Reflectând şecspirian

Reflectând şecspirian

Tăcerea s-a lăsat, dar liniştea e grea,
Strivindu-măde parcă nu mai sunt;
Simt că doar mai exist, dar nu trăiesc
Şi mi-am pierdut şi umbra pe pământ.
Şi reflectând şecspirian cu îndoială,
La cele câte-s ori nu sunt pe lumea asta,
Mă las în voia nimănui şi totuşi…
Şi beau precum Bodler*, când i-a murit nevasta.

*Charles Baudelaire