Dat pentru publicare: autor, Laura Porfir, 12 febr.2014
Editor: Olivian Ivaniciuc, 17 febr.2014

Rebreanu – teoretician al specificului național

În toate textele critice ale lui Rebreanu ( interviuri, articole, conferințe, cronici dramatice și literare, notițe critice) frapează pledoaria constantă pentru o literatură realistă , adânc legată de viața autohtonă.

Artistul veritabil este, în concepția romancierului , un creator de viață în spiritul tradiției și al dezideratelor timpului modern. Ideea este actuală și de perspectivă: ,,Adevăratul, prețiosul modernism înseamnă râvna de a produce valori estetice îmbrăcate în spiritul timpului, dar cu un nivel mai înalt decât al epocii precedente.Adevăratul artist trebuie să-și însușească organic tot ce s-a produs valoros în domeniul său până la dânsul și să adauge în plus ceea ce are el”, deoarece în artă ,, nu etichetele sunt hotărâtoare, ci valoarea estetică”( Opere alese, V,E.P.L.).

Asemeni lui Caragiale , Rebreanu crede, într-un interviu din 1926, că numai ,, talentul poate fi criteriul absolut în judecata estetică” ( I. Valerian , Cu scriitorii prin veac, 1967) , ,,puterea creatoare este totdeauna un dar special , un dar divin ”, iar creația artistică ,, un proces sufletesc de esență divină”.Interviurile acordate lui F. Aderca, I.Valerian, Dan Petrașincu, conferința Literatura și iubirea  și discursul de recepție la Academie, Lauda țăranului român, (1939), cuprind atitudini net realiste, toate organizate in jurul unei idei centrale – caracterul specific național al literaturii române.

Rebreanu acordă o importanță hotărâtoare cunoașterii directe a realităților autohtone, dovedind de fiecare dată o pasiune și o luciditate critică ce-l apropie de Eminescu sau Ibrăileanu.

Creatorul Răscoalei respinge copia fotografică a vieții pentru motivulcă întotdeauna ,, confuziile dintre estetic, cultural și politic împiedică afirmarea valorilor, toate operele mari literare , acelea care innobilează civilizația unei națiuni sunt și mai mari realizări etice, sinteze ale unei concepții de viață, mărturii ale gândirii și simțirii unui popor într-un anume moment”. El spune că literatura ca ,, oglindă a vieții”  , a facturii psihice a poporului nu este numai ,, o zugrăvire”,  ci și o ,, operă de sinteză ”, o realitate cu o viață proprie, ,, o interpretare și deci intr-un fel o critică , mai mult sau mai puțin directă, a lumii și a societății în care trăiește scriitorul”. ( Amalgam )

Asemeni lui Ibrăileanu, Eminescu sau Maiorescu, Delavrancea , Iorga sau Pillat, Rebreanu gândește că literatura  sintetizează cel mai bine tezaurul spiritual al unui popor în ceea ce are el mai specific și mai dinamic în procesul ,, diferențierii ” sale ,, in mijlocul unei lumi în plină efervescență și emulație”. ,, geniul național – scrie prozatorul- n-are o posibilitate de exprimare mai cuprinzătoare decât operele literare. Toate neamurile vorbesc eternității numai prin marii lor scriitori”.

Noțiunea de specific național se rezumă, în concepția lui Rebreanu, la două aspecte esențiale: unul obiectiv, ce reprezintă realitatea autohtonă ( socială, psihică, limba, folclorul, obiceiurile, tradiția culturală și literara) , altul subiectiv 9 darul creator, concepția de viață, capacitatea sintetică, într-un cuvânt:  expresia literară originală, posibilitatea de a înfățișa absolutul care, cel puțin in artă, rămâne năzuința supremă.

Concepția sa, prin greutatea acordată realităților rurale, e ,, țărănistă” , și deci limitată la un anume aspect, dar nu conține nimic restrictiv, deoarece scriitorul are conștiința că,, orice operă de artă nu se poate realiza decât în deplină libertate de concepție Orice silnicie îi e fatală , o schilodește , dacă cumva n-o ucide în germene”.( Amalgam)

Țăranul român fiind ,,argumentul viu și cel mai puternic al autohtoniei noastre ”, e normal , opinează Rebreanu , că ,, nu se putea să nu devină îndreptarul culturii naționale , mai cu seamă în ce privește literatura și artele ”.Operele prozatorului însuși sunt un argument hotărâtor și o dovadă că, în ciuda aparențelor , părerile sale privitoare la sfera specificului național n-au un orizont limitat.Demnă de amintit este și opinia că ,, între sat și oraș trebuie să se creeze simbioza care să potențeze toate puterile creatoare. Numai simbioza aceasta va naște marea cultură românească de care în sfârșit va beneficia și țăranul român”.Calea cu adevărat rodnică pentru evoluția literaturii naționale este asigurată numai de sinteza profundă și originală între ,, tradiția adevărată și spiritul modern”.Este un punct de vedere similar cu cel al lui Ion Pillat.

Prof. Profir Laura