Din cerul de vise largi şi curate
s-aud fulgi cum cântă şi coboară
în frumoasa noastră ţară.
Ninge înşirat
peste întregul sat,
ninge domol
fără protocol,
fulgi mari pufoşi
dănţuiesc voioşi
pe câte-o pală de vânt.
S-a aşternut o iarnă veche
cu geruri ca-n poveste
şi ninsori remunerate.
E o iarnă grea
pe care n-o poţi astâmpăra
decât arzând pe vatră
buturugi incendiate cu votcă.
Casele acoperite cu zăpadă
par nişte ziduri gata să cadă,
moara iernii seamănă văzduh pierdut,
suflă un vânt parcă din capete de lup
ieşit,
cerul pare de pământ lipit,
de zăpezi mereu găurit,
uliţa se pierde întunecată,
ca un tren de marfă
iar dinspre pădure
vin vânătorii
cu armele-n spinare.
Miroase a fum de lemn,
şi de paie
ce iese de pe buza hornului
în nările lupului.
Cu faţa ascunsă într-un măr înflorit,
văd albul nemărginit
şi fără de prihană
al fulgilor de zăpadă,
văd jur-împrejur salcâmi plângând,
corbi cu pliscurile lor ceafa lunii lovind,
iepuri copaci rozând,
lalele pe clampa uşii înflorind,
vinul în crame fierbând
iar luna îşi coboară blândeţea
arătându-şi bujorii înfloriţi
în bujorii copiilor la săniuş încălziţi.