IONEL BEJENARU (n.24 sept.1948, Botoșani – m.7 mai 2013, Iași)

Lame alese de plânsul lumii (carte în pregătire pentru publicare

Românul şi căciulitul

Nu că ar fi vremea căciulii, ne luăm noi elan, spre a scrie despre căciulit. O privire adâncă în trecutul nostru istoric nu poate eluda existenţa căciulitului în mersul existenţei româneşti. Cu unele excepţii, negreşit date de curajul şi demnitatea unora dintre marii noştri voievozi. Altminteri, tot pe la sultan, hani, ţări, regi şi împăraţi, cu a noastră căciulă-n mână, încercăm să deschidem porţi şi uşi bine ferecate, în ideea mărinimiei domnilor lor autoritare şi neiertătore ci cei mai mici ca ei.

Constituit într-o stare de cvasinormalitate, căciulitul ne-a urmărit fiinţa întreagă, el fiind practic cu supuşenie adâncă, cu închinăciune, cu smerenie, spre a nu deranja. Şi, nu te puteai căciuli cu adevărat, decât mergând în vârful picioarelor spre şi prin regeştile lăcaşuri.

În plan micro şi actual, totodată, căciulitul continuă să se manifeste. Căci, nu-l poţi îndupleca pe cămătar să te împrumute la ananghie, decât cu ponosita ta căciulă în mână. Sponsorul nu se lasă nici el mai prejos, dacă nu execuţi un căciulit corespunzător, realizând şi o bună aplecare în jos a capului şi trupului. Iată, prind viaţă astfel cunoştinţele de gimnastică! Birocratul, obişnuit cu clasicul îndemn – Vino mâine!, îşi poate soluţiona, printr-un gest de bunăvoinţă, şi astăzi problema, doar dacă, odată cu căciulitul executat, intervii şi cu o atenţie de rigoare şi cât mai consistentă. Un bilet la mare, în plin sezon şi la preţ cât mai redus, nu-l poţi adjudeca, decât în condiţiile aceluiaşi bine executat căciulit. Până şi la un loc la fereastra unui compartiment CFR poţi avea succes, doar cu aceleaşi canoane date de clasicul căciulit.

Pe la ţară, iarnă aspră fiind, necesarele lemne de foc, făină, brânză se procură prin intermediul căciulitului, căciula ruptă fiind convingătoare, numai bună să înduioşeze. Păi, nu se căciuleau înaintaşii noştri Moş Ion Roată şi ai săi pe la Divan?

Plină de înţelepciune, fabula ne oferă în greieraş un model opera de căciulire, furnica acordându-i destulă înţelegere, oferindu-i necesarele boabe pe care n-a reuşit, bietul, a le aduna de cu toamnă, fiind antrenat în atât de îndrăgita artă a cântatului greieresc. Şi, dacă până şi fabula consfinţeşte existenţa şi puterea căciulitului, cum să nu fie prilej de bună învăţătură pentru fiinţele umane?

(„Jurnalul de Dimineaţă”, 8-15 februarie 2003)