Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.3 (147), Martie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Roman biografic despre ”Iubiri, revoluții și alte libertăți” din decembrie 1989 scris de Eugen Cojocaru

Primit pentru publicare: 09 Mart. 2021
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj – Napoca, membru al UZPR
Publicat: 09 Mart. 2021
© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Roman biografic despre ”Iubiri, revoluții și alte libertăți” din decembrie 1989 scris de Eugen Cojocaru

Pe Eugen Cojocaru îl știu de mulți ani, ca un remarcabil amfitrion al manifestărilor culturale din orașul de pe malul Someșului. E un scriitor complet și complex, cu o experiență de viață de invidiat. Așa că nu mi-a fost mare mirarea să-l întâlnesc la Hotel Seven, în cadrul seratelor literare, care fac istorie locală și ardeleană. De câțiva ani, Eugen Cojocaru a devenit membru al clubului elitei culturale clujene de la Hotel Seven datorită impetuoaselor evenimente culturale, sub egida ”Zilele Tribuna”. Recentul său roman ”Iubiri, revoluții și alte libertăți”, care a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură ardeleană ”Ecou Transilvan”, l-am citit pe nerăsuflate. Lectura a fost o adevărată anamneză, care a reînviat climaxul revoluționar din Cluj-Napoca, pe care l-am trăit personal, în fatidicul decembrie revoluționar 1989. Lectura este antrenantă și ușoară, textura frazei fiind permeabilă, cu un verb colorat și penetrant. Citind cartea te simți bine ca în timpul unei băi fierbinte după o zi de lucru la câmp. ”Iubiri, revoluții și alte libertăți” nu este un roman clasic, nici un jurnal sau o carte de memorii, ci mai degrabă o auto-biografie literară și romanțată într-o limbă română suculentă și accesibilă cititorului mediu. Tânărul absolvent de la Filologia clujeană din 1987 descrie, cu acribie și simț practic, asezonat cu un umor specific epocii prin celebrele bancuri cu Bulă, revoluția clujeană și căderea structurilor nomenclaturii comuniste de la Cluj, în data de 22 decembrie 1989 și în zilele următoare, până după primul ”Revelion liber 1990”. Tânărul filolog intră în malaxorul prăbușirii puterii comuniste locale și în construcția noii puteri revoluționare, prin acel celebru Comitet Județean Revoluționar al FSN, condus de actorul clujean Dorel Vișan. Tânărul filolog datorită tinereții, încă naiv și idealist, vede cu ochii sincerității crearea noii puteri post-decembriste la Cluj-Napoca. Cartea este un remarcabil document istoric, care developează culisele și ascensiunea puterii feseniste în fosta județeană de partid. Eugen Cojocaru observă imediat regruparea securității și nomenclaturii PCR în spatele lui Dorel Vișan, noul președinte histrionic al forului politic local.

Romanul biografic este construit textual, în două planuri, de o semantică aparte, care se întrepătrund subtil regresiv și melancolic. Totul începe cu plecarea sa, cu un Boing 747 uriaș deasupra Atlanticului spre America, percepută ca țara tuturor posibilităților și democrației în vara lui 1990, împreună cu un grup de scriitori și jurnaliști, printre care imberbul Stelian Tănase. Autorul, deși fascinat de SUA, nu rămâne imun la aparatul de propagandă al presei și guvernului american spre interesul propriu. Sub masca unui extaz real față de o Americă tehnologizată și prosperă, cu o sută de ani înaintea României și a fostelor țări comuniste, totuși autorul vede dincolo de opulență și tehnică, un comercialism real concupiscent și un consumerism care-l face să se întrebe retoric: unde este sufletul în toată chestiunea asta? Admirația e reală, dar deja jurnalistul persecutat de regimul neo-comunist al lui Ion Iliescu percepe fetid acel consumerism comercial imediat, deși încă nu vede (se face că nu vede?) că multe personalități și instituții vizitate, și unde erau priviți ca niște eroi, erau de fapt acoperiri pentru CIA. Extaziat de reporterii români de la redacția ”Vocii Americii” realizează imediat că, dincolo de zâmbete frumoase și aperitive opulente, niciun membru al redacției nu le-au dat o carte de vizită. Toată amabilitatea părea rece și de fațadă pentru acest jurnalist clujean care i-a pus în cumpănă și pe securiștii comuniști înainte de 1989 cu citate din Lenin și Marx. Cui pe cui bate? Vladimir Tismăneanu și Dorin Tudoran care locuiau de ani buni în SUA, reveniți spre români doar cu misiuni speciale, pur și simplu îi ignora cu aroganță pe membrii delegației române, întorcându-le la propriu spatele, ei stând de vorbă doar cu alesul ”societății civile deschise” din țară, Stelian Tănase. Între agonia și extazul din SUA lăudată excesiv și criticată subtil, Eugen Cojocaru revine la fatidicul decembrie biografic clujean. Aici, în sediul fostului comitet județean, deja din 22 decembrie 1989, revoluționarii securiști înfiltrați în rândurile manifestanțiilor reîntorceau lucrurile spre interesul lor. Restaurantul și depozitul de alimente al partidului, arhiplin de delicatețuri, este devalizat culinar de cei câțiva membri din noua putere revoluționară, care-l îmbiau cu băutură și mâncare pe noul șef, Dorel Vișan, plus șoferii PCR îi plimbau prin oraș pe noii potentați, spre disperarea lui Eugen Cojocaru, ce vedea renașterea vechilor metehne. Romanul biografic confirmă că la Cluj, încă din 22 decembrie 1989, Divizia 4 Infanterie Gemina a preluat puterea locală, prin generalul Topliceanu și colonelul Sărățeanu, dar și de alți ofițeri înfiltrați din armată care s-au dovedit că au fost CI-ști feroci. A fost o luptă pentru putere dintre armată, nomenclatura PCR și securitate. Doina Cornea și fiul ei care erau incluși în comitetul local mai mult pentru imagine și relații externe nu aveau o putere locală. Eugen Cojocaru, ca fost fiu de ofițer al armatei române, îi propune generalului Topliceanu să preia puterea total cu armata și să epureze din comitet reprezentanții PCR și fosta securitate. Topliceanu evită să preia controlul total, fapt ce duce la o regrupare a eșalonului doi al PCR și a securității, care revin în fruntea județului. Prim-secretarul Moga și șeful securității clujene sunt arestați dar subalternii revin din nou în fruntea puterii revoluționare cu sprijinul Bucureștiului iliescist. Eugen Cojocaru, după ce Dorel Vișan este înlăturat din fruntea comitetului prin vot democratic pentru a fi pus director la teatrul național în locul lui Constantin Cubleșan, își dă seama că partida pentru democrație este pierdută, milițienii, securiștii și nomencalturiștii încep să fie deja obraznici imediat după revelionul 1990. Eugen Cojocaru este în comisia care controlează clădirea Securității, realizând că ofițerii secreți aveau în altă parte centrul de comandă, nu la comitetul județean FSN.

Farmecul cărții este asezonat și cu incitante povești de dragoste ale autorului, cu fosta soție Diana și cu o tânără jurnalistă Dana, de la noul ziar democrat Atlas – Clujul liber. Scenele fierbinți sunt explicite și par o dublă fațetă a lui Ianus, dar și o ireală ”răzbunare” erotică peste timp. Presa liberă clujeană condusă de Radu Bădilă este persecutată de nomenclatura în repliere care empatiza cu ”Făclia” lui Ilie Călian să atace pe noul președinte Constantin Buracu, amic cu Doina Cornea. Eugen Cojocaru află cu stupoare în ianuarie 1990 de la un angajat de la Finațe, care în clandestinitatea unui WC public îi arată că un grup de foști colonei de securitate x,y,z, cu sute de mii de dolari depuși, pun la cale înființarea Băncii private X, care a făcut istorie la Cluj-Napoca în anii 1990. Romanul biografic al lui Eugen Cojocaru este unul cu cheie ideologică, lectura acestuia revelă o lume pe care am cunoscut-o și tenebroasă. În cartea lui Eugen Cojocaru, Clujul pare un oraș latino-american dintr-un roman de Marquez. Cartea o consider un document istoric despre cum se ratează o revoluție și democrația, datorită lipsei fermității și experienței tinerilor revoluționari ”mâncați” de vulpile bătrâne și securisto-comuniste. În această ecuație din decembrie 1989, când noua putere se ghiftuia din produsele partidului comunist aparent înfrânt, poetul Călin Nemeș era în spital rănit de gloanțele armatei și ignorat de noua conducere FSN. Acum înțeleg ”sinuciderea” sa. Romanul lui Eugen Cojocaru este o surpriză frumoasă și o mărturie, cu un ecou pe termen lung, atât pe plan istoric, cât și literar.