Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Receptarea literaturii vechi, în liceu

    În școala contemporană, deși se pune un mare accent pe metodele activ-participative și profesorii încearcă să-i implice pe elevi în procesul de predare-învățare, sunt unele noțiuni care cu greu trec de barierele mentale și emoționale impuse, fixate de acești beneficiari ai educației. Așa se întâmplă cu literatura veche. Profesorii de limba și literatura română care predau la liceu cunosc această „barieră” pentru că se confruntă cu ea în clasa a XI-a, în semestrul I.

    Elevii abia digeră informațiile din cele două studii de caz, „Dimensiunea religioasă a existenței” și ,,Formarea conștiinței istorice”,  din unitatea de învățare ,,Perioada veche”, iar critica de specialitate e total nemulțumită că literatura veche beneficiază de atât de puțin spațiu în cei patru ani de studiu liceal. Istoricul literar Dan Horia Mazilu, în articolul ,,Chiar nu mai avem nevoie de literatura română veche?”, constata: „Un text vechi se citește mai ales la porunca programei școlare […]; elevii ar trebui să plece din liceu cu câteva nume în minte și cu câteva texte în amintire. Dar programa actuală a învățământului preuniversitar nu mai îngăduie astfel de situații. Literatura română veche abia dacă este prezentă, Cantemir (să rămânem lângă acest nume – emblemă a romanității) abia dacă este pomenit…”.

    Ce-i drept, literatura română veche este într-un con de umbră și cu drept cuvânt a fost numită ,,Cenușăreasa literaturii române”.

    An de an, generație după generație, elevii mei mă întreabă: ,,De ce trebuie să studiem letopisețe și texte religioase? Doar nu suntem la ora de istorie sau de religie…”. Și încerc să le explic că aceste scrieri sunt foarte importante pentru că reprezintă un punct de referință în literatura noastră, reprezintă acel moment fără de care nu se poate concepe evoluția stilului narativ și a poeziei. Cronicile conțin primele exerciții de compunere în limba poporului, în ele regăsindu-se, în formă rudimentară, procedee ale prozei artistice: portretul, narațiunea, caracterul memorialistic etc. „Fără să fie scrise cu intenție estetică, spunea Elvira Sorohan, textele cronicarilor produc totuși, involuntar, efecte artistice spontane, de impresionare, care au ajutat sensului să se releve și să-și îndeplinească funcția moralizatoare.” Apoi, Psaltirea în versuri a lui Dosoftei poate fi considerată „începutul poeziei scrise a românilor” – Nicolae Iorga. G. Călinescu aprecia că „Miron Costin poate fi socotit ca un liric în adevăratul sens al cuvântului” iar în „materia simplă” a cronicilor ghicim „prezența virtuală” a scriitorilor de mai târziu: Eminescu și Creangă, Caragiale și Sadoveanu. Pentru o receptare adecvată a informațiilor din această unitate de învățare, pentru a-i stimula și motiva pe elevi, folosesc diverse metode, procedee și mijloace de învățământ, precum: investigația, proiectul, studiul de caz, votați un citat, activitatea în grup, fișa de lucru.

    Atractivă li se pare metoda care implică votarea unui citat. Spre exemplu, la lecția/ studiul de caz „Formarea conștiinței istorice”, le propun o listă de citate din letopisețele celor trei cronicari moldoveni care pun bazele istoriografiei în limba română. Aceste citate trebuie, desigur, să aibă legătură cu aspectul ce urmează să fie discutat: afirmarea latinității, stilul cronicarilor, valoarea literară a cronicilor etc. Apoi, fiecare elev va alege:

    • un citat care să exprime o idee cu care este de acord (,,Biruit-au gândul să mă apucu de această trudă, să scoț lumii la vedere felul neamului, din ce izvor și seminție sântu lăcuitorii țărâi noastre […]. ” – Miron Costin, Predoslovie la De neamul moldovenilor, din ce țară au ieșit strămoșii lor);
    • un citat pe care și l-ar alege ca motto (,,de la Râm ne tragem” – Grigore Ureche, Pentru limba noastră moldovenească în Letopisețul Țării Moldovei) sau care exprimă o trăsătură importantă a propriei personalități (modestia: ,,Și primește această dată această puțină trudă a noastră, care amu făcut […]. ” – Miron Costin, Predoslovie la Letopisețul Țării Moldovei).

    Se vor discuta opțiunile în grupe, colegii solicitându-le argumente pentru alegerile făcute.

    Cea mai agreată de elevi este metoda proiectului, mai ales că o folosesc și ca metodă alternativă de evaluare, la finalul unității de învățare sau al semestrului. Cele două studii de caz din unitatea de învățare „Perioada veche” se pot finaliza și printr-un proiect elaborat în grupe de trei/ patru elevi. Studiile de caz vor fi repartizate  grupelor la începutul anului școlar. Fiecare prezentare va fi urmată, bineînțeles, de o discuție cu toată clasa, ocazie cu care colegii pot cere explicații, pot comenta unele aspecte care le-au atras atenția sau chiar pot evalua activitatea grupelor. Chiar sunt uimită, uneori, de zelul, creativitatea și rigoarea de care dau dovadă elevii în realizarea acestor proiecte: informația științifică este clar sintetizată și structurată; emit judecăți de valoare; bibliografia este și ea menționată; încearcă să creeze impresia de „vechi” prin tipul de hârtie pe care îl folosesc – foaie arsă pe margini sau îngălbenită cu ajutorul ceaiului negru; atașează imagini sau desene sugestive; realizează rebusuri pentru elevii din celelalte grupe, pentru a vedea cât de atenți au fost la prezentarea lor (căci pun un mare accent pe această prezentare) etc. Și atunci, mă întreb: „Aceștia sunt elevii care doreau să afle de ce  trebuie să studiem acest texte?”

    Astfel, elevii sunt plini de imaginație și pot fi foarte receptivi dacă îi ajutăm să depășească anumite bariere autoimpuse, dacă îi stimulăm și dacă îi învățăm că ieșirea dintr-o zonă de confort nu este decât o treaptă spre cunoaștere, spre învățare. Nu trebuie să uităm că profesorul și elevul sunt „actorii educației” iar relația dintre aceștia trebuie să se bazeze pe empatie și simpatie. Plutarh spunea: „Mintea tânărului nu e un vas pe care să-l umpli, ci o torță pe care s-o aprinzi, pentru ca ea, la rândul ei, să lumineze singură”.

    Bibliografie
    Călinescu, G., Istoria literaturii române. Compendiu, Editura Litera, Chișinău, 1997
    Mazilu, Dan Horia, Chiar nu mai avem nevoie de literatura română veche?, în revista ,,România Culturală”, nr. 85, 2007
    Secrieru, Mihaela, Didactica limbii române, Iași, 2004
    Sorohan, Elvira, Cartea cronicilor, Editura Junimea, Iași, 1986
    Sorohan, Elvira, Introducere în istoria literaturii române, Editura Universității ,,Al. I. Cuza”, Iași, 1998

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5