Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Renaștere și iluminism la arabi, cu 700 înainte de fenomenele similare din Europa!

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Renaștere și iluminism la arabi, cu 700 înainte de fenomenele similare din Europa!

Primit pentru publicare: 17 Febr. 2021
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj – Napoca, membru al UZPR
Publicat: 17 Febr. 2021
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

Renaștere și iluminism la arabi, cu 700 înainte de fenomenele similare din Europa!

Covârșitor, noi occidentalii, avem o viziune eurocentrică absolută. Toată periodizarea istoriografică, împreună cu parcursul evoluției istorice pe toate planurile: social, cultural, politic, economic și religos este legată de homo europeus. Este o viziune limitată, futilă și egoistă asupra istoriei. O mândrie istorică îi orbește pe europeni ca să observe fenomenele istorice doar prin prisma bătrânului continent. Istoria lumii a fost mult mai complexă, iar omenirea a cunoscut de-a lungul timpului mai multe centre de putere sau imperii. Fiecare conglomerat politico-economic și cultural se punea la propriu în centrul lumii, un fel de axis mundi. Cunoscutul istoric american Chase F. Robinson într-o carte care a devenit best seller, intitulată ”Civilizația islamică în 30 de vieți. Primii 1000 de ani” demantelează acest europocentrism păgubos și neștiințific. El face o analiză temeinică a islamului în prima mie de ani de existență de la profetul Mahomed, odată cu începutul secolului VII. Combustia islamului a dus la explozia expansivă a lumii arabe, de la triburi izolate și sărace din peninsula arabică, în circa două sute de ani, la un imperiu ce se întindea la vest din Munții Pirnei, la sud în jungla ecuatorială africană și la est până în Asia Centrală, China, India și insulelele din sude-estul Asiei. Era un imperiu global uriaș construit pe doi piloni politico-religioși ai califatelor omeiazilor și abasizilor. Bagdadul avea un milion de locuitori și era pe bune sediul unde s-au creat basmele de vis ale celor ”1001 și una de nopți”, iar Damascul avea cea mai frumoasă moscheie din lume. Ca europeni avem tendința de a percepe aceste califate, doar ca state islamiste teocratice, un fel de Iran contemporan. Total fals. Imperiul arab era multicultural și paradoxal pluriconfesional. Sigur, elita arabă era musulmană și birocrația trăia după preceptele șariei, dar masele populare erau formate din localnici: creștini, evrei, berberi, persani, egipteni și tot felul de triburi care își asigurau existența, autonomia și prosperitatea plătind celebrul tribut Jizia. Acest imperiu arab a fost un real creuzet de idei și produse culturale foarte moderne pentru acele vremi, când, încă, germanicii vânau mistreți în păduri și englezii nu știau ce este baia. A fost un paradox al islamului, co-existența într-o lume în care nu se făcea diferența între stat și religie să trăiasă și să creeze unii dintre cei mai mari gânditori ai lumii. În secolul IX d. Hr. se vorbea de o renaștere culturală la Damasc sau Bagdad și despre ”iluminism”-ul arab înainte cu 700 de ani față de cel european. Califatul practica mecenatul față de gânditorii independenți, care având accesul liber la fostele biblioteci grecești au propagat gândirea marilor filosofi ai antichității. Se știe că arabii au preluat toată gândirea grecească pe care au copiat-o în multiple manuscrise și le-au așezat în frumoasele și marile biblioteci ale epocii. Este cunoscut că prin cruciade europenii au reintrat în contact cu Aristotel, Platon sau sistemul ptolemeic. În secolul XVII, gânditorii francezi, în frunte cu Descartes, dar mai ales englezul John Locke, au descoperit manuscrisele arabe din care s-au inspirat și au propagat ideile iluminismului. Să spui astăzi că bazele iluminismului și renașterii sunt de origină arabă și islamică, pare un act de curaj. În realitate, gânditorii arabi și-au însușit filosofia greacă materialistă, în frunte cu Aristotel, pe care au reinterpretat-o și promovat. Încă de la întemeierea imperiului arab s-au ridicat mari cărturari care percepeau adevărul dincolo de transcendent sau religie. Coranul era citit și urmat, dar asta nu însemna că arabii nu citeau sau compuneau literatură și filosofie.

Al-Muqaffa a fost un celebru traducător și eseist, care a pus fundamentele filosofiei arabe. În ciuda ideii că femeile erau doar soții sau decoruri în casele arabilor, în realitate numeroase femei de litere sau sfinte ascete au devenit modele de spiritualitate și cultură pentru lumea arabă, cum au fost în secolul VIII, Adawiyya sau Arib ”curtezana” califilor. Arabii aveau un model feminin în societate, pe Aisha soția preferată a Profetului, care a devenit model și inspirație pentru femeile islamului. Dincolo de sfinții asceți ca Al Hallaj, un fel de ”prinți ai pustiei” după modelul patericului egiptean, lumea arabă a dat o seamă de filosofi și cărturari, care se delimitau de statul sau modelul teocratic, încă din secolul IX d. Hr. Al Tabari a fost primul raționalist treadiționalist, Abu Bakr, un medic celebru a devenit primul liber-cugetător arab, un fel de Voltaire al epocii, fără să fie executat de către califi, ceea ce pare de necrezut astăzi. Aceștia au scris cărți care mai târziu au ajuns în Europa ce au influențat umanismul. În secolul X, geograful Ibn Fadlan a călătorit în toată Asia, dar și în Europa barbară, devenind faimos în epocă, un fel de Marco Polo avant la lettre. Al Biruni la 1050 a fost un botanist renumit, un enciclopedist înaintea Enciclopediei franceze din epoca barocă. Al-Ghazali pur și simplu ”înnoiește” islamul, un fel de reformă religioasă cu 500 de ani înainte de Luther, iar Al Idrisi geograf renumit concepe harta lumii la 1150 după sistemul ptolemeic, rotundă, cu continente necunoscute vremii, posibil America, iar Ibn Rushid (Averroes) din califatul spaniol al Cordobei vede lumea prin ochii lui Aristotel, devenind un filosof materialist și iluminist într-o vreme când în nordul Spaniei urmașii vizigoților abia ieșeau din păduri. Interesant că gânditorii arabi vedeau expansiunea mai mult înspre est: Asia centrală, China sau Asia de sud-est, nu spre vest unde au suferit o înfrângere zdrobitoare la Poitiers în fața lui Carol Martel, la 711. La poeziile de dragoste ale lui Rumi și Omar Khayyam toți occidentalii reacționează cu sensibilitate, poezii scrise cu 600 de ani înainte de Shakespeare sau Lope de Vega. Din păcate, noi occidentalii trebuie să reevaluăm cultura imperiului arab și islamul. Avem o viziune opacă și schematică față de un univers cultural de o modernitate în timpuri când Europa se scufunda în migrație și barbarie. Interpretarea istoriografică alternativă readuce pe tapet noi centre politice și culturale și noi periodizări ale istoriei. Putem vorbi de renaștere și iluminism, sigur într-o formă originară și originală, la o civilizație arabă înainte de dezvoltarea combustiei istorice a civilizației europene. Lumea nu a evoluat numai odată cu Europa, ci au existat civilizații care au continuat autonom măreția culturii greco-romane și tradițiile locale.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.664 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5