Printr-o hotărâre a Parlamentului din august 1990, 1 decembrie a fost stabilită Ziua Naţională a României, ceea ce poate fi considerată ca una dintre cele mai bune alegeri, având în vedere că la 1 decembrie 1918, în prezenţa a peste 100.000 de români, s-a proclamat unirea Transilvaniei şi Banatului cu Ţara. Această zi îşi are istoria sa fascinantă şi a fost „pregătită de sute de ani”, cum a spus Lucian Blaga. Ea este o zi cât o întreagă istorie a poporului român ce nu a fost niciodată prea răsfăţată de către soartă. Este încununarea unei aspiraţii larg împărtăşite de către elita politică şi opinia publică şi pentru care  România antebelică intrase în război.

Decizia pentru instituirea zilei naţionale a României la 1 Decembrie a fost confirmată, pentru prima oară în istoria noastră, prin Constituţia adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi intrată în vigoare în urma aprobării ei prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991.

Hotărârea Parlamentului de stabilire a Zilei Naţionale la 1 Decembrie   s-a făcut pe baza unor ample şi, uneori, contradictorii dezbateri. Acest moment reprezintă un simbol al unităţii naţionale deoarece, după un mileniu şi jumătate de acumulări şi căutări, poporul român se împlinea între hotarele sale fireşti.

1 Decembrie nu are importanţă, numai, dintr-o perspectivă istorică, ci, dacă îl acceptăm şi prin prisma prezentului şi viitorului, şi ca un ideal şi ca un program de acţiune pentru reîntregire naţională.

Prin urmare, adoptarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională, în anul 1990, a fost, pe deplin, justificată, deoarece ea simbolizează o aspiraţie de necontestat a naţiunii române.