Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 12 (132), Decembrie 2019
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

REVOLUȚIUNE

Primit pentru publicare: 22 Dec. 2019
Autor: Ciprian ANTOCHE, redactor șef  – Revista Luceafărul
Publicat: 22 Dec. 2019
© Ciprian Antoche, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

REVOLUȚIUNE

Doamne, cât sânge s-a mai scurs pe-acest omăt al zării
Și cât amar de piepturi au mai zvâcnit durere?
Colinde ale morții cântat-au lerul zării
Să vină ziua-n care o moarte li s-or cere.
Și totu-i numai umbră, nimic n-are speranță
De-a duce viața noastră spre largul infinit,
De ce ne tot renaștem din plânset și uzanță
Când suntem doar o cale spre-apus și spre murit?

Eroi ai lui Decembrie șezut-au cale morții
Cu gând de libertate și dreptul de-a fi om,
Un drept banal ce-i astăzi în tăvălugul sorții
Dar câștigat prin moarte și clopote de dom.
Să fie oare moartea un mijloc de speranță
A celor ce-au să vină urmași pe-acest pământ?
E necesar să moară români sub cutezanță
Spre-a fi mai bine altor în vechi așezământ?

Tu, Undre ce ești rece ca un amar de ceață
Ne dă napoi vitejii ce-ai luat ca pe o randă,
Au demonstrat că viața nu-i necesară-n viață
Când libertatea șade în vârf de tun ofrandă.
De ce atâta sânge, de ce atâta moarte
Îi necesar să iște spre-a fi un neam de rost?
Pământul mai primește în sân oase să poarte
Și sânge mai înghite sătul de cât a fost?

Să ștergi, tu Doamne Sfinte, cuvânt de revoluții
Din orice grai de limbă și-n zestrea de avere,
Plantează-n mintea noastră stindard de evoluții
Spre a pricepe-n veciuri că arma moarte cere.
Topește flinte-n fiare să fie doar unelte
Ce sapă glii și roduri spre a hrăni popor,
Și uită-i în neștire pe-acei cu minți nezvelte
Ce știu aduce moarte privind la alți cum mor.

Să fie moartea altor prilej de bucurie
Iar noi, români de astăzi, un neam de amăgiți?
Murit-au în Decembrie eroi doar ca să fie
Degeaba a lor luptă, uitați și-apoi huliți?
Ce moarte-i mai frumoasă pentru-n erou de țară
Decât aceia care n-o plânge c-a murit?
Dar ca să mori degeaba cum moare umbra-n sară
Nu-i moarte mai urâtă să fii doar amăgit.

De ne-am trezi eroii să-i întrebăm părere
De ce-au murit degeabă și scopul lor ce-a fost,
Aflat-am că nu-i altul și-i crâncenă durere
Să-ți vezi popor cum șade tot sclav și fără de rost.
Schimbat-au doar stăpânii și el tot sclav sub torță
Chiar dacă tot muriră mormane de viteji,
Căci este o degeabă să moară cei cu forță
De-n urma lor rămas-au doar slabi să fie treji.

Dormiți eroi în pace, slăvit vă fie somnul
Căci ați murit ca țara să aibă libertate,
Azi libertate este, dușman ne este domnul
Și țara-i o neghină ce șade-n lanuri coapte.
Cei ce-au rămas pe urmă nu-s sânge din al vostru
De parcă ar descinde din trupuri de barbari,
N-au zvâcul libertății iubind pământul nostru
Dorința le e vie de-a fi români hârbari.

Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost pământ?
E doară o deviză ce șade-n cartea plină
Ce-au îngropat-o lașii cu voi în sfânt mormânt.
Azi noi slujim pe-aceia ce alții tot luptară
Să-i fugărească-n hăuri, sleiți și-n forțe moi
Și slugă suntem celor ce țara ne-o furară
Și-o fură și-au s-o fure atât cât dorm eroi.