Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

Rezistența culturală din munți! Libertatea restaurării omului!

Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.7 (151), Iulie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


Rezistența culturală din munți! Libertatea restaurării omului!

Primit pentru publicare: 6 Iulie 2021
Autor:  Ionuț ȚENE, scriitor, poet  –  Cluj-Napoca, membru al UZPR
Publicat: 6 Iulie 2021
©  Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


.
Rezistența culturală din munți! Libertatea restaurării omului!
Un cunoscut profesor universitar din Cluj a postat pe o rețea de socializare o poză superbă, cu un masiv montan din Munții Făgăraș scăldat în soarele dimineții și a scris sub fotografia publicată, că doar pe crestele munților simți adevărata libertate. I-am comentat postând sintagma ”Rezistența literară din munți!”. Se naște în ultima vreme o sete nebună de libertate, de retragere pe culmile muntelui pentru a simți din nou aerul tare al voinței și libertatea pură, fără constrângeri. De la an la an tot mai mulți intelectuali simt o apăsare ideologică, o sufocare a libertății de exprimare care s-a extins de la rețelele sociale, tot mai contondente cu dreptul de a vorbi liber și deschis, la universități, instituții publice și în societate în general. Tezismul, ideologia, repetiția și lipsa de viziune au devenit canoanele noii realități, un fel de pandemie a mediocrității care înlocuiește meritocrația. Propaganda a indus o teamă socială și culturală, în care conformismul este etalonul de măsurare a acceptabiltății și promovabilității în societatea actuală. Scriitorul simte o apăsare socială, o înstrăinare și o însingurare care usucă creația și ucide ideea, deoarece naște auto-cenzura, primul pas spre mediocritate. Libertatea de a îți urma visul și credința este calea spre sens a creației și operei culturale. Plenitudinea se naște din lipsa de inhibiții; cenzura și canoanele îl pun din nou pe scriitor în rolul lui Procust, pe un pat al hăcuirii spiritului. Tot mai mult îl înțeleg pe filosoful Constantin Noica pentru că s-a retras în munții Păltinișului într-o vreme când România era stăpânită de un regim totalitar comunist, marxist și fără viziune, în care mediocritatea era etalon de măsurare a cotidianului și expresivității operei intelectuale. Azi, sub alte forme, revin fețele mizere ale cenzurii, care controlează încercările libertății de a crea după setea de transcendent a creatorului. Ideologizarea, tezismul, repetiția și propaganda devin noile acte normative ale vieții intelectuale, care obligă scriitorul la un conformism futil și la inhibarea creației, fapt ce duce la formatarea operei literare, care nu mai este atinsă de ”aripa geniului”, ci de limitările mediocrității și consensului comunitar. Această ”minunată lume nouă” a normativității sufocă creația și paralizează mișcările culturale creative. Atomizarea societății, însingurarea, distanțarea socială și repetiția duc la o nevroză a înstrăinării și la incognoscibilitatea social-culturală, la o ”stare de închidere” a creativității. Sub asaltul unui obiectivism normativ utopic rupt de realitățile cunoștinței și cognoscibilului, universitățile devin pepiniere ale repetiției și conformismului, un reper al tezismului ce produce o pseudo-excelență a mediocrității. Refuzul arhetipului și ștergerea memoriei colective arde rădăcinile evolutive ale creativității, iar respingerea comuniunii, ca împărtășire a comunicării, produce singularități atomizate perfect integrabile în repetiții și serii ideologice, care naște doar teze limitative ale omul perfect al noului tip de societate: mediocrul. Mediocritatea este măsura lumii de azi! Trăim tot mai mult o distopie în care inteligentul trebuie să gândească ca și prostul pentru a nu-i fi lezată sensibilitatea acestuia. Egalizarea este o utopie care produce mediocritate, nu excelență, datorită lipsei competiției. Mediocrul ca măsură a omului refuză concurența. Universitățile, instituțiile și asociațiile culturale sub asaltul normativității, tezismului și ideologiei egalitariste devin pepiniere ale platitudinilor și formalismului. Acest mers al mediocrității în istorie nu favorizează excelența operei culturale.
Cum ne putem elibera de acest formalism ideologic sufocant al egalitarismului și înstrăinării sociale? În societatea actuală lupta este pierdută ab initio cu autoritățile, instituțiile oficiale și cele non-educative sau pseudo-formative. Sistemul este atât de bine securizat încât utopia a devenit cochilia inexpugnabilă care ne acoperă și constrânge libertățile și ne refuză dreptul la diferență prin excesul de egalitate. Paradoxul egalității este discriminarea celor care nu doresc să fie o piesă din seria repetivității propuse. Atunci, care ar fi salvarea, celor ce nu doresc să fie egali în banalitatea tezismului propus? Reîntoarcerea la vechile forme de supraviețuire istorică, în fața normei totalitare. Istoria are o ciclicitate în spirală, vremuri ale tiraniei normativității au mai fost. Una dintre cheile eliberării este retragerea din recluziunea oficială într-o atitudine alternativă față de norma sufocantă a repetiției. Retragerea în ”pustie” sau pe creasta muntelui ca formă a rezistenței culturale în fața repetiției și angoasei ideologice este o soluție. Libertatea este alegerea fiecăruia de a restaura omul ca ființă plenară care unește nevoile trupului cu ale sufletului. Libertatea face diferența dintre om și robot. Omul ca să fie om trebuie să aibă dreptul de a alege liber sensul vieții sale, cei care nu mai doresc sau nu mai știu ce este libertatea devin prin repetiție parte a normei sociale, un fel de tonomat, care exprimă în teze și clișee în interesul și cerința universului ideologic și propagandei. Scriitorul japonez Haruki Murakami în romanul ”La capătul lumii și în țara minunilor aspre” ne oferă o nouă tipologie a utopiei viitorului în sens diferit de Huxley.În orașul înconjurat de un zid uriaș, oamenii erau deposedați de umbra proprie, memorie și suflet, pentru a putea trăi fericiți într-o societate perfectă și perfecționistă. Fericirea presupune egalitatea fără conștiință. Umbra, memoria și sufletul nu mai erau necesare în Utopia. Destructurarea omului de amprenta sa trupească și sufletească era cheia unei lumi perfecte, de ”animale fericite”. Eroul romanului realizează că singura salvare față de repetiție și robotizare este restaurarea omului prin recuperarea umbrei, sufletului și memoriei pentru a se elibera de acest coșmar al egalității controlate de Sistem și în interesul celor care conduceau acest aparat represiv. În Utopia oamenii nu aveau dreptul de a gândi propriu și diferit. Eroul realizează că dreptul de nu fi fericit și de a avea memorie, suflet și umbră este de fapt dreptul de a fi diferit, bucuria de a fi liber și a-și alege singur sensul vieții după propria voință. Fără umbră, suflet și memorie omul nu poate fi ființă liberă. ”Ultimul om” al lui Murakami devine prin conștientizare ”primul om” al lui Albert Camus. În ultimii ani, crestele munților sau mănăstiri din ”pustia” apropiată au devenit spații ale exprimării libere și ale restaurării omului ca ființă. Umanismul literar se șlefuiește în trăiri libere și dezinhibate de ideologie, în adevărate ”șatre” de corturi, devenite spații ale intimității și cunoașterii, un nou tip de cenacluri ale libertății de expresie, dar și de cuminecare și gestionare a memoriei rezistenței antitotalitare din anii `50, tot mai frecvente la cabane rustice ”rătăcite” între brazi și luminate de lună. Aceste spații ale comuniunii au devenit simbolice întruniri literare ale rezistenței prin cultură, tot mai sus, în aerul rarefiat spre adâncimea abisului unei înălțări spre autenticitate și originaritate. ”Muntele vrăjit” al lui Thomas Mann renaște și abia acum putem înțelege clar perspectiva necesară a filosofiei lui Noica, tot mai departe de teze și repetiții ideologice, pentru a fi tot mai aproape de arhetip și de sensurile memoriei creative, prin liberate, ca fundament a creației doar prin ființare. Depărtarea de constrângerea preajmei te face să vezi perspectiva. Libertatea este o restaurare a ființei. Originalitatea operei literare este sensul creației și măsura umanității într-o lume socializantă și canonizată de proceduri, predictibilitate și repetiții. Angoasa automatizării dezumanizează, doar creația liberă însuflețește și renaște spiritul, înălțând omul din lanțurile imanentului spre transcendent și restaurează umanitatea.


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5