Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Săgetătorul din Valea Prutului

Burac,ManolePrimit pentru publicare: 21 nov.2015
Autor: Prof. Gheorghe BURAC, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Transcriere: Dorina RODU
Publicat: 22 nov.2015

ILIE PASCAL

Săgetătorul din Valea Prutului

Suprem şi totuşi modest omagiu autorului!

Cetind sute de cărţi despre probleme mari, scrise de sute de oameni, deosebiţi în loc, în timp, în neam, în toate, afli ceva comun care te înalţă.  Şi această înţelegere măreaţă în cele de mai sus, te pune pe gânduri, om al îndoielii. (N. Iorga)

Domnul Ilie Pascal, născut la 3 decembrie 1922, în pitoreasca aşezare de pe valea Prutului, Mitoc, este un ”săgetător” care are mereu în plan nişte ”investiţii masive” cărora, la scurte intervale de timp le tot dă startul… şi-şi reconsideră frecvent lista de priorităţi, pentru că acestea ţin de propriul confort şi nu poate renunţa la nimic. Acum, la rând este cartea ,,Am trăit în patru perioade istorice”, Ed. Agata-2015, o reuşită”recapitulare” a unor selecţiuni de amintiri şi evocări, evenimente, realizări care i-au marcat viaţa, fapte şi întâmplări din noianul cărora, cu unele suntem familiarizaţi din scrierile sale anterioare. De data aceasta, însă, autorul îi oferă cititorului traictoria vieţii sale într-o perspectivă inedită, propunându-i să-l urmărească în valurile vremii, de-a lungul, aproape a unui secol de istorie frământată: în perioada interbelică (1922-1941), în timpul/anii celui de-al Doilea Război Mondial (1941-1945), în perioada comunistă, cu”epoca de aur” şi după 1989, în”tranziţia” fără sfârşit, până în prezent. Dar cum nu se putea altfel, cartea începe cu evocarea fascinantului meleag natal şi a câtorva ascendenţi ai săi:” La Mitoc sunt cele mai frumoase locuri din lumea, acolo unde au trăit şi au făcut umbră pământului şi bunicii mei Ion şi Catinca Florea Pascal şi părinţii Gheorghe şi Maria Pascal, cei mai iubiţi şi buni oameni din cele patru zări şi unde au văzut lumina zilei şi ceilalţi fraţi: Costică (învăţător) şi Elena, fostă soţie a prof. Filaret Aprotosoaie (cândva director al Muzeului din Săveni)”.

Tot în prima parte a cărţii, autorul rememorează crâmpeie din anii copilăriei şi şcolarităţii, cu prima învăţătoare şi alţi cunoscuţi, parteneri de joacă. În prim-planul acestui episod, o situează pe doamna Maria Jaluba,”cea mai bună învăţătoare din lume, care niciodată nu ridica tonul şi ne iubea ca pe proprii copii”, pe prof. Gheorghe Romândaşu, fost director la Pomârla, de la care a învăţat că”cele mai înalte sentimente pe care este de dorit să le aibă omul trebuie să se manifeste în respectul şi dragostea pentru neam şi ţară”; de la şcoala normală”Al. Vlahuţă” din Şendriceni, i-a rămas în suflet figura luminoasă a profesorului-director Constantin Iancu,”călăuzit de concepţia lui Spiru Haret despre rolul şi misiunea învăţătorului în mediul sătesc şi a lui Alexandru Vlahuţă, cu privire la misiunea scriitorului şi literaturii pe plan social, pe planul atitudinii civice şi al difuzării valorilor culturale, care răspundeau comandamentelor sociale ale vremii noi de după Primul Război Mondial” şi citează îndemnul pe care l-a rostit directorul Iancu la absolvirea şcolii de la Şendriceni:”Aţi terminat, acum, dragii mei, şcoala, veţi pleca mai întâi în armată să vă serviţi patria sfântă, apoi vă veţi întoarce acasă să vă exercitaţi funcţia pentru care aţi învăţat. Nu uitaţi nici deviza învăţătorului lansată de scriitorul Alexandru Vlahuţă, patronul şcolii noastre:
Să fii om de ispravă,
Un semănător de fericire;
Asta-i tot ce ţi se cere…
E singurul scop pentru care ţi s-a dat viaţă, iubite învăţător. În sat să fiţi model de comportament, model de gospodar, să aveţi grijă de copii şi de părinţi, să scrieţi monografia localităţii în care trăiţi şi să fiţi luminătorii satului cu spectacole, conferinţe, îndrumări personale; să-i învăţaţi pe copii să-şi iubească patria, cea mai frumoasă ţară din lume.Plecaţi şi să nu uitaţi de Şendriceni, leagănul tinereţii voastre. Ne-a sărutat, pe toţi 14 absolvenţi ai clasei aVIII-a, când ne-am despărţit. Era data de 10 martie 1944”, îţi aminteşte cel care, înainte de a-şi lua postul de învăţător în primire, a trebuit să răspundă chemării patriei, aflată încă în plin război. Sunt emoţionante amintirile sale despre luptele la care a participat pentru eliberarea Ardealului de la Nord şi a oraşului Carei, ultimul petic de pământ românesc, unde bătălia decisivă, victoria noastră eroică, a consfinţit zilei de 25 Octombrie locul de cinste în calendarul memorabilelor sărbători româneşti, ca Ziua Armatei.
În alte pagini, îl regăsim ca militar rezervist, participant la examenul pentru obţinerea gradului de sublocotenent (în Dumbrava Sibiului, având ca temă”Compania în apărare”), pe care l-a promovat cu brio, de repetate ori concentrat pentru actualizarea de colonel, cu care se mândreşte şi astăzi. Abia după război, domnul Ilie Pascal îşi face prezenţa în şcoala din Mitoc, mai întâi ca învăţător şi alternatic ca profesor de muzică şi director, unde timp de 36 de ani şi-a etalat calităţi care l-au situat între dascălii de elită din fostul raion Săveni. După anul 1960 şi-a susţinut gradele didactice, culminând cu gradul I (şi lucrarea metodico-ştiinţifică cu tema”Monografia comunei Mitoc”, apreciată cu Excepţional). Cu satisfacţia unei cariere frumoase şi cu devotament parcurse, în pofida unor condiţii nu tocmai prielnice de care s-a bucurat întregul învăţământ românesc o bună bucată de timp după Război, autorul acestei cărţi redescoperă partea bună a”tuturor lucrurilor”, clădită cu dăruirea, dragostea şi efortul oamenilor şcolii, al părinţilor şi elevilor, context în care, cu mare însufleţire, a pus şi el umărul la ridicarea satului său din sărăcie şi întuneric, prin şcoală, învăţătură şi muncă.
Am selectat din acest complex proces, măcar unele din numeroasele momente ale perioadei respective de timp, semnalate de autor, alfabetizarea sutelor de neştiutori de carte din satele Mitoc şi Horia (în anii 1947-1949), la care şi dumnealui a participat neremunerat, ca şi toate celelalte cadre didactice din comună, asumându-şi, după cum însuşi declară, cele mai multe şi problematice cazuri; şcolarizarea copiilor din familiile cu mari dificultăţi materiale şi ajutarea acestora; amenajarea unor săli de clasă în spaţii improprii/ închiriate, strict necesare şcolii, în condiţiile cuprinderii aproape tuturor copiilor în reţeaua de învăţământ din comună şi, îndeosebi, în primii ani după extinderea duratei învăţământului obligatoriu la 7 şi 8 clase; participarea obligatorie la activităţile cultural-artistice de masă, în cadrul căminului cultural şi bibliotecii comunale. Sufletul tuturor acestora era domnul Ilie Pascal, după cum singur mărturiseşte în carte. Timp de 30 de ani, fără întrerupere, a îndeplinit şi funcţia de director la Căminul Cultural, mai mult onorific, postură în care şi-a pus în valoare atât calităţile de animator cât şi pe cele de instructor al formaţiilor aparţinând tuturor genurilor artistice: cor, orchestră, dansuri, brigadă, teatru, montaj literar-muzical, până şi teatru de păpuşi, cu unele din acestea ajungând la diferite concursuri şi festivaluri până la faza pe ţară, la Bucureşti, unde-şi aminteşte domnia sa, cu mândrie – s-a întâlnit de repetate ori cu alţi, tot atât de talentaţi şi vrednici, colegi de la Şendriceni, cu formaţiile lor: Dionisie Pădureţ cu fluieraşii de la Vorniceni, Ion Sovitescu cu teatrul Casei de Cultură din Săveni, Dumitru Onofrei cu corul învăţământului din Săveni ş. a. Şi afirmă apoi, cu un patos pornit din adâncul sufletului:” Viaţa mea a fost muzica, spectacolul şi folclorul. Am scris Monografia Folclorică a zonei Mitoc în 4 volume, numărând peste 1200 de pagini. Sunt membru al Uniunii de Creaţie şi Interpretare a Muzicienilor din România, iar pentru meritele recunoscute în întreaga mea activitate, am primit multe diplome şi decoraţii: învăţător fruntaş, evidenţiat în activitatea culturală de masă, medalia <<30 de ani de la proclamarea Republicii>>, medalia <<Cooperativizarea agriculturii>>, diploma şi medalia de argint a Crucii Roşii Române, Eliberarea de  sub jugul fascist, Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial, Emblema de onoare a Armatei Române (la împlinirea vârstei de 90 de ani), medalia de participare la faza finală de călărie-Mangalia 1960”.
După 1989, notează D-lui:”locul principal al preocupărilor mele l-au ocupat: lectura, informarea, cercetarea şi publicistica”, menţionând că în aceşti ani a încredinţat tiparului nu mai puţin de 26 de cărţi, apărute la edituri din Iaşi şi Botoşani, dintre care citează: -Monografia folclorică a zonei Mitoc; -Monografia istorică a comunei Mitoc; -Cartea de dor a Prutului; -Povestiri de la Prut; -Dragostea nu are vârstă; -Măria-Sa, Copilul; -Pilot pe nava vieţii; -Satul meu, Mitoc; -Şendriceni, parfumul amintirilor; -Dionisie Pădureţ… ; -Mihai Dinu, rapsod al plaiurilor dintre Podriga-Volovăţ şi Prut .
Şi parcă, spre a da o lecţie de viaţă cititorului, undeva în carte îşi dă răspuns la două întrebări:”Ce mi-a plăcut mai mult în viaţă? (Să-mi fac datoria la serviciu; să dau dovadă că sunt român; să fiu prieten cu oameni buni; să iubesc cinstea, dreptatea, prietenia, curajul, muzica, petrecerile, voia bună, îngrijirea, sănătatea). Ce nu mi-a plăcut în viaţă? (Alcoolul, tutunul, certurile, bătăile, înjurăturile, hoţiile, crimele, şantajul, corupţia)”.
Alte amintiri îl poartă pe autorul acestei cărţi prin anii când era un pasionat corespondent de presă, cu apreciate articole la diferite ziare şi reviste, precum: Scânteia, Zori Noi, Gazeta de Botoşani, Viaţa Botoşanilor, Evenimentul Zilei (de unele fiind şi recompensat cu premii în obiecte şi bani), în care, după cum se destăinuie autorul”răzbate concepţia sa ştiinţifică despre lume şi univers, despre timp şi suflet, despre viaţă şi moarte. Nu cred în legendele biblice… cred în Eminescu (ateu).”, îşi atenţionează el cititorii. A fost însă fascinat de arte, muzică mai ales, pe care a şi cultivat-o ca învăţător şi profesor, iar ca director al Căminului Cultural, a adus pe scena acestei instituţii renumiţi interpreţi vocali şi instrumentişti, precum: Gheorghe Zamfir, regele naiului românesc, Ioana Radu- regina romanţei, Angela Moldovan cea cu clopoţei în glas, Maria Lătăreţu-privighetoarea Gorjului, George Hazgan trubadurul Moldovei, Grigoraş Dinicu, George Enescu, Constantin Tănase, Amza Pelea, Ioan Cobâlă  şi alţi interpreţi de seamă botoşăneni şi locali/ mitoceni. Şi cu deosebită mândrie îşi enumeră onorantele contacte pe care le-a avut în satul natal, cu diferite prilejuri, cu personalităţi ştiinţifice şi culturale, precum: acad. Alexandru Graur şi Ioan Capraşu, fii ai Mitocului şi C. S. Nicolăescu Plopşor, prof. dr. doc. Vasile Chirica, Petrescu Dâmboviţa, cercetători arheologi dr. Puiu Maica, prof. dr. doc F. Comişel şi alte personalităţi din ţară şi străinătate, cu al căror sprijin a înfiinţat un bogat Muzeu local de arheologie, etnografie şi numismatică. Cu tot atâta încântare, autorul evocă o întreagă listă de foşti elevi de-ai săi cu nume rezonanţă acum: Mihai Deliboş-prof. univ. dr. , col. (r) Fetcu Gheorghe, ing. Vasile Dumitraş, prof. Geta Corduneanu, ing. Stelian Pascal, prof. Mihai Constantinescu, ec. Marcel Muraru, col. Florică Muraru-erou al Revoluţiei din decembrie 1989, fost căpitan al echipei”Steaua” Bucureşti, dr. Ştefan Constantin şi Aurica Neamţu, Ioan Cobâlă- dirijorul orchestrei”Rapsozii Bitişanilor” ş. a.
Pentru domnul Ilie Pascal, autorul acestei cărţi, n-a trecut nici o zi din viaţă fără folos, nici o zi în care să nu lase un semn al trecerii sale prin viaţă. În şcoală a fost un dascăl model, exemplul său având un important rol îndrumător pentru cadrele tinere, a căror experienţă pozitivă s-a nutrit din generoasa sa dăruire. Ca director de Cămin Cultural, a generat o valoroasă mişcare artistică de masă, iniţiind şi instruind formaţii de toate genurile artistice, cu care a adus faimă Mitocului până departe şi tot dumnealui a reîntregit tradiţia obiceiurilor legate de marile sărbători ale Crăciunului şi Anului Nou: Steaua, Irozii, Colindul, Pluguşorul, Căiuţii, Ursul, Capra, Banda şi a îmbogăţit repertoriile acestora. Iar ca scriitor şi-a câştigat admiraţia unui public cititor tot mai numeros cu fiecare an ce trece, la succesul cărţilor sale un rol deosebit avându-l şi Editura Agata, în frunte cu directorul acesteia, omul de cultură Ion Istrate, aportul său la stimularea şi promovarea publicisticii şi creaţiei literare, cu autori dintr-un areal care trece şi de graniţele judeţului nostru, fiind de mult recunoscut şi în întâmpinarea acestora continuă să asigure prezenţa generoasă fără întrerupere a prestigioasei reviste de cultură ”Luceafărul”, în format tipografic şi electronic, al cărei director tot domnia sa este. Sunt avantajele de care n-a încetat să se bucure şi autorul acestei cărţi. Să meargă înainte îi urăm, încă Mulţi Ani, cu sănătate şi să-şi îmbogăţească oalmaresul creaţiilor sale cu tot atât de frumoase şi plăcute cărţi. .



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5