Istoria României moderne cunoaște două momente definitorii: afirmarea și consolidarea națională sub monarhia constituțională, în secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, și, în antiteză, perioada instaurării regimului comunist după 1945, marcată de subordonare față de Uniunea Sovietică. Afirmația potrivit căreia „regii noștri au făcut România Mare, iar comuniștii au dat-o la imperiul sovietic” rezumă în mod pregnant destinul politic al României în prima jumătate a secolului al XX-lea.

• Monarhia românească a fost factorul esențial al modernizării politice și instituționale a țării. Sub Carol I, România a câștigat Independența (1877–1878), recunoscută la Congresul de la Berlin din 1878, și s-a consolidat ca regat în 1881. Ferdinand I, în timpul Primului Război Mondial, a asumat rolul de „rege al tuturor românilor”, iar decizia sa din 1916 de a intra în război alături de Antantă a pregătit terenul pentru realizarea Marii Uniri din 1918.
• Actele unirii de la Chișinău (27 martie 1918), Cernăuți (28 noiembrie 1918) și Alba Iulia (1 decembrie 1918) au fost posibile datorită conjuncturii internaționale, dar și datorită voinței Casei Regale de a legitima aspirațiile naționale³. Ferdinand a primit supranumele de Întregitorul, iar Regina Maria a devenit un simbol al diplomației românești la Conferința de Pace de la Paris (1919–1920).
• În contrast, instaurarea comunismului după 23 august 1944 și în special după 6 martie 1945 (guvernul Petru Groza) a însemnat pierderea suveranității naționale. În 1940, România fusese deja ciuntită prin Pactul Ribbentrop-Molotov: Basarabia și nordul Bucovinei au fost anexate de URSS⁵.
• După război, prin tratatul de pace de la Paris (1947), România a pierdut definitiv aceste teritorii, comuniștii acceptând impunerea granițelor dictate de sovietici⁶. Mai mult, abolirea monarhiei la 30 decembrie 1947 a însemnat sfârșitul continuității istorice și simbolice a statului român modern.
• Comuniștii români, în frunte cu Gheorghe Gheorghiu-Dej și apoi Nicolae Ceaușescu, nu au acționat ca patrioți, ci ca instrumente ale Kremlinului, impunând o ideologie străină spiritului național⁷. În perioada stalinistă, România a fost transformată într-o colonie economică a URSS: Sovromurile au jefuit resursele naturale ale țării, iar mii de oameni au fost deportați în Siberia sau în lagăre de muncă.
• Monarhia a reprezentat un factor de coeziune națională, iar regii României s-au identificat cu aspirațiile poporului. În schimb, comuniștii au fost o „bandă de profitori” – în expresia publicistică a contemporanilor – care și-au consolidat puterea prin teroare și obediență față de Moscova.
• Dacă Ferdinand I și Carol I au construit România Mare, comuniștii au acceptat cedarea Basarabiei și au înăbușit orice mișcare patriotică autentică. În locul tradiției naționale, au impus un cult al internaționalismului proletar, ștergând simbolurile istorice și religioase ale poporului român.
•  Monarhia – simbol al unității naționale versus cultul personalității în comunism
• Monarhia românească, prin însăși natura sa constituțională, a fost o instituție simbolică, menită să asigure continuitatea statului și reprezentarea interesului național dincolo de luptele partizane. Ferdinand I, supranumit „Întregitorul”, a legat definitiv monarhia de idealul Marii Uniri. Mihai I, prin actul de la 23 august 1944, a întors România împotriva Germaniei naziste, contribuind la scurtarea războiului cu câteva luni și salvând astfel sute de mii de vieți⁹.
• În contrast, regimul comunist a înlocuit legitimitatea istorică și tradițională cu un cult al personalității artificial și agresiv. Gheorghiu-Dej a fost prezentat ca „părintele industrializării”, iar Nicolae Ceaușescu, după 1965, a dezvoltat un cult al personalității de inspirație stalinistă și nord-coreeană. Portrete uriașe, congrese televizate, poezii omagiale și manuale rescrise au încercat să înlocuiască simbolurile regale cu imaginea unui conducător „iubit de popor”¹⁰.
• Monarhia reprezenta o instituție de echilibru, integrată în tradiția europeană. Cultul personalității comuniste, dimpotrivă, izola România, transformând liderul politic într-un substitut grotesc al statului și al națiunii. În loc să unească, cultul comunist a falsificat istoria și a creat o ruptură între conducere și cetățeni.
• Afirmația că regii au făcut România Mare, iar comuniștii au sacrificat-o intereselor sovietice, reflectă realitatea istorică. Monarhia a fost fundamentul modernizării și al unității, construind un stat național solid și recunoscut internațional. În schimb, comunismul a reprezentat o paranteză nefastă: lipsă de patriotism, subordonare externă și abuzuri interne.
• Monarhia a funcționat ca simbol unificator, în timp ce comunismul a impus un cult al personalității alienant, ce a degradat spiritul național. Această opoziție fundamentală explică de ce, în memoria colectivă, regii sunt legați de idealul național, iar comuniștii de pierderi teritoriale și de suferințe.

Al.Florin Țene

• Note
• Keith Hitchins, Românii 1774–1866, București, Humanitas, 2013, p. 298.
• Lucian Boia, România, țară de frontieră a Europei, București, Humanitas, 2002, p. 178.
• Ioan Scurtu, Istoria Românilor în secolul XX (1918–1948), București, Editura Enciclopedică, 1999, p. 45–60.
• Maria, Regina României, Însemnări zilnice (1916–1919), București, Humanitas, 2011.
• Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, București, Univers Enciclopedic, 1997, p. 366–370.
• Dennis Deletant, Teroarea comunistă în România, Iași, Polirom, 2001, p. 55–58.
• Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Iași, Polirom, 2005, p. 112–120.
• Gh. Buzatu, România cu și fără Antonescu, București, Editura Enciclopedică, 1991, p. 289–301.
• Ioan Scurtu, Regele Mihai. Un destin la răscruce de istorie, București, Editura Enciclopedică, 1996, p. 120–125.
• Katherine Verdery, Naționalism și comunism în România, București, Humanitas, 1991, p. 203–210.

• Bibliografie
• Boia, Lucian. România, țară de frontieră a Europei. București: Humanitas, 2002.
• Buzatu, Gh. România cu și fără Antonescu. București: Editura Enciclopedică, 1991.
• Constantiniu, Florin. O istorie sinceră a poporului român. București: Univers Enciclopedic, 1997.
• Deletant, Dennis. Teroarea comunistă în România. Iași: Polirom, 2001.
• Hitchins, Keith. Românii 1774–1866. București: Humanitas, 2013.
• Maria, Regina României. Însemnări zilnice (1916–1919). București: Humanitas, 2011.
• Scurtu, Ioan. Istoria Românilor în secolul XX (1918–1948). București: Editura Enciclopedică, 1999.
• Scurtu, Ioan. Regele Mihai. Un destin la răscruce de istorie. București: Editura Enciclopedică, 1996.
• Tismăneanu, Vladimir. Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc. Iași: Polirom, 2005.
• Verdery, Katherine. Naționalism și comunism în România. București: Humanitas, 1991.