Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

reîmprimăvărare, mijește primăvara şi sonetul primăverii. Poeme

Primit spre publicare de la Ion Ionescu Bucovu, 1 Martie
Editor: Olivian Ivaniciuc, 01 mart.2014

reîmprimăvărare

în dimineața asta sorb razele soarelui care cad prin geamul meu
ce frumoasă e primăvara când își desfac florile lujerii multicolori
o privighetoare s-a urcat în vârful cerului și aiurează nebună
viața străbate prin zidurile durerilor din noi spre paradisul celest
luna grea ca o lubeniță obosită după priveghiul îndelung al iernii
strălucind a fanar murdar se sinucide de după dealurile din zori
umbrele cerului joacă rotundul pe boltă din păsări măiastre-n nuntiri
pan bătrân ca o nălucă dansează pe frunzele verzi prin grădini 
cu iarna care se duce curge ofelia moartă ca un fluviu infernal
printre pietrele spălate de timp de ciclopi și de ielele nopții
vântul care cântă din flaut pe guri nevăzute mângâie ochiul
prin ornicul timpului care deschide și-nchide tăceri ancestrale
cerul se mută mai sus frunzele murmură prin copaci pe umerii noștri
primăvara vine ca o scoarță țesută-n tainice războaie de mâini nevăzute
înstemată cu lujeri cu flori cu aglice cu jocuri de hore rotunde
acum săruturile devin inele la degetele fecioarelor și curg prin sângele lor
spălându-le de toate necurățeniile din lume de peste iarnă
au început sălciile să foșnească răcoroase ca mătasea mângâiate
de aripile nevăzute ale zefirului într-un voluptuos și lung sărut de ape
în care femeile își înmoaie glesnele de bronz sânii și umerii
într-un iordan binefăcător botezându-se a doua oară
se-aud harfe ciudate vuiet de ape cerul prădat de cântecele
gâzelor care au luat în stăpânire cosmosul și-l descîntă mângâindu-l
o evadare triumfală a vieții ca un puls al naturii spre reverie
tot mai vale e pe vale și pădurile foșnesc a cai murgi și a haiduci
a cerbi și căprioare care zburdă prin omătul ierbii spre tainicile lor izvoare
acest fast al primăverii cere pulberi de aripi pe brocarduri
fecioare cu sâni puri psalmodiind și divinizând erosul
născătoare de zei care rătăcesc prin lume în căutarea fericirii
o magie simpatică hirotonită între ierburi și raze în țara poveștilor
și iarși e cald în cetate și curge luna ca o mireasă răpită
spre patul nupțial un fel de voivodiță cu ochi de azur
acum se pregătește huma pentru amfore și cupe
acum se trezesc mieii zburdând pe câmpiile lor de rai
când steaua polară se rupe-n mări de mărgăritare împrăștiindu-se
pe valuri de spume argintate rupând în două orizonturile

în dimineața asta sorb razele soarelui care cad prin geamul aburind
peste levantul meu curg constelații de flamingi zburând în infinit
argila se luminează brusc și prinde viață fântânile colcăie de izvoare
pământul e plin de legende și e viu frumos și magic trist și vesel
ca sufletul nostru care miroase a vioară spartă și-a harphă și-a citeră
acum zeii visează și clocesc a singurătăți pe cuiburi de strungă
privesc prin timp cum îngenunche apele în calea lor
 sorbindu-le cu ciuturi bătrâne din stejari ciopliți la gura sobei
de meșteri de hobița care s-au suit la ceruri pe coloana infinită
de cinci mii de ani dansul rotund purtând pe genunchi izvoarele
vine cu ploi cu nopți cu zile cu lună și soare umăr lângă umăr
mână lângă mână în ritmul îndrăcit al vieții ca să reînnoiască
și să împrimăvărească  acestă copilărie a omenirii și s-o ducă mai departe…

sâmbătă, 1 martie 2014

mijește primăvara

Mijește primăvara prin zăpadă,
Se-aude-un zvon de ghiocel în zare,
De câtva timp a început să cadă
O rază dulce de la sfântul soare.

Se bucură pământul în nuntire,
Se-nveselește apa în izvor,
Iarna rămâne doar o amintire
În țara mea de vise și de dor.

Aș vrea o primăvară-n veșnicie
Ca să-mi alunge iar melancolia,
Cu dulcele miros de iasomie
Acolo unde cântă ciocârlia.

Izvorul curge iar ca o baladă,
Un cer albastru plin de stele mii,
O lună se topește în zăpadă,
O, primăvară, ce frumoasă vii!

Îți simt mirosul tău de ghiocel
Și verdele din adormitul crâng,
Cu bucuria jocului de miel,
Aș vrea să râd întruna…și să plâng…

sâmbătă, 1 martie 2014

sonetul primăverii

Privește prin albastrul stelelor vrăjite
În seara dulce care ne-nconjoară
Cum cerul primăverii-n brazi coboară
Și luna cade-n ape liniștite.

Te-aștept să vii cu seara dimpreună,
Pe banca unde teiul ninge floarea
Și unde cântă ades privighetoarea,
Pe poienița de sub clar de lună.

Îți voi ieși cu primăvara-n cale
Sub crengile de tei îmbălsămate
Să sorb toată dulceața gurii tale…

Și când vom fi de stele mai aproape,
Vom măsura întreaga veșnicie,
Tot tăinuind  iubirea noastră-n șoapte.

sâmbătă, 1 martie 2014



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

1 comentariu la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …O eterna primavara cu cele mai frumoase urari, domnule profesor!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania