Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    reîmprimăvărare, mijește primăvara şi sonetul primăverii. Poeme

    Primit spre publicare de la Ion Ionescu Bucovu, 1 Martie
    Editor: Olivian Ivaniciuc, 01 mart.2014

    reîmprimăvărare

    în dimineața asta sorb razele soarelui care cad prin geamul meu
    ce frumoasă e primăvara când își desfac florile lujerii multicolori
    o privighetoare s-a urcat în vârful cerului și aiurează nebună
    viața străbate prin zidurile durerilor din noi spre paradisul celest
    luna grea ca o lubeniță obosită după priveghiul îndelung al iernii
    strălucind a fanar murdar se sinucide de după dealurile din zori
    umbrele cerului joacă rotundul pe boltă din păsări măiastre-n nuntiri
    pan bătrân ca o nălucă dansează pe frunzele verzi prin grădini 
    cu iarna care se duce curge ofelia moartă ca un fluviu infernal
    printre pietrele spălate de timp de ciclopi și de ielele nopții
    vântul care cântă din flaut pe guri nevăzute mângâie ochiul
    prin ornicul timpului care deschide și-nchide tăceri ancestrale
    cerul se mută mai sus frunzele murmură prin copaci pe umerii noștri
    primăvara vine ca o scoarță țesută-n tainice războaie de mâini nevăzute
    înstemată cu lujeri cu flori cu aglice cu jocuri de hore rotunde
    acum săruturile devin inele la degetele fecioarelor și curg prin sângele lor
    spălându-le de toate necurățeniile din lume de peste iarnă
    au început sălciile să foșnească răcoroase ca mătasea mângâiate
    de aripile nevăzute ale zefirului într-un voluptuos și lung sărut de ape
    în care femeile își înmoaie glesnele de bronz sânii și umerii
    într-un iordan binefăcător botezându-se a doua oară
    se-aud harfe ciudate vuiet de ape cerul prădat de cântecele
    gâzelor care au luat în stăpânire cosmosul și-l descîntă mângâindu-l
    o evadare triumfală a vieții ca un puls al naturii spre reverie
    tot mai vale e pe vale și pădurile foșnesc a cai murgi și a haiduci
    a cerbi și căprioare care zburdă prin omătul ierbii spre tainicile lor izvoare
    acest fast al primăverii cere pulberi de aripi pe brocarduri
    fecioare cu sâni puri psalmodiind și divinizând erosul
    născătoare de zei care rătăcesc prin lume în căutarea fericirii
    o magie simpatică hirotonită între ierburi și raze în țara poveștilor
    și iarși e cald în cetate și curge luna ca o mireasă răpită
    spre patul nupțial un fel de voivodiță cu ochi de azur
    acum se pregătește huma pentru amfore și cupe
    acum se trezesc mieii zburdând pe câmpiile lor de rai
    când steaua polară se rupe-n mări de mărgăritare împrăștiindu-se
    pe valuri de spume argintate rupând în două orizonturile

    în dimineața asta sorb razele soarelui care cad prin geamul aburind
    peste levantul meu curg constelații de flamingi zburând în infinit
    argila se luminează brusc și prinde viață fântânile colcăie de izvoare
    pământul e plin de legende și e viu frumos și magic trist și vesel
    ca sufletul nostru care miroase a vioară spartă și-a harphă și-a citeră
    acum zeii visează și clocesc a singurătăți pe cuiburi de strungă
    privesc prin timp cum îngenunche apele în calea lor
     sorbindu-le cu ciuturi bătrâne din stejari ciopliți la gura sobei
    de meșteri de hobița care s-au suit la ceruri pe coloana infinită
    de cinci mii de ani dansul rotund purtând pe genunchi izvoarele
    vine cu ploi cu nopți cu zile cu lună și soare umăr lângă umăr
    mână lângă mână în ritmul îndrăcit al vieții ca să reînnoiască
    și să împrimăvărească  acestă copilărie a omenirii și s-o ducă mai departe…

    sâmbătă, 1 martie 2014

    mijește primăvara

    Mijește primăvara prin zăpadă,
    Se-aude-un zvon de ghiocel în zare,
    De câtva timp a început să cadă
    O rază dulce de la sfântul soare.

    Se bucură pământul în nuntire,
    Se-nveselește apa în izvor,
    Iarna rămâne doar o amintire
    În țara mea de vise și de dor.

    Aș vrea o primăvară-n veșnicie
    Ca să-mi alunge iar melancolia,
    Cu dulcele miros de iasomie
    Acolo unde cântă ciocârlia.

    Izvorul curge iar ca o baladă,
    Un cer albastru plin de stele mii,
    O lună se topește în zăpadă,
    O, primăvară, ce frumoasă vii!

    Îți simt mirosul tău de ghiocel
    Și verdele din adormitul crâng,
    Cu bucuria jocului de miel,
    Aș vrea să râd întruna…și să plâng…

    sâmbătă, 1 martie 2014

    sonetul primăverii

    Privește prin albastrul stelelor vrăjite
    În seara dulce care ne-nconjoară
    Cum cerul primăverii-n brazi coboară
    Și luna cade-n ape liniștite.

    Te-aștept să vii cu seara dimpreună,
    Pe banca unde teiul ninge floarea
    Și unde cântă ades privighetoarea,
    Pe poienița de sub clar de lună.

    Îți voi ieși cu primăvara-n cale
    Sub crengile de tei îmbălsămate
    Să sorb toată dulceața gurii tale…

    Și când vom fi de stele mai aproape,
    Vom măsura întreaga veșnicie,
    Tot tăinuind  iubirea noastră-n șoapte.

    sâmbătă, 1 martie 2014



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    1 comentariu la acestă însemnare

    1. D.M. Gaftoneanu spune:

      …O eterna primavara cu cele mai frumoase urari, domnule profesor!

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5