Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

La moartea unui revoluționar anticomunist clujean: Aurel Coltor!

Primit pentru publicare: 17 Ian. 2021
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj – Napoca, membru al UZPR
Publicat: 18 Ian. 2021
© Ionuiț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

La moartea unui revoluționar anticomunist clujean: Aurel Coltor!

Vestea trecerii la cele veșnice a revoluționarului anticomunist Aurel Coltor nu a fost neapărat o surpriză, pentru că acesta era suferind de mai multă vreme. La 81 de ani, o boală te poate răpune fulgerător. Am participat pe 21 decembrie 2020 la manifestările dedicate Revoluției din Decembrie 1989 și l-am văzut pe Aurel Coltor undeva discret, retras, bolnav în mulțime. Era prima dată când vocea sa nu s-a mai auzit tunător la monumentul Stâlpi Împușcați din fosta Piață a Libertății sau la cel cu flacăra veșnică din Cimitirul Eroilor. Aștepta cred, supărat, marea trecere. Aurel Coltor era foarte trist, deoarece nu s-a făcut dreptate revoluționarilor clujeni. Cei vinovați de împușcarea și uciderea a circa 30 de clujeni în decembrie 1989 erau liberi și își mâncau cu opulență concupiscentă pensiile speciale. Nu au plătit pentru represiunea de la Cluj din decembrie 1989. Mai mult, cei vinovați au primit grade și medalii din partea statului de după 1990. Tristețea și revolta lui Aurel Coltor am înțeles-o. Mi-o spunea de fiecare dată când mă întâlneam cu el. ”– Ionuț, s-a murit la revoluție ca tot ei să ne conducă, să primească pensii speciale și să ne fure!” Asta îmi spunea de fiecare dată când ne vedeam. Mai mult, în ultimii ani avea chiar un regret, că prin ieșirea lui și a revoluționarilor în stradă nu au făcut decât să cauționeze un regim post-comunist corupt, un sistem militarizat în care primează veniturile speciale în dauna poporului tot mai sărăcit, colonizat și umilit. E adevărat că nu afirma ca unii dintre ceilalți revoluționari ”– Am ieșit degeaba în stradă în decembrie 1989”. Nu spunea asta și pentru a păstra memoria vie a celor care au murit pe 21 decembrie 1989 cu un glonte în cap, lângă el, ca pictorul Lucian Matiș sau au căzut răniți ca actorul și poetul Călin Nemeș și care, apoi, s-a sinucis din scârbă față de manipularea securistică a regimului Iliescu. De 30 de ani, Aurel Coltor, la fiecare comemorare a revoluției din decembrie 1989 tuna de la microfonul manifestărilor împotriva criminalilor ascunși în rândurile armatei și securității. Sesiza o ironie a sorții ca să vadă că manifestările erau organizate de armata din rândurile căreia ofițeri și soldați au tras în populația civilă. În fața generalilor, coloneilor și soldaților prezenți, Aurel Coltor acuza, an de an, armata că ascunde vinovații. Erau de multe ori momente stânjenitoare, dar personal i-am înțeles durerea lăuntrică a revoluționarului post-decembrist. O altă durere a sa ca președinte al asociației pentru adevărul revoluției era că prin secretariatul pentru revoluționari s-au acordat circa 10 mii de certificate de revoluționari pentru niște oameni care nu au fost la revoluție. Aurel Coltor spunea că el nu ieșit în stradă pentru beneficii, impozite scăzute, terenuri și spații comerciale primite gratis de la stat, ci pentru libertate. Dorea să se facă ordine în rândul celor cu ceritficate pseudo-false.

”Cei care au preluat puterea în decembrie 1989 și-au văzut doar interesul lor, s-a furat Revoluția. La noi e o democrație cu specific românesc, interesul particular și de grup contează, nu interesul național. Sunt oameni care nu au fost la Revoluție dar au certificate, iau bani de la stat, este o pată neagră pe imaginea răniților. Sunt foarte mulți profitori ai Revoluției, 10.000 de luptători sunt falși, nimeni nu face curățenie să scăpăm de acești indivizi”, a conchis Coltor pentru site-ul cluj24.ro. Aurel Coltor nu a fost un fricos, ci a ieșit în după amiaza zilei de 21 decembrie în stradă. Acolo în Piața Libertății a strigat ”Jos Ceaușescu” și a fost împușcat de un militar în picior. Nu a mers la spital de teamă să nu fie împușcat de securitate. Abia pe 23 decembrie 1989 a fost internat și operat, iar glonțul scos din picior (gurile rele spun că din dos). S-a externat imediat din spital de teama teroriștilor. Iar din 1990 a fost cu Călin Nemeș în fruntea manifestațiilor pentru democrație, libertate și pedepsirea celor vinovați care au tras în popor în 1989. A avut și o scurtă carieră politică mai puțin cunoscută. Ca membru PUNR în ianuarie 1992, la circa un vot sau două a pierdut cursa internă pentru a fi candidat la funcția de primar al Clujului. A fost director tehnic câțiva ani în primărie, iar apoi și-a dedicat viața urmăririi și pedepsirii criminalilor din decembrie 1989. Nu i-a reușit. Sistemul militarizat al pensiilor speciale, cel mai mare consumator buget din țara noastră a împiedicat aflarea întregului adevăr? Aurel Coltor a plecat la ceruri trist, dar nu resemnat. La ultima întâlnire cu el din noiembrie 2020 mi-a spus: – Adevărații vinovați vor fi condamnați cu siguranță la judecata de apoi! Din păcate nu mai credea în justiția pământească, că va face dreptate pentru Lucian Matiș, Călin Nemeș sau România.