-secvențe-
Ești tânăr,
frumos,
ferice de tine,
bucuria părinților care,
dintr-o bucățică de om
te-au îngrijit și te-au făcut stejarul
înălțimilor lor,
să le fii sprijin
la
bătrânețe…
Acum,
când ei
au vârsta
la care
totul îi încovoaie,
fii,
rămâi om,
plămada care și-au vrut-o părinții,
toiagul lor,
măcar cu vorba,
sufletește,
la
bătrânețe…
Fii,
fiți îngăduitori cu tata și mama,
mult mai umani și îndatorați dacă ar fi vorba numai de unul,
pierderea unuia
este palma dublă primită ca lovitură
pentru cel care a rămas sub acoperișul nu îndeajuns protejat,
fii și fiți blânzi,
măcar respectuoși
cu
ea sau el –
care caută vorbă,
la
bătrânețe…
Dacă
au ajuns la vârsta aceasta,
a neputinței
nu-i de loc vina lor
sau
a lui,
a ei.
Ei
n-au vrut și nici nu vor să arate așa
sâcâitori,
neputincioși,
ursuzi,
nefolositori,
stingheritori,
mereu temători cu ce le este în jur,
cu ușa care nu li se mai închide,
fereastră care nu li se deschide,
lipsa de aer,
nesiguranța cu aragazul,
cu gazul,
apa de la robinetul ruginit,
veioza sau candela
televizorul
căruia
în mintea lor li i se încurcă
tot mai des firele…
la
bătrânețe…
Îi
vezi,
și
lor
li se pare
că
din clipă în clipă
se întâmplă incendiul,
ca la blocul din vecinătate
unde
recent flăcările au mistuit
bunuri și oamenii,
la
bătrânețe…
Fii,
fiți îngăduitori
cu
mama sau tata
rămași singuri,
ei nu și-au dorit
o
asemenea stare,
la
bătrânețe…
Dacă nu poți,
nu puteți să-i ajutați
nu vă supărați pe ei
sau
măcar nu le arătați că ați fi deranjați,
chiar dacă v-ar încurca treburile,
ei
sunt
la
bărânețe…
Zău,
răspundeți-i mamei la telefon,
mâine nu veți mai avea cui,
timpul e aproape și pentru voi,
răspundeți mamei
voastre
care
trăiește
din
amintiri…
numai și numai
pentru voi,
copiii și sufletul
ei,
când erați mici
și
nu dormeau
de grijă
să
vă
vadă mari,
la
bătrânețe…
Acum,
cu banii lor puțini,
deficitari cu gura,
dantura,
auzul,
vederea,
bastonul stingher,
cine alții,
decât voi copiii,
lor
să le deschidă ușa,
să-i vadă și îngrijească,
căminele cu neputincioșii
până și Statul
le
desființează,
la
bătrânețe…
Tată sau mamă,
de pe patul de suferință,
spuneți-mi,
ce aveți în inimă
când băiatul ori fata voastră
vă spune că ați trăit
deja
prea mult
încât s-au săturat
de
voi?
Știu oare primăriile,
câte suflete singure,
părăsite,
au în localitățile
pe
care
le
păstoresc?
Și
dacă cunosc,
ce fac,
acum
la
bătrânețele
lor?
Pentru câinii
lipsiți de sprijin
sunt organizații guvernamentale
care
pe baza statisticilor
le fac adăposturi,
le stabilesc rații de hrană și asistență sanitară,
cum nu au oamenii,
rămași singuri,
la
bătrânețe…
8 august 2016
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania