Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.12 (144),  Decembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Reîntoarcere în minunata lume nouă totalitară a lui Aldous Huxley

Primit pentru publicare: 10 Dec. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 11 Dec.  2020
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Reîntoarcere în minunata lume nouă totalitară a lui Aldous Huxley

Originile dictaturii sanitare nu sunt de dată recentă, legate de pandemia de Covid 19, ci își are rădăcinile în cărțile scriitorului britanic Aldous Huxley, autorul cunoscutului roman ”Minunata lume nouă” din 1932. Autorul britanic a surprins genial futurologia unei societăți totalitare, bazate pe reguli științifice. După 25 de ani de la apariția romanului care l-a făcut celebru, Aldous Huxley a scris în 1956 un celebru eseu ”Reîntoarcere în minunata lume nouă”, influențat de revoluția din Ungaria și de încheierea celui de-al doilea război mondial. Britanicul a realizat că este un precursor al lui George Orwell cu ”1984”, dar față de colegul său de generație el realizează că oamenii renunță foarte ușor la libertate pentru siguranță și protecție personală, iar dictatura sanitară sub diverse forme poate duce la un control al populației în creștere. Huxley intră în contradicție cu Orwell, care considera că oamenii resping totalitarismul, dar nu au instrumentele necesare de a se revolta pentru democrație. În schimb, Aldous Huxley crede că oamenii renunță foarte ușor la libertatea lor pentru o ipotetică siguranță socială, alimentară și sanitară. De aceea, Aldous Huxley în eseul scris la 1956 nu face foarte mari diferențe între marxismul stalinist și democrația occidentală. Dacă în comunism statul controlează excesiv societatea, în capitalismul democratic elita puterii, care este foarte subțire, edulcorează voința și interesele proprii față de popor. În comunism, nomenclatura este stăpâna țării, iar în occidentul capitalist elita puterii își împune voința proprie de putere. Sigur, că spre deosebire de stalinismul Marxist, democrația occidentală își îmbracă instrumentele de tortură ale puterii în mănuși de catifea, în realitate cele două tipuri de societăți își impun cu duritate obiectivele de control a cetățenilor.

În epoca contemporană, statul sau elita puterii urmărește supracontrolul societății și al cetățenilor. Supraorganizarea este marota societății moderne. Această dorință atavică de control vine din suprapopularea planetei, care nu mai poate asigura resursele necesare traiului. Controlul suprapopulării și a resurselor naturale este ținta elitei conducătoare a puterii, indiferent că este adepta dictaturii statului, a democrației capitaliste sau totalitarismului sanitar. Prin propagandă, ideologie și manipulare, deci prin forme represive, repetitive și de control, elita puterii conduce și coordonează cetățenii, care renunță de bună voie la libertate în schimbul siguranței. Statul nu are nevoie de gânditori raționali printre cetățeni, ci de executanți docili, care fac ce li se ordonă. Media nu este un mijloc de informare, ci un instrument de propagandă moștenit și perfecționat de naziști și staliniști. Divertismentul și facilitatatea la distracție sau droguri este o supapă prin care statul sau elita puterii detensionează societatea stresată de birocratizare și care face din cetățeni niște actori care trăiesc în virtualitatea conscupiscenței, nu în durerea rațională a realității. ”Chimizarea” prin drog a cetățenilor este o formă de control a voinței unei mase de oameni care devine amorfă și docilă la interesele subțirei elite conducătoare. Pentru Aldous Huxley dictatura prin persuasiune, repetiție și control, nu este sience-fiction, ci o realitate a lumii contemporane. Petrecerile nocturne din cluburi sunt o formă de hipnopedie a tineretului anesteziat de propriile idei. Nu întâmplător astăzi (la 1956) cele mai docile, fără rațiune și fără proiecție democrată sunt generațiile de tineri. Experimentul ”brave new world” a reușit. Nu întâmplător în epoca contemporană tinerii ies și se revoltă în stradă doar la chemarea instrumentelor de forță să facă ca în IL Caragiale o ”revoluțiune cu voie de la polițiune” pentru interesele elitei subțiri care conduc statele. Aldous Huxley consideră că vocile științei ortodoxe au creat cei mai repetitivi sclavi sociali, iar tinerii iubesc cel mai puțin libertatea. Șansa libertății este educația. Scriitorul britanic vedea în 1956 doar o firavă speranță pentru libertate, prin cultivarea educației și pentru tineri. Dar fără prea mari speranțe. Fără libertate omul nu este ființă omenească și nu poate exista umanitate. Bărbații și femeile de azi își iubesc sclavia. Elita puterii propune dictaturi de diverse feluri, cea sanitară fiind cea mai la modă, iar popoarele o vor accepta pentru raționalizarea și accesul la resurse, care sunt tot mai puține în fața creșterii populației necontrolate. Marea resetare nu este o invenție din vremea Covid 19, ci încă din 1956, când Aldous Huxley scria adevăratul eseu, foarte actual și azi: ”Reîntoarcere în minunata lume nouă”. Azi excesele de interpretare lingvistică ale politicii corecte sunt doar o formă de control în slujba elitei conducătoare, conform teoriei lui Huxley. Oamenii sunt ținuți mental ocupați/excitați/incitați într-un control al minților. Păcat că autorul britanic nu a interpretat ieșirea din ecuația totalitarismului și printr-o cheie transcendentă. Lumea nu este doar imanent.