Pierfrancesco Stagi: lumină și fereastră a filosofiei religiei contemporane

Una dintre disciplinele umaniste care mi-a atras atenția dintotdeauna a fost filosofia religiei iar motivul constă în faptul că filosofia, în calitatea ei de iubire de înțelepciune, poate fi gândită și percepută autentic, prin raportare la teologie – aceasta din urmă fiind specifică fiecărei religii în parte -, adică la Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, se poate deduce logic ideea conform căreia înțelepciunea devine înțelepciune doar atunci când își trage seva din Cuvântul lui Dumnezeu, din funcția noetică a Universului.
Filosofia religiei fascinează prin deschiderea ce o manifestă față de orice paradigmă soteriologică sau confesională, căutând să îi înțeleagă limbajul, sistemul de idei sau teorii ale adevărului pe care și le asumă. Evident, religia nu reprezintă în acest sens doar un obiect sau o metodă de cercetare filosofică, ci pur și simplu se produce un proces de unire tainică între intenția sinceră a filosofiei de a găsi și lămuri adevărul și certitudinea religioasă pentru care Adevărul este cunoscut și revelat.
Având în vedere interesul acut pe care îl manifest față de filosofia religiei, față de înțelegerea telos-ului în paradigmă filosofică pentru a ajunge la mult așteptatul
Weltanschaaung, adică la acea viziune asupra lumii, îmi permit ca prin acest eseu să aduc un mic omagiu unui foarte bun prieten de-al meu din lumea ideilor, filosoful italian Pierfrancesco Stagi.
Acest demers nu se datorează doar colaborării noastre foarte strânse, ci și unui orizont de gândire care trebuie să devină din ce în ce mai cunoscut în peisajul preocupărilor intelectuale și spirituale contemporane.
Pierfrancesco Stagi, doctor în filosofie și hermeneutică filosofică la Universitatea din Torino, research fellow la Heidelberg, Tübingen și Freiburg, este unul dintre cei mai importanți cercetători ai fenomenului religios atât în Italia, cât și în Europa, lucrările sale fiind considerate referențiale pentru marile întrebări formulate cu privire la experiența religioasă. De fapt interesul principal manifestat de acest filosof italian se concentrează asupra raportului dintre lumea modernă și experiența religioasă sau conștiința religioasă.
Nu întâmplător, pentru Pierfrancesco Stagi sunt esențiale și necesare demersurile de a pune în evidență corelările, întrepătrunderea mutuală dintre sacru și profan și marile provcări ale culturii contemporane, sau dintre frumusețea seducătoare a metafizicii creștine, atât de caracteristică inclusiv Renașterii italiene, și principalele tentații ale democrației europene.
Pe de altă parte, am obligația morală de a specifca faptul că în gândirea lui Pierfrancesco Stagi un loc aparte îl ocupă Mircea Eliade căruia a încercat să-i dedice o bună parte din cercetare mai ales atunci când a readus în centrul preocupărilor contemporane fenomenul sacrului și al profanului. Din acest punct de vedere, a se lua în considerare opera sa fundamentală,
„La nascita del sacro. Teorie delle religione” publicată la editura Studium (Edizioni Studium) în care arată importanța proiectului intelectual propus de Mircea Eliade pentru o mai corectă și concretă înțelegere a funcțiilor religioase dar și a moștenirii pe care acesta din urmă a lăsat-o culturii europene, și nu numai.
Pierfrancesco Stagi se remarcă și prin faptul că este unul dintre puținii cercetători europeni preocupați de gândirea religioasă a lui Martin Heidegger, conceptele-cheie din filosofia acestuia, precum facticitatea, jucând un rol esențial în sistemul de analize și interpretări pe care îl construiește.
Piefrancesco Stagi poate fi descoperit în adevărata sa profunzime ca lampă a filosofiei religiei contemporane inclusiv în „Nuovo Giornale di Filosofia della Religione”, unul dintre foarte puținele jurnale academice de filosofia religiei în Europa, prin intermediul căruia sunt evidențiate atât marile și noile voci ale gândirii contemporane, cât mai cu seamă, exerciții de înțelegere a filosofiei religiei, a antropologiei religioase, a faptului că filosofia și religia constituie principalele caracteristici ale ființei umane.

Datorită eforturilor acestui neobosit gânditor italian cei interesați de fenomenul religios se pot bucura de existența unui jurnal precum cel tocmai menționat care, fără nicio exagerare din partea mea, reprezintă un adevărat izvor nesecat de căutări sapiențiale din care se pot adăpa acele conștiințe veșnic pătrunse de ispitiri teologale și curiozități metafizice.
Însă, asemenea oricărui alt gânditor care a hrănit cu idei și concepte anumite generații, Pierfrancesco Stagi poate fi descoperit cel mai bine în bogata sa operă ca rezultat al cercetărilor sale continue și pe care nu mă sfiesc să o prezint detaliat în rândurile de mai jos: „Der faktische Gott. Selbstwelt und religiöse Erfahrung beim jungen Heidegger” (Würzburg 2007); „Il giovane Heidegger. Verità e Rivelazione” (con Presentazione di G. Vattimo, Roma 2010); „Cristianesimo e democrazia” (Roma, 2012); „Ermeneutica e religione. La storia e il futuro dell’ermeneutica contemporanea” (Roma, 2013); „Che cos’è il cristianesimo. Introduzione a v. Harnack” (Roma, 2013); „Di Dio e dell’essere. Un secolo di Heidegger” (Milano, 2013). „Martin Heidegger. Mio zio” (Brescia, 2011, con H. Heidegger) e „Martin Heidegger. Ein Privatporträt zwischen Religion und Politik” (Messkirch, 2012, con H. Heidegger); „Benedetto da Norcia. L’esperienza di Dio” (Roma, 2014); „La filosofia della religione di Adolf Reinach” (Roma, 2015).
Aș mai aduce aminte și de colecția coordonată de către Pierfrancesco Stagi, „L’Europa e le religioni” publicată la editura Castelvecchi (Edizioni Castelvecchi) și în care sunt aduse laolaltă unele dintre cele mai puternice voci ale filosofiei religiei contemporane, precum Charles Taylor, G. Vattimo sau Cardinalul Lehmann, în vederea aducerii unor lămuriri cu privire la rolul pe care religia îl mai poate juca în Europa democrată a zilelor noastre.
Aș dori să concluzionez, exprimându-mi bucuria de a fi contemporan cu o parte din spiritele luminate și neobosite ale vremurilor noastre, printre care se află și Pierfrancesco Stagi, căruia îi mulțumesc atât pentru colaborare, cât și pentru încrederea acordată muncii mele de cercetare în domeniul filosofiei religiei. Nu în ultimul rând, am speranța că aceste rânduri scrise de mine vor atrage atenția câtorva cititori pentru a se apleca și asupra unor actori discreți ce își joacă neîncetat rolurile pe scena infinită a Teatrului gândirii universale, așa cum Pierfrancesco Stagi, ca mulți alții, o face necontenit.