Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Recenzie la volumul ,, Chei catre suflet” de Ianto L. Teodora

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Recenzie la volumul ,, Chei catre suflet” de Ianto L. Teodora

Primit pentru publicare: 29 Oct. 2020
Autor: Cristian MLADIN, Arad, membru al Ligii Scriitorilor Români     
Publicat: 05 Nov.  2020

© Cristian Mladin, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Recenzie la volumul ,,Chei catre suflet” de Ianto L. Teodora

Să renaștem!

Distingem diferențe evidente între persoane cu preocupări predominant mundane și intelectuali ori artiști. Fiecare din categoriile enunțate mai sus, acționează în concordanță cu preceptele (auto)impuse sau alese de societatea în care trăiesc ori își desfășoară activitatea.
Creatorul de artă ori spiritualitate scrie și transmite mesajul său cu slove de sânge, își împărtășește lumii credințele ori trăirile sale, ca o transfuzie sinceră, ce se dorește a fi o grefă aplicată sufletului spre alinarea suferinței.
Nu întâmplător am ales această comparație, întrucât știm că prin donare de sânge, acesta se reface, se „împrospătează”, contribuind la menținerea unei bune sănătăți.
Am putea crede că autorul ori medicul curant, dăruindu-se pe sine, pierde părți din construcția sa. Însă nu este așa, căci Universul acționează subtil dar ferm, refăcând energia celui care dăruiește, pentru a menține viabilă forța creativă.
Titlul ales de Teodora L. Ianto, „Chei, entități și colaboratori în evoluția omenirii-Interviu cu Wahaa” este incitant și misterios în același timp.
La lectura celui de-al doilea volum de dezvoltare personală al autoarei, putem recunoaște chei pentru suflet, soluții vindecătoare cu care ne-am familiarizat și în prima sa carte de acest tip.
Entitățile și colaboratorii sunt noutățile volumului de față. Avem în dreapta și în stânga noastră entități cu care parcurgem Drumul împreună.
Care ar fi rostul drumului dacă n-ar fi călători spre a-l străbate? Unele entități ne sunt alături la nevoie, noaptea, când avem o urgență medicală ori când avem de reparat/mutat/transportat diverse obiecte care ne depășesc puterile fizice ori abilitățile practice.
În schimb, alte entități se erijează în prieteni, al căror zâmbet frumos dispare la prima încercare de a proba această calitate.
Zâmbetul lor este transfigurat, o mască pro forma, care „dă bine” doar în fața societății ori în fața reflectoarelor.
Prin firea lucrurilor, artistul ori vindecătorul sunt singuratici, uneori chiar rebeli, dar privind la evoluția omenirii în ultimele două milenii, putem lesne observa caracterul social al indivizilor umani.
Cel mai bun și fidel colaborator al omului, câinele, descendent al mândrilor lupi ai pădurilor, ne învață lecția puterii haitei.
Căci matricea fundamentală a echipei pleacă de la numărul doi și continuă exponențial prin diversificare și multiplicare.
Cele mai bune șanse de supraviețuire în situații extreme sunt în echipă. Iar coalizarea oamenilor care se aseamănă în scopuri înalte, e benefică atât individului cât și societății.
Vindecătorii sunt la rândul lor oameni, care au fost răniți și care, identificând soluții pentru problemele lor, prin extrapolare, le transmit apoi semenilor, pentru a-i ajuta să depășească greutăți ori bariere.
Tonul folosit de majoritatea vindecătorilor de suflet și trup, cum ne precizează Ianto L. Teodora în debutul volumului său, este impersonal, lecțiile predate sunt neutre ca exprimare ori interpretare.
O abordare personalizată face obiectul unei terapii față în față, medic-pacient. Atunci însă când dai prea multe exemple din viața personală, devii vulnerabil și expus unor agresiuni ori speculații cu conotație negativă.
Făcând o paralelă între primul volum de dezvoltare personală, „Chei către suflet” și volumul actual, observăm construcția asemănătoare a lecțiilor expuse, dar noul volum schimbă paradigma celui precedent prin adăugarea liricii, care, deși este complet diferită de forma lecției transmise, este, în fapt, o prelungire poetică a acesteia, o cheie de boltă in stil artistic.
Întâlnită și la alți autori consacrați (spre exemplu, Pavel Coruț), această formă de exprimare capacitează gândurile și convingerile autoarei prin forma versului.
Spre deosebire de primul volum, unde reflecțiile au o tușă personală, în volumul de față, cuvântul este ferm, efortul este țintit, nimic nu este redundant sau lăsat la voia întâmplării.

Maturitatea psihologului Teodora Ianto se relevă în lecțiile predate, diferite ca tematică, dar care acoperă aproape întreaga gamă a situațiilor specifice societății în general și factorului uman în particular.
„Familia”, „Iubirea”, „Cum eviți pericolele”, „Succesul în afaceri”, „Adevărul”, „Frica”, „Ascultă Universul” etc., sunt interpretări personale ale psihologului-terapeut, care, cu ajutorul tehnicilor și metodelor specifice psihologiei și spiritualității (meditația, regresia, hipnoza, theta healing etc.), identifică atât problemele cât și soluțiile ce pot fi adoptate.
Deși situațiile de viață sunt asemănătoare, fiecare suflet are nevoie de propriile forme de vindecare, iar etapele acestei terapii nu pot fi accelerate.
„Timpul este o mână vie”, spune Teodora, care mângâie sau atenționează, dar nu curge pentru toți la fel.
Spiritul ne veghează mereu, iar sufletul interpretează în cheie personală mesajele acestuia. Ultima verigă din acest lanț, corpul, acționează conform comenzilor date pe această filieră energetică.
Lăsând lucrurile să curgă, suntem în echipa cea bună, căci Trinitatea este în fiecare dintre noi, iar Forța ne este mereu alături.
Lia Teodora Ianto este de partea albă a Forței, întrucât Albul înglobează în el toate celelalte culori, iar unde este Alb, Negrul pălește.
Nu ne rămâne decât să ne întoarcem la originile spiritualității acestor pământuri, aplicând ceea ce vechii daci știau deja.
Să renaștem! NIASCHARIAN!

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania