinițelor de copii, a cabinetelor medicale, instituțiilor de cultură și poliției, a societăților agricole și comerciale și, cu deosebire, îi vor surprinde pe oamenii de toate vârstele și profesiile, cu preocupările, bucuriile, necazurile și aspirațiile lor.

Lor li s-au adresat, vlăsineștenii din toate cele trei sate ale comunei, pentru ca nevoilor lor de informare și comunicare să poată răspunde cu amabilitate și promptitudine revista.

De la aceasta tribună, au plecat către vlăsineșteni și la această tribună au venit din partea lor, fără întrerupere, numai mesaje îmbucurătoare, de îmbărbătare și speranță, timp de 17 luni (febr. 2011 – iunie 2012), când, din motive financiare, s-a sistat apariţia ei, pentru un timp nedeterminat.

De n-ar fi o renunțare definitivă… !

Prof. GHEORGHE BURAC