Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 1 (121), ianuarie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion Istrate

Respectul

Primit pentru publicare: 11 Ian. 2019
Autor: Vasile FILIP, Iași, membru al Cenaclului la distanţă
Publicat: 11 Ian. 2019
© Vasile Filip, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

            În miez de toamnă 2018, prolificul scriitor Ion N. Oprea a mai adăugat un volum bogatei sale biblioteci (nu mai are mult şi atinge suta). Este  vorba de o carte cu nume concis, dar multisugestiv: „Cuvinte”, apărută la Editura „Armonii Culturale” din Adjud a cunoscutului om de carte Gheorghe A. Stroia. Cel care, pe coperta a patra a volumului, schiţează un portret al autorului: „Ion N. Oprea, formulează în propoziţii retorice un întreg rechizitoriu al societăţii româneşti contemporane, pornind de la acutele zilei, până la problemele ce ne-au măcinat dintotdeauna devenirea. Mereu inovator, surprinzător, de o vitalitate care ar stârni invidia „mai tinerilor” colegi de breaslă, publicistul ieşean revarsă, din limpedea fântână a sufletului său generos, CUVINTE care amintesc urmaşilor că fiecare dintre noi avem o datorie faţă de neam, ţară, faţă de tot ceea ce este pur românesc”

         Grafic, Cuvintele lui Ion N. Oprea sunt ordonate pe verticală, o manieră pe care unii poeţi o folosesc, socotind-o modernă, fără să aibă în vedere faptul că acest cuvânt, uzitat până la epuizare, are în alcătuire nu atât forma, cât conţinutul. Dar, să zicem, acesta este un alt aspect. Să nu uităm, însă,  că el ţine de aceeaşi…problemă, particular-generală: respectul faţă de actul creaţiei. Implicit, faţă de cititori.

         În deschidera volumului, autorul face nişte mărturisiri care lămuresc gestul lui de a apela la sistemul vertical. Iată: „În respect pentru limba română şi cuvintele ei, i le-am aşezat pe verticala tiparului, cum am văzut că mai fac şi alţii, dar n-am zis că ies poezii, versuri poetice, şi a ieşit „Fragilitatea” (…) tot pe verticală, le-am zis explicit eseuri şi din aceleaşi sau alte cuvinte a ieşit volumul „Trăiri”. Au mai urmat şi alte verticale, iar eu am credinţa că năbădâiosul Ion N. Oprea nu se va opri aici, la aceste „alte eseuri – sub titlul CUVINTE – referitoare la  viaţa de astăzi, valorificând, pe cât pot, amintirile, actualitatea lor şi speranţa că mâine ne va fi mai bine, nouă şi nepoţilor noştri, urmaşilor”.

Tematic, cartea este structurată pe trinitatea temporală trecut-prezent-viitor şi pe ton vădit polemic, situat, însă, între coordonatele bunului simţ şi respectului pentru valorile perene. Şi se  mărturiseşte autorul: „Iubire e cartea pe care am scris-o…” Între aceste criterii, raţional-sentimentale, cititorul poate distinge câteva mari capitole  în care autorul îşi ordonează textele: amintirile copilăriei, cu cele două personaje principale – mama şi tata -, imaginile de neşters ale prietenilor, între care vestitul tezaurizator de valori ale culturii naţionale Dumitru Grumăzescu; tradiţiilor româneşti (sânzienele, asociate tinerelor fete îmbrăcate în inegalabilele ii); iubirea, ca simţământ a toate cuprinzător (oameni, natură, obiceiuri, creaţie); evenimente actuale demne de mândrie naţională  (Simona Halep, „Cerbul de Aur”).

Scriind despre om, ţărână, frunză, cenuşă, copilărie, credinţă, iubire, căsătorie, familie etc., Ion N. Oprea foloseşte drept cadru scenic timpul prezent. O face şi în ideea de a atrage luarea-aminte a cititorului asupra unor realităţi violent contrare  noţiunii de  civilizaţie modernă. Plâns-bocet este, şi din acest punct de vedere, un model. „….americanii,/Civilizatorii lumii,/(…) „toleraníi,/cu preşedintele lor,/Trump,/omul politic,/marele bogătaş (…) au hotărât,/ca în timpul holocausului – nemţii/despărţirea copiilor de părinţi…”, p.51.

Unor astfel de descrieri de la modelul de om creat de Dumnezeu, Ion N. Oprea le contrapune imaginea firească a acestuia, care este „mister şi taină”, dar şi „Trestia gânditoare”,/ e ca o floare simţitoare,/dar până la urmă/devine cenuşă şi umbră; noi/oamenii,/suntem ceea ce gândim,/noi construim şi distrugem lumea,/ omul de ieri a murit în cel de astăzi/iar cel de azi/în cel de mâine…”, p.5. Fără nici o îndoială, cu toate că o face pe ocolite, autorul acestor noi eseuri pe verticală ne trimite către faţa actuală a lumii. A României, în primul rând: „piciorul de  plai şi gura de rai” aflate în primejdia distrugerii tocmai prin lucrarea cea duşmană a omului, lăuntric sau exterior: „…mulţi dintre semenii noştri/ne-au adus unde suntem,/încât nici/ nu mai putem respira”p. 7. Iar cei ce au săvârşit isprava sunt mulţi; aşa de mulţi, încât nu mai încap unul din pricina celuilalt. De aceea se mânâncă între dânşii, … dar nu se înghit. Toate merg de-a-ndoasele, noi tragem ponoasele. Noi am vrea să mai trăim, ei ne-ajută să murim. Asemenea învăţăminte se pot trage prin citirea noii cărţi – CUVINTE – semnate de Ion N. Oprea.

                                                   15 decembrie 2018