Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Respectând regulele Copyright, Ion N. Oprea, un gazetar prin vocație, un scriitor care răspunde așteptărilor cititorilor…

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 15 Mai 2018
Autor: Prof. Gheorghe CLAPA, Bârlad
Publicat: 15 Mai 2018
Editor: Ion ISTRATE

 

Respectând regulele Copyright, Ion N. Oprea, un gazetar prin vocație, un scriitor care răspunde așteptărilor cititorilor…

Motto:„Partidul Pirat-TPP – dorește rescrierea legilor de copyright, un internet deschis și liberul acces la cultură”.

 

Mihaela Palde Gheran, autoarea cărții „Există VIAȚĂ după CANCER?” a aderat la Copyright și notează deasupra casetei de editare, ca să se știe: „Această carte este protejată prin copyright. Reproducerea integrală sau parțială, multiplicarea prin orice mijloc și sub orice formă, cum ar fi xeroxarea, scanarea, transpunerea în format electronic sau audio, punerea la dispoziția publică, inclusiv prin internet sau prin rețele de calculatoare, stocarea  permanentă sau temporară pe dispozitiv sau sisteme cu posibilitatea recuperării informațiilor, cu scop comercial sau gratuit, precum și alte fapte similare săvârșite fără permisiunea scrisă a autoarei reprezintă o încălcare a legislație cu privire la protecția proprietății intelectuale și se pedepsește penal și civil în conformitate cu legile în vigoare”.

O atenționare agresivă, de natură să intimideze, nerespectată nici de autoare, cum a demonstrat și Ion N. Oprea în articolul publicat în Luceafărul și republicat aici, în volum.  Ion N. Oprea, ca și eu, fără amenințări, în tot ce scriem și publicăm, respectăm întrutotul ceea ce legile stabilesc. Mie, de exemplu, scrierile lui mi-au facilitat scrierea, până acum a patru cărți, toate la Editura PIM;  în anii 2012, 2013 și 2015, fără să fi pornit sau folosi amenințătorul copyright, și anume:
-Prof. Gheorghe Clapa, „Ideal și împliniri. Omagiu scriitorului Ion N. Oprea la împlinirea vârstei de 80 de ani”, 2012, 374 pagini;
-Idem, „Vasluiul și vasluienii pe coordonatele istoriei”, 2013, 564 pagini;
-Idem, „Ion N. Oprea. Alergător de cursă lungă pe meridianele interesului general”, 2015, 266 pagini;
Idem, „Studii: Conexiuni INO”, 2015, 248 pagini.

Din  cele prezentate mai sus, se observă și se înțelege că am scris cărțile mele citând de fiecare dată cărțile lui Ion N. Oprea și le-am comentat, fără nici o opreliște din partea acestuia. Nu am fost împiedicat să le scriu, deoarece am respectat întrutotul regulile Copyright-ului, ca a bun-simțului, respectat ca lege, cutumă,  adică, indicând autorul, titlul, editura, localitatea, anul, pagina, cerința și folosirea ghilimelelor la citatele împrumutate sau ca exemplificări. Nu am întâlnit interdicția „nimic fără permisiunea autorului!”. Din contră, când au ajuns cărțile mele la dânsul, verbal și în scris, cu comentarii și mulțumiri au ajuns la mine, ca un ecou favorabil, apreciindu-mi inițiativa și munca, relații de la autor la autor, de când lumea.   

Cu numele meu, Gheorghe Clapa, am semnat și cronica intitulată ”O carte pe noptiera scrierilor noastre” publicată în revista ”Pagini medicale bârlădene” nr, 146-147, referitoare la cartea lui Ion N. Oprea, intitulată chiar ”Carte…”, vol. I și apărută la Editura PIM, Iași, 2009, 412 pagini. La fel am semnat și eseul „Medici poeți în antologia „Omagiu muncii” și publicat în aceeași revistă, în nr. 144: „Ion N. Oprea în cele ce așterne pe hârtie este sincer cu slova sa, căutând să dea acel confort atât de necesar la citire, încât sufletul cititorilor să treacă de la o pagină la alta cu fruntea senină. Aceste cărți semnate de scriitorul Ion N. Oprea sunt încărcate de nume, date, fapte și evaluări importante pentru viața culturală a Moldovei. Domnule Ion N. Oprea, i se adresa în încheiere eseistul, care sunt, cu bunătatea obișnuită, fiecare clipă să vă fie stea și nici o lacrimă să nu vă rănească visul sau surâsul”.    

Gheorghe Clapa din Bârlad, în eseul „La împlinirea unei vârste rotunde”, adresându-i-se, menționează: „Pentru noi bârlădenii, sunteți un distins om de cultură, de adâncă erudiție și de un rafinat gust artistic. Sunteți spirit viu, neobosit, o prezență vulcanică, la poalele căreia, cu timpul, se vor cristaliza roci modelate de gând și expresie – material prețios de studiu pentru toți care înțeleg să conlucreze suflând mai departe scânteia; o conștiință vie a nevoii de cuvânt, mereu neliniștit, cu bucurii și răni adânci, trăite într-un mediu propriu, ca într-o „placentă”, pentru că scriitorii nu se nasc și nici nu mor, ei „sunt mereu speranța ce nu cunoaște naștere și nici moarte”.      

Întreaga activitate istorico-literară și socială a acestui patriarh al scrisului, merită să fie în atenția noastră, ea venind în întâmpinarea ideii să ne cunoaștem pentru a ne prețui. La vremea senectuții, a gândi la ceea ce ai învățat  de la viață și a-ți împărtăși gândurile cu cei dragi, pentru a-i învăța să evite pericole și riscuri de care tu ai avut parte, devine o datorie. De altfel, viața – mai puternică decât ficțiunea, ceea ce s-a încetățenit prin formula literară-document, stârnește azi interesul cititorilor într-un grad mai ridicat decât beletristica.  Ceea ce încearcă să facă, prin scrisul său, Ion N. Oprea. O veche tradiție hasidică spune că nu arca, ci cuvântul l-a salvat de diluviu pe Noah. A fi liber nu înseamnă a avea doar libertate fizică. Ion N. Oprea știe să domine viața – chiar dacă, uneori, ar înclina s-o metaforizeze drept vas plutind pe valuri – cu precizarea timonierului privind mereu acul busolei care indică nordul.

Ceea ce surprinde I.N.O. este contradicția aparentă dintre calmul omului de știință și vibrația abia stăpânită a unui suflet de poet. I.N.O. a înțeles mai repede decât alții că, mai important decât cum scrii, este ce scrii. A înțeles că, pentru omul contemporan cota de audiență a scrisului este direct proporțională cu ceva foarte adevărat și foarte puternic care, azi, nu mai înseamnă ficțiune; înseamnă document. Supraviețuitor al anilor săi tineri, prozatorul investește inteligență și talent asupra punctelor de maxim interes ale prezentului. Pentru acest cărturar foarte modern, expresia pitorească e un mod de apărare a ființei sale lăuntrice, pe care o întrezăresc, totuși, în mâinile care ar fi putut completa portretul unui cărturar medieval, la pupitrul binecuvântatului său travaliu.

I.N.O. este un om liniștit, tolerant, cu vederi largi, înzestrat cu noblețe sufletească, cu o mare capacitate de a scrie pentru oameni. Educația umanistă primită în familie a fost determinantă pentru I.N.O. în opțiunea de a studia științele juridice, devenind autor a numeroase cărți, studii, comentarii. Cei 80 de ani de viață îl surprind în plină forță creatoare. Trăsături caracteristice: fermitatea convingerilor, competență în tot ce întreprinde, excelența studiilor lui, rigoarea științifică. Țelul, dorința, scopul, mulțumirea și îndeplinirea vieții lui I.N.O. este de a produce cultură. Bucuria de a trăi printre cărți, în tovărășia valorilor spirituale, este rațiunea existenței sale.

Pasiunea pentru istorie și literatură s-a făcut simțită încă din copilărie. Se folosește de uneltele specifice istoricului: reperele în timp, valorile fiecărui fenomen, puse în lumină cu siguranța profesionistului bine exersat, cu accente polemice uneori. Dar frazarea, deducțiile țin de o filosofie a istoriei, pe care alți autori o ocolesc. Se dovedește a fi un istoric captivant prin sinceritate, finețe, sagacitate, lirism reținut. Intr-o lume a high-teah-ului, a avalanșelor informaționale,, a kitch-ului, prezența cărților sale reprezintă o mărturisire de credință a unui iubitor al vieții în bibliotecă pentru trăirea întru Frumos, Spiritualitate, Adevăr.

Cărțile lui I.N.O. impun prin monumentalitate, sobrietate, bogăție documentară. Cărți, care citite, invită la profunde meditații; sunt cărți de neuitare. Este un creator inteligent cu informații filosofice și spirit logic, cu stil volubil, o minte distinsă. Nu putem ignora munca de istoriograf, de adâncitor al documentelor, preocupat fiind de starea socială și economică a românilor. Despre cunoscutul prozator I.N.O., „bijutier” al cuvântului românesc, regretăm, am scris până acum  prea puțin. Numai cunoscându-l și ascultându-l vorbind, cizelându-și fraza ca pe o bijuterie prețioasă, am putut înțelege ce înseamnă tinerețea spirituală la 80 de ani.

Proza și maniera lui de lucru au un puternic filon de filosofie a istoriei, autorul fiind un  împătimit al amănuntului istoric, cultural al epocii pe care o străbate cu pana înmuiată într-o frumoasă multicoloră cerneală.

(Fragment dintr-o discuție mai largă dintr-o carte, de Ion N. Oprea și participanți, despre Copyringht)

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 41 de abonați

1 comentariu la acestă însemnare

  1. Excelent articol despre Copyright! Autorul are perfectă dreptate. Noi profesorii, mai ales, am xeroxat multe documente, pe care le-am împărțit colegilor, studenților, elevilor. Iar mai târziu am folosit variantele electronice ale lucrărilor. Legile ar trebui refăcute. Citarea într-o lucrare a documentelordin care care se inspiră autorul este normală. Asta înseamnă chiar și o reclamă făcute documentelor sursă de inspirație, gratuită. O bună sursă de documente pentru cercetători este Academia.edu. Am postat pe bloguri personale din plăcere și nu am înregistrat la OSIM nimic! Așa că sunt „democrat” cu lucrările proprii și invit pe cine dorește să le folosească așa cum vrea. Că a apărut un caz interesant. Un anumit site ne invita să postăm ce vrem și care putea fi consultat gratuit. Am postat acolo vreo trei lucrări pentru studenții mei. După doi ani, la consultarea acestui site mi se cerea plata unui abonament. E drept? Nu amintesc denumirea, că nu doresc. Optez pentru o consultare și o folosire gratuită a celor postate pe web! Respect!

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5