IONEL BEJENARU (n.24 sept.1948, Botoșani – m.7 mai 2013, Iași)

Lame alese de plânsul lumii (carte în pregătire pentru publicare

Românul şi sperietoarea

Românul face cunoştinţă cu sperietoarea, de mic copil. Atunci când, predispus la şotii, iese din tipare cuminţeniei, dorite de părinţi, aceştia călcaţi pe nervi, stresaţi sau cu chef de linişte şi odihnă. Atunci, sperietoarea înseamnă Bau-Bau, Baba Cloanţa, Muma Pădurii, Omul Negru, copilul făcând obsedant chiar cunoştinţă cu ele. Trecute prin faţa lui în exces, puiul de om ajunge să nu se mai sperie, să le ia în derâdere, făcându-le tot mai inofensive. Cu sperietoarea, lucrurile evoluează şi la alte etape ale vieţii. Nu o dată, juna mai puţin cuminte, predispusă la plăcerile tinereţii, este ameninţată cu sperietoarea unui bărbat ghebos sau olog, numai astfel putând să se îndrepte pe drumul cel bun, atât de visat de bravii săi părinţi. Nici junele timid, punibond, nu scapă de sperietoarea dată de mersul cu tata la prima femeie sau la vreun bordel (încă) ilegal. Sperietoarea se vrea mijloc educaţional, tot el circumscriindu-i-se şi jordia, nuiaua, rigla şi, cum să nu, bâta. Există, aşa sunt vremurile, şi sperietoarea pentru părinţi, bunici, aceasta în cazul când aceştia nu răspund favorabil cererilor copiilor – de bani, ţigări, băutură, pământ, casă, căci toate acestea au tot mai multă trebuinţă. Vechea normalitate se prăbuşeşte, raporturile interumane, de familie cunoscând noi dimensiuni. Uzul de sperietoare capătă generalizare, o bună aplicaţie, nici să se putea, şi în plan politic. Aici, sperietoarea ţine de plasarea în coada listei electorale, de datul pe mâna PNA, de neacordarea vreunui credit solicitat şi de alte cele. Mai în ultimul timp, sperietoarea politică include şi uzitarea de piese contondente sau forţa muşchilor, mijloace tradiţionale, care s-au dovedit eficiente de-a lungul experienţei umane, în genere şi de la noi, în speţă. În fond, şi prin aceasta se clădeşte viitorul! Diversitatea tipurilor de sperietori nu poate fi tăgăduită. De pildă, şi recuperatorii, rakeţii, sechestratorii se înscriu în mai largul domeniu, teren propice de acţiune şi afirmare. Nu este greu de sesizat existenţa „pe viu” a fenomenului, nu doar în pagini de cărţi, ziare, reviste. Punând la bătaie sperietoarea, insul român îşi verifică bărbăţia, se face temut şi se consideră umplut de respect. Nimeni şi nimic nu-l poate abate  de la drumul său, de pe drumul care a luat-o. Şi, încercând o parafrază, pentru că sperietorile se modernizează, putem admite – la vremuri noi, sperietori noi!

(„Jurnalul de Dimineaţă”, 5 ianuarie 2004)