Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Robert Flinker – un kafkian din Cernăuți

Boris MarianPrimit pentru publicare: 29 mai 2016
Autor: Boris MARIAN
Publicat: 29 mai 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

Robert  Flinker – un kafkian din Cernăuți

Pe scurt – câteva repere biografice. Robert Flinker s-a născut  la data de 16 iulie 1906, în orașul Vijnița, în prezent în regiunea Cernăuți, Ucraina. A urmat studiile liceale la Gimnaziu la Cernăuți și apoi facultatea de medicină din Viena, unde a studiat cu renumitul neuropsihiatru Julius Wagner-Jauregg, laureat al Premiului Nobel pentru Medicină (1927).A lucrat o perioadă ca medic neurolog în Germania (1930-1932). Apoi a venit la Cernăuți, unde a fost medic secundar până în 1936. Și-a continuat apoi studiile la Geneva și la Basel, lucrând ulterior la Clinica de Neurologie din Zürich si la Spitalul de boli nervoase din Cernăuți (1940-1941) pînă ce, în urma legilor rasiste, a fost nevoit să-și întrerupă munca și să se ascundă pentru a evita deportarea. În anul 1944 a devenit director la Spitalul Central din București. A publicat lucrări în domeniul medicinei (despre pelagră, neurologie, psihopatologie).Robert Flinker s-a sinucis la data de 15 iulie 1945, în  București, în urma unei nefericite povești de dragoste.Viața lui Robert Flinker a fost subiectul cărții El Danubio, de Claudio Magris. Scrierile sale nu au putut fi publicate în timpul vieții. După mai mulți ani de la moartea autorului, fratele său, Ernst Maria Flinker, a reușit pentru prima dată să-i publice parțial opera (poezii, povestiri și romane) la București.Din opera sa –  piesa de teatru -Das Gericht (Procesul),Gedichte (volum de poezie),Erzählungen (Povestiri),Biblische Geschichten (Povești biblice),romane -Prăbușirea (Editura Kriterion, București, 1977) (în românește de Adrian Hamzea; prefață de A.I. Brumaru),Fegefeuer („Purgatoriul”)..  Deși a fost caracterizat ca un discipol al lui Kafka, Flinker se detașează prin „onirismul” său timpuriu, curent ce avea să apară în literatura română prin Dumitru Țepeneag, ș.a., mult mai târziu. În post-fața volumului apărut la Editura pentru Literatură în 1968, în limba germană, Oscar Walter Cisek  face unele paralele cu autori germani – Gottfried Benn, Hans Carossa, Alfred Doeblin. Opera acestui talentat și prea mult ignorat scriitor se constituie ca o luptă permanentă dintre vis și realitate, dintre banal și sublim, speranță și dezamăgire, ceea ce îl include în fluxul marii literaturi. El nu este un „dezertor” din viața timpului său, dimpotrivă, mărturia sa de om suferind, cu o sensibilitate ieșită din comun fiind decisivă pentru întregirea unui tablou ce ar putea aminti și de Hyeronimus Bosch. Personaje stranii care apar și dispar, afirmă adevăruri de netăgăduit pentru ca apoi să dispară în noapte rămân în memoria cititorului de neuitat. Precizia și concizia expresiei îl înrudește cu Kafka, dar tonurile sunt chiar mai sumbre, misterioase, nocturne. Povestirea „ Visul” este o autobiografie în nici douăzeci de pagini, în care apar  umbrele părintelui său, ca în himerele lui Hamlet, apoi chipul logodnicei Maria care îl părăsește fugind cu un cavaler ciudat, ce o răpește pe un cal, acțiunea nu este localizată, este „utopică” și totuși, este viața autorului. „ Călătorul”, o narațiune pur fictivă, se prezintă ca o istorie a unui veșnic rătăcitor, care ia locul altui veșnic rătăcitor, o dublare uluitoare care ne pune în fața unui creator extrem de original. Un tren ce nu mai duce nicăieri, pustiul  în care se preumblă diverse umbre, limbajul sec și impersonal al acestora, totul pare o halucinație. ”Întâmplare în noapte”  pare o continuare a coșmarului, povestitorul este condus de un necunoscut la o sindrofie, acolo o întâlnește pe Lisa, care îl inițiază în tainele vrăjitoriei și spiritismului, pentru ca la sfârșit toți să dispară, eroul nostru se află pe un pod, nu se știe ce vrea să facă, să se sinucidă, să meargă mai departe. ”Vocea ” face parte din același  lanț de „povestiri  fioroase” ( v. Valery-Larbaud),  Stefan este  chemat să participe la un concert, apare și polițistul care nu poate descoperi ce este cu vocea aceea din noapte, iar în final se constată că vocea era chiar a personajului Stefan. „Absalom” este reluarea unei povestiri de dragoste incestuoasă din Biblie, se citește cu interes, bogăția de nunațe și întâmplări putând fi nucleul unui roman. Gregor Husum este personajul central din „Purgatoriul”, un  miniroman  care îl apropie cel mai mult pe Flinker de Kafka, însușii numele, Gregor, fiind preluat din „Metamorfoza”. Etapele acțiunii amintesc de „Procesul”, o vizită în noapte, tatăl, sora de caritate Lydia, percheziția, discuția cu profesorul, judecătoria de jos, călătorie în noapte, povestirea egipteanului, arestul, marele judecător fiind elemente aproape kafkiene. Dar Gregor nu este ucis de niște necunoscuți, el se sinucide, deși nu are nicio vină și nu are ce să-și reproșeze. Este cinstit până la capăt. Cutremurător , deși l-am cititpe Kafka. Robert Flinker nu este un epigon, are geniul său propriu.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5